Centru socio-cultural de 7,6 milioane de euro în Călăraşi. Cum va arăta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul vechi pietonal al municipiului Călăraşi va fi modernizat cu 7,6 milioane de euro şi va păstra indicii urbanistici din vechea configuraţie, dar se va îmbunătăţi esenţial caracterul funcţional al zonei. Astfel, va lua naştere un centru socio-cultural, prin crearea unor spaţii publice, grădini, squaruri şi pieţe conectate, parţial, prin zone pietonale.

Valoarea proiectului care a obţinut finanţare în cadrul POR 2014-2020, este de aproximativ 7,6 milioane euro, din care doar 2 % contribuţia proprie a municipiului Călăraşi.

„Lucrările de intervenţie propuse vor consta în lucrări de infrastructură, construirea de fântâni arteziene, mărirea şi diversificarea zonelor de spaţiu-verde prin amplasarea de jardiniere şi gradene de sprijin, trepte şi rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, pergole, mobilier urban modern, iluminat-ornamental, canalizaţii subterane pentru instalaţii noi, cât şi pentru reţelele de telefonie şi cablu existente.

Şi cum oraşul viitorului este un oraş SMART, ne dorim, prin acest proiect, cu ajutorul tehnologiei, realizarea unor soluţii extrem de viabile pentru cetăţeni prin înscrierea Municipiului Călăraşi pe traiectoria dezvoltării inteligente. Ca obiective clare definite în documentele de planificare ale proiectului putem spune că se vor moderniza în totalitate zonele de şedere, utilizând sisteme inteligente şi autonome, prin amplasarea de bănci inteligente, dotate cu prize USB.

Infrastructura dă măsura dezvoltării unui oraş. Nici o schimbare majoră în domeniul infrastructurii nu va fi posibilă fără sprijinul cetăţenilor şi a unei utilizări corecte a acestei infrastructuri. Sperăm ca investiţiile în regenerare şi mobilitate urbană, propuse de administraţia locală, să impulsioneze creşterea economică, să creeze noi locuri de muncă şi să favorizeze crearea unui mediu plăcut şi sigur pentru călărăşeni şi nu numai”, a explicat Elena Rogoz, consilier la Primăria Călăraşi. Durata de execuţie a lucrărilor este de 16 luni.

Până la demararea efectivă a lucrărilor, pe perioada derulării achiziţiei publice a contractului de execuţie pentru pietonalul centrului vechi, Piaţa Centrală va fi reconstruită. Modernizarea centrului vechi se va face cu bani europeni, în acest sens aflându-se în derulare proiectul privind reducerea emisiilor de carbon în municipiul Călăraşi, prin crerea unui spaţiu urban multifuncţional.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite