VIDEO Parada Junilor de Zilele Braşovului va atrage mii de turişti

VIDEO Parada
Junilor de Zilele Braşovului va atrage mii de
turişti

Parada junilor din Braşov este unicat în Europa. FOTOArhivă.

Coborârea călare a junilor în Cetatea Braşovului este unul dintre cele mai aşteptate momente ale anului. Tradiţia spune că în Duminica Tomii (prima duminică după Paşte), junii îi salută pe braşoveni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Junii simbolizează cetele de „flăcăi“ care erau luaţi din sânul familiei şi duşi pentru o perioadă la Pietrele lui Solomon, unde erau supuşi unui antrenament dur care să-i pregătească pentru apărarea cetăţii Braşovului. În fiecare an junii, însoţiţi de fanfară, şi călare pe cai îi salută pe braşoveni. În Piaţa Unirii înconjoară de trei ori statuia Eroului Necunoscut, iar apoi cele şapte grupuri de juni se încolonează într-o ordine devenită lege şi trec prin tot centrul Braşovului. Cu toţii îi salută pe oamenii veniţi să-i vadă cu tradiţionalul „Hriston a Înviat“. Spectatorii le răspund cu „Adevărat a Inviat“. După paradă junii şi braşovenii se aducă la o petrecere câmpenească la Pietrele lui Solomon.

Parada Junilor va începe duminică la ora 11.00 şi se va desfăşura pe traseul devenit deja tradiţional: Piaţa Unirii, str. C-tin Brâncoveanu, Str. G. Bariţiu, str. Mureşenilor, Bd. Eroilor, Str. Republicii, Piaţa Sfatului, Str. Apollonia Hirscher, str. Poarta Schei, str. Prundului, Piaţa Unirii, Pietrele lui Solomon. Defilarea durează aproximativ o oră timp în care traficul va fi restricţionat în tot centrul oraşului.

Ordinea defilării este mereu aceeaşi

Ordinea defilării cetelor de juni este deja tradiţie: mai întâi Junii Tineri, urmaţi de Junii Bătrâni, Curcani, Dorobanţi, Braşovecheni, Roşiori şi Albiori. Coloana este deschisă de fanfară. Fiecare grup are în frunte vătaful, urmat de stegar, încadrat de cei doi armaşi. Vătaful poartă lenta roşie pe piept, iar armaşii, mare şi mic, albastră şi galbenă, formând astfel tricolorul, ca pe vremea când acesta era interzis. Cele şapte cete de juni există încă de la 1700. Cea mai veche este ceata Junilor Tineri, iar ultima înfiinţată, este cea a Junilor Dorobanţi, grup format din bărbaţi căsătoriţi.

Junii tineri numără astăzi circa 30 de membri. Steagul acestora are pe o faţă imaginea Liceului Şaguna, iar pe cealaltă un june călare. Ei poartă pălării cu tricolor. Junii bătrâni (1834) provin din grupul junilor tineri, care s-au căsătorit între timp. În fiecare an, de Rusalii, ei organizează pentru tineri „Jocul strămoşesc din Varişte“. Junii curcani (1879) au pe drapel chipul lui Mihai Viteazul şi junele călăreţ. Ei poartă căciulă neagră cu „ţoc“ şi pene de curcan. Junii Dorobanţi (1924) sunt un grup desprins din cel al curcanilor. Ei poartă o căciulă brumărie. Junii Roşiori (1908) numără aproximativ 80 de membri. Au acelaşi steag ca Junii Curcani, dar poartă chipiu cu pompon roşu. Junii Albiori (1869) poartă căciuli albe, iar Junii Braşovecheni (1922) poartă căciuli negre cu ţugui.

Concerte, sport şi târguri de Zilele Braşovului

Pe lângă parada Junilor, braşovenii sunt aşteptaţi vineri şi sâmbătă seara la concert. Pe lângă trupele locale care vor urca pe scena din Piaţa Sfatului, vineri la 19.30 va concerta Holograf, iar sâmbătă la aceeaşi oră Dj Project şi Andreea Bălan. Serile se vor încheia cu focuri de artificii. Duminică de la ora 17.00, tot în Piaţa Sfatului, va fi un spectacol folcloric. Sâmbătă dimineaţă, iubitorii atletismului vor putea participa la Maratonul Braşovului, eveniment organizat de Clubul pentru Protecţia Naturii şi Turism Braşov. Pe tot parcursul weekend-ului în centrul oraşului vor fi Târguri cu Flori, Târguri ale Meşterilor Populari şi un Târg cu bunătăţi şi produse tradiţionale.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: