Numărul bolnavilor răpuşi de COVID-19 a ajuns la 32 în judeţul Călăraşi
0Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, sâmbătă, 1.333 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, astfel că numărul total a ajuns la 111.550. În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat şi 42 de decese, bilanţul urcând la 4.402. Numărul pacienţilor internaţi la ATI este de 461. În judeţul Călăraşi, numărul deceselor a ajuns la 32, iar cel al persoanelor infectate la 716.
"Până astăzi, 19 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 111.550 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 89.119 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.333 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv", a transmis Grupul de Comunicare Strategică.Până sâmbătă, 4.402 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 18.09.2020 (10.00) – 19.09.2020 (10.00) au fost înregistrate 42 de decese (21 bărbaţi şi 21femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Bacău, Brăila, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.
Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 8 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.996. Dintre acestea, 461 sunt internate la ATI.
Vă mai recomandăm şi: