Marea foamete care a lovit România. Lipsa alimentelor i-a făcut pe oameni să mănânce leşuri de animale şi opinci
0
În anii 1946 şi 1947, populaţia României, şi mai cu seamă cea din regiunile Munteniei şi Moldovei, s-a confruntat cu situaţia dramatică a crizei de alimente şi a foametei. Seceta şi lipsa alimentelor au dus la disperare, moarte, canibalism, necrofagie şi dezumanizare.
Acestea au fost determinate de verile extrem de secetoase, dar şi de livrările însemnate pentru întreţinerea armatei sovietice şi pentru îndeplinirea condiţiilor Convenţiei de armistiţiu din 12 septembrie 1944, care consfinţea ieşirea României din războiul împotriva Naţiunilor Unite şi continuarea războiului alături de Puterile Aliate împotriva Germaniei.
În vara lui 1946 au fost înregistrate temperaturi record, ziarele vremii consemnând că termometrele arătau şi 61 de grade Celsius, la umbră. Pământul era pârjolit şi toată recolta pusă la pământ.
Zona Moldovei era cea mai afectată din ţară. Oricât de mult s-ar fi străduit, oamenii nu aveau nicio şansă de a se pune la adăpost în faţa celei mai groaznice crize alimentare care avea să lovească România vreodată.
Două ediţii „Adevăruri despre trecut”, difuzate de postul TVR 1 pe 18 şi 25 noiembrie 2020 au dezvăluit atrocităţile anilor 1946–1947.
După 4 ani de război, cu economia strivită, cu 800.000 de morţi, sute de mii de răniţi şi cu infrastructura ciuruită, România era în colaps. Istoricii spun că ţara noastră contribuise cu o suma de 7,4 miliarde de dolari la cheltuielile de război, costul plătit de noi fiind cel mai mare după Germania.
Deşi terminaserăm războiul luptând alături de Aliaţii învingători, la conferinţa de pace din 1946 România a fost declarată ţară învinsă şi obligată la despăgubiri uriaşe faţă de câştigători. Am fost nevoiţi să livrăm ruşilor zeci de mii de vagoane de carne, produse lactate, cereale, leguminoase, fructe şi derivate. S-au adăugat cheltuielile de întreţinere ale trupelor sovietice rămase în ţară, sub pretextul iernării în cazarmele româneşti.
Din cauza lipsei alimentelor, oamenii ajunseseră la gesturi extreme: mâncau humă, opinci, animale moarte, plante otrăvitoare. Vânduseră tot ce aveau prin case pentru un gram de mâncare. Mulţi au murit atunci de tifos exantematic sau de alte boli generate de înfometarea îndelungată şi de lipsa apei. Nu se ştie câţi morţi a secerat foametea.
Creştere rapidă a preţurilor
Un prim episod de secetă s-a înregistrat încă din vara anului 1945, fiind afectate regiunile sudice şi răsăritene ale României. În vara anului 1946, Muntenia şi Moldova sunt bântuite de o mare secetă, cu consecinţe dezastruoase asupra recoltei. Lipsa alimentelor a dus la o creştere rapidă a preţurilor. Din vara anului 1946, au început să fie raportate şi primele cazuri de moarte prin înfometare, în special în rândul copiilor.
La 7 august 1946, generalul Constantin Sănătescu (care a prezidat două guverne, între 23 august — 4 noiembrie 1944, respectiv între 4 noiembrie — 2 decembrie 1944) nota, în ''Jurnalul'' său: ''Lucrările Conferinţei de la Paris merg încet (...). În ţară, iar secetă, care a compromis recolta de porumb şi fâneţele (...) Scumpetea creşte, a ajuns o varză să se plătească cu 5.000 lei''. (''Jurnalul generalului Sănătescu'', Editura Humanitas, Bucureşti, 1993).
La 31 august 1946, a fost creat Comitetul guvernamental pentru ajutorarea regiunilor afectate de secetă (C.A.R.S.), menit să acorde asistenţă populaţiei înfometate, copiilor sinistraţi şi pentru asigurarea viitoarei recolte. C.A.R.S. s-a ocupat astfel, îndeosebi, de copiii din zona Moldovei lăsaţi în grija statului sau rămaşi orfani ca urmare a situaţiei grele.
Oamenii se îngrămădeau pentru a apuca o pâine FOTO Arhiva Istorică Agerpres
Printre măsurile luate de C.A.R.S. s-a numărat şi deschiderea de cantine în numeroase localităţi, în special în mediul rural. Seceta prelungită a cuprins zone tot mai întinse, compromiţând recoltele.
În cel mult şapte zile, anunţă ''Scânteia'' în numărul său din 1 septembrie 1946, fiecare judeţ va primi 40-50 de vagoane de grâu.
La 2 septembrie 1946, Traian Săvulescu, inspectorul general al comisiei interministeriale de luptă împotriva acestui fenomen, declara că seceta cuprinde pentru al doilea an 16 judeţe ale ţării, conform volumului ''Instaurarea totalitarismului comunist în România'' (autori: Şerban Rădulescu-Zoner, Daniela Buşe, Beatrice Marinescu ; Editura Cavallioti, 1995).
Doar mălai şi câteodată nimic
Generalul Constantin Sănătescu nota, în ''Jurnalul'' său, în ianuarie 1947: ''Începem acest an sub auspicii foarte triste. Seceta, neprevederea guvernului, prevalările ruşilor în contul armistiţiului şi consumul armatelor ruse de ocupaţie au adus foametea în ţară. În special în Moldova se semnalează zilnic oameni ce mor de foame. Foametea nu s-a mai cunoscut sub această formă în România. (...) Alimentele se găsesc greu şi la preţuri mari. Pâine de-abia mai căpătăm o dată pe săptămână, în celelalte zile doar mălai şi câteodată nimic. A venit şi frig mare. A fost raţionalizat combustibilul, încât în case avem mai mult frig decât cald; zăpada mare căzută a întrerupt şi circulaţia trenurilor şi circulaţia pe şosele. Trece câte o săptămână fără să primim lapte.”
Carne de miel, la preţul de 80.000 de lei
Mai spicuim din ''Jurnalul'' generalului Sănătescu: „Luni, 10 februarie 1947 — (...) Primesc de la Craiova de la fratele meu o scrisoare alarmantă asupra situaţiei alimentare, iar de la comandantul Corpului 7 teritorial un raport prin care-mi face cunoscut că nu mai are cu ce hrăni oamenii şi animalele; soldaţii au început a dezerta în masă din cauza frigului şi foamei''; ''15 februarie 1947 — G-al Creţulescu, comandantul Corpului de Grăniceri, a fost în inspecţie în Moldova de nord şi mi-a raportat mizeria din cauza foamei; zilnic mor acolo oameni de foame.''; ''20 februarie 1947 — Americanii, din spirit umanitar, au hotărât trimiterea de ajutoare pentru regiunile înfometate (....)''; ''28 martie 1947 — (...) Alimentele lipsesc şi rar mai căpătăm pâine; cu ceva cartofi, orez sau macaroane simt veşnic că nu sunt sătul. Se găseşte carne de miel la preţul de 80.000 lei, însă nu pot să cumpăr, deşi solda mi-a fost ridicată de două ori şi jumătate (...)''.În lipsa ajutoarelor, din iarna 1946/1947 mulţimi de oameni din regiunile afectate de secetă şi foamete s-au deplasat cu trenurile (''trenurile foamei''), într-un adevărat ''exod'', spre judeţele din Oltenia şi din vestul ţării, unde se mai găseau cereale (judeţe ''excedentare'').
Muntenia şi Moldova, bântuite de o mare secetă
La 16 ianuarie 1945, s-a semnat, la Moscova, Convenţia sovieto-română, ce stabilea cantităţile de mărfuri care trebuie livrate, în fiecare an de executare a prevederilor armistiţiului, Uniunii Sovietice, în contul despăgubirilor de război. Până la această dată, dar şi în continuare, autorităţile militare sovietice au confiscat sau au rechiziţionat foarte mari cantităţi de alimente, confecţii, carburant ş.a., pentru întreţinerea trupelor aflate în România sau pe front. (''Istoria României în date'', coordonare: Dinu C. Giurescu; Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).
Mâncarea, împărţită cu porţia FOTO ziarullumina.ro
Instituirea cotelor obligatorii de cereale
La 10 august 1946, Consiliul de Miniştri hotărăşte crearea Comisiei interministeriale de comandament unic, cu scopul de a elabora norme şi măsuri pentru colectarea de cereale, transportul şi distribuirea acestora, salvarea vitelor şi aprovizionarea cu furaje, importul de cereale şi organizarea pe scară largă a asistenţei oficiale a populaţiei regiunilor lovite de secetă. Aceasta a fost prima fază în instituirea cotelor obligatorii de cereale şi alte produse agricole, conform volumului ''Istoria României în date'' (coordonare: Dinu C. Giurescu; Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).
Ulterior, sistemul de cote obligatorii avea să fie „convertit” şi folosit de autorităţile comuniste pentru forţarea deposedării de pământ a ţăranilor înstăriţi şi accelerarea colectivizării agriculturii.
Vă mai recomandăm şi:
Ce se află în spatele asaltului migranţilor dinspre Maroc spre enclava spaniolă Ceuta FOTO VIDEO
Se încarcă comentariile...
