Exemplul remarcabil al orfanei care a găsit calea spre succes: „Cândva mi-era ruşine să spun că sunt dintr-un orfelinat“

Cristina Curt a fost abandonată de mamă la vârsta de 6 luni, alături de fratele ei geamăn. Aşa a ajuns în orfelinat, unde a luptat enorm pentru a-şi depăşi condiţia. 19 ani mai târziu este studentă la Universitatea Bucureşti, la locurile fără taxă, demostrând că şi copiii abandonaţi reuşesc în viaţă.

Astăzi, Cristina este un adevărat model de reuşită pentru copiii cu care viaţa a fost nedreaptă. Piedicile, greutăţile pe care le-a întâmpinat nu au fost puţine, dar dorinţa de a dărâma prejudecăţi şi de a demonstra că poţi învinge, chiar dacă nu ai o familie care să te susţină, nu au doborât-o. Lipsa celor dragi, dar mai ales, a celei care i-a dat viaţă, au mobilizat-o şi mai mult pentru a lupta pentru visul său. Cristina Curt este o tânără rezidentă a centrului SERA, din subordinea D.G.A.S.P.C. Călăraşi.  Are 19 ani şi a intrat în sistemul de protecţie specială de la vârsta de 6 luni. Încă de la naştere şi ea, dar şi fratele său geamăn au fost abandonaţi în spitalul din Călăraşi de cea care le-a dat viaţă.

A trecut prin momente în care credea şi poate chiar era desconsiderată de unii dintre semenii săi doar pentru simplul fapt că provine dintr-un centru de copii, dar asta nu a făcut-o să abandoneze ideea că prin muncă poţi reuşi, lucru insuflat de educatorii săi.

Spune că a reuşit cu ajutorul lui Dumnezeu şi i-a plăcut întptdeauna să vadă partea plină a paharului. Faptul că şi-a fixat un ţel în viaţă a ajutat-o să depăşească toată problemele. Pe mama sa a cunoscut-o atunci când avea 13 ani. A apărut în viaţa ei şi a fratelui său cu promisiuni care niciodată nu au fost îndeplinite. Spune că nu-i reproşează nimic, dar nici nu se simte legată de ea în vreun fel. „Nu avem niciun punct comun de discuţie,  suntem ca două persoane străine. Este o dezamăgire totală, nu am ce să-i spun. Îi multumesc doar pentru că mi-a dat viaţă”, povesteşte Cristina, cu lacrimi în ochi.

În timp ce Cristina a reuşit să-şi croioască un drum în viaţă, fratele ei geamăn, Costel, a abandonat România şi  a plecat în urmă cu un an în Italia. Încântat de promisiunile mamei naturale, care locuieşte acolo, băiatul, elev la seminarul teologic din Constanţa, a renunţat la studii şi a ales s-o urmeze. De la vârstă de 5  şi până la 15 ani, Cristina a crescut, alături de fratele său, la un asistent maternal, dar din cauza unor probleme au revenit la centrul SERA. Se descrie ca fiind o tânără sigură pe ea, care a realizat, încă de când era clasa a V-a, că trebuie să înveţe, pentru a reuşi în viaţă. Şi, până acum, a demonstrat din plin acest lucru.

Icoana care i-a schimbat viaţa

Sigură pe ea, ambiţioasă şi foarte optimistă, Cristina nu trădează cu nimic faptul că nu a crescut într-o familie, înconjurată de dragostea mamei şi a tatălui. Greutăţile prin care a trecut au călit-o pentru a răzbi în viaţă. Şi-a ascultat întotdeauna educatorii, a prins drag de ei şi s-a concentrat pe şcoală pentru a-şi croi destinul. Talentată la desen, Cristina pictează icoane, şi încă din copilărie s-a apropiat de Dumnezeu. A mers constant la biserică, iar rugăcinile înălţate către Dumnezeu i-au luminat drumul şi au ajutat-o să nu apuce pe căi greşite. „Apropierea de biserică a fost firească, un lucru care a venit din suflet. Nu aş şti să explic. Aici am găsit întotdeauna alinare şi răspuns la întrebările şi frământările mele. Mai târziu mi-am dat seama de acest lucru şi am început să studiez serios. Fără Dumnezu nu aş fi reuşit nimic”, povesteşte fata.

Cristina Curt, a absolvit, în această vară, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfânta Filoftea“, din judeţul Ilfov şi, recent, a trecut cu brio de examenul de admitere la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Teologie Ortodoxă, secţiunea Artă Sacră.  Şi cum nimic nu este întâmplător, ţinta propusă de a merge să studieze asistenţa socială şi-a schimbat-o imediat după ce a predat lucrarea de atestat, Icoana Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, împreună cu Fecioara Maria, realizată pe foiţă de aur. Această pictură avea să îi schimbe cursul vieţii, după cum ne-a povestit Cristina:

„Încă din liceu mi-am propus să studiez asistenţa socială, dar dupa pictarea icoanei pentru atestat, în clasa a XII-a, profesorii mei de religie  m-au încurajat să merg pe această ramură de educaţie, deoarece au spus că am înclinaţie. Aşa m-am hotărât să dau examen la Facultatea de Teologie Ortodoxă, secţiunea Artă Sacră, din cadrul Universităţii Bucureşti. Am susţinut două probe: examen psihologic şi desen, fiind admisă direct pe locurile fără taxă. Absolvenţii  specializării Teologie Artă Sacră pot deveni pictori bisericeşti, restauratori de biserici sau de pictură bisericească, dar doresc să urmez şi masterul pe domeniul artă sacră.

Se pare că nimic nu e întâmplător în viaţă şi parcă a existat o predestinare de a urma această cale. Până de curând uitasem de o întâmplare petrecută în urmă cu câţiva ani. Pe o măicuţă, care îmi va fi profesoară la această facultate,  am cunoscut-o pe când aveam 13-14 ani, în perioada în care a venit  în practică cu studenţii săi, pentru a restaura picturile Catedralei Sf. Nicolae din Călăraşi, biserica unde eu cântam la strană. M-a încurajat, de pe atunci, să vin la facultatea aceasta şi, când ne-am întâlnit zilele trecute la universitate, m-a recunoscut şi s-a bucurat nespus că am urmat calea pe care mi-a propus-o”, povesteşte tânăra.

E important să ai un ţel în viaţă

De altfel, spune cu emoţie că acest rezultat i-a oferit mai multă încredere în forţele proprii, mesaj pe care îl transmite tututor copiiilor instituţionalizaţi. Cristina spune că e foarte important că fiecare să-şi păstreze credinţa în suflet că va reuşi în viaţă. "M-a încurajat foarte mult rezultatul obţinut, este o împlinire sufletească, pentru că mi-am demonstrat că pot. Eu am realizat încă de prin clasa a V-a că vreau să fac ceva cu viaţa mea. Colegilor mei din sistemul de protecţie specială vreau să le spun că este foarte important să aibă un ţel în viaţă, să ştie ce vor, încă de când sunt pe băncile şcolii şi să nu fie descurajaţi că se află într-un centru, pentru că noi suntem mult mai privilegiaţi de stat faţă de alţi copii. Avem mult mai multe şanse să reuşim. Cât am fost la liceu, lumea nu m-a privit cumva anume, pentru că veneam dintr-un centru, ci a apreciat ambiţia şi curajul meu.

Am avut o perioadă în care mi-era ruşine să spun că sunt dintr-un centru de copii, dar am sesizat că nu e bine că gândesc aşa, şi că, din contră, trebuie să schimb părerea oamenilor referitoare la copiii din centru: că ei nu reuşesc pentru că nu sunt cuminţi, pentru că nu învaţă etc.. Mi-am propus să dovedesc că nu e chiar aşa. Dacă vrei cu adevărat ceva, reuşeşti! Pentru că, şi copilul din familie greşeşte, şi el are eşecuri, şi el îi supără pe părinţi şi consider că noi suntem mult mai iubiţi de Dumnezeu. Mulţi copii care provin din familii nu au posibilitatea să facă o facultate, pentru că nu pot fi susţinuţi financiar. Pe când nouă ne sunt plătite facultatea, căminul, suntem sprijiniţi pentru a ţinti mai sus. Am simţit că lumea ne ajută, ne încurajează şi ne susţine, şi mă refer aici, atât la oamenii din centru, cât şi la cei din afara sistemului",  e de părere Cristina..

Spune că cel mai important este să fii perseverent, să înveţi, să ai rabdare şi, chiar daca ai un mic eşec, trebuie să ştii să accepţi că poţi şi pierde, dar să ai curajul să mergi mai departe. Cea mai mare dorinţă pe care a avut-o a fost să aibă o familie, să primească afecţiuni şi să se simtă iubită. A primit educaţie şi a fost crescută frumos, iar familia a regăsit-o în Centrul SERA, alături de educatori şi de copiii cu aceeaşi soartă ca ea. „Ei sunt familia mea, oameni frumoşi care mi-au fost alături întotdeauna. Am trăit totul ca pe o experienţă, o lecţie din care am avut ce să învăţă şi încerc să mă bucur de tot ce este furmos în viaţa mea”, spune Cristina Curt.