Semnături ale unor persoane decedate, pe listele de susţinători ai unui partid. Cazul este cercetat de Poliţie

Semnături ale unor persoane decedate, pe listele de susţinători ai unui partid. Cazul este cercetat de Poliţie

Poliţia din Predeal, judeţul Braşov, a primit o serie de sesizări prin care s-a semnalat faptul că pe listele de susţinători ai ALDE ar exista semnături false, inclusiv ale unor persoane decedate.

Poliţia din Predeal face cercetări într-un dosar penal in rem pentru „fals în înscrisuri sub semnătură privată” , iar anchetatorii au cerut Biroului Electoral listele respective, motivând că există indicii rezonabile privind săvârşirea de infracţiuni, relatează Mediafax
 
În ultimele zile, primarul interimar al Predealului  a fost acuzat că ar fi întocmit şi semnat pentru conformitate mai multe liste de susţinere a ALDE la alegerile pentru Parlamentul European, în care se regăsesc semnături ale unor persoane decedate. Tot pe aceste liste s-ar afla şi semnăturile unor persoane care declară că nu au semnat. 
 
Biroul Electoral Central a aprobat solicitarea şi a decis să pună la dispoziţia anchetatorilor un număr de şapte liste, care au fost întocmite în data de 15 martie şi conţin, în total, 70 de semnături. Reprezentanţii ALDE susţin că nu ştiu absolut nimic despre eventualele nereguli. Este şi cazul preşedintelului ALDE Braşov, Daniel Zamfir, care spune că nu este la curent cu cele petrecute. 
 
„Nu ştiu ce s-a întâmplat la Predeal, eu am preluat organizaţia, practic, în plină campanie de strângere a semnăturilor. Nu am nicio implicare în cazul acesta. Acum, dacă se va constata că există ceva nereguli acolo, cine le-a făcut trebuie să plătească. După cum ştiţi, aceste liste sunt semnate de cel care le-a întocmit”, a declarat Zamfir.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: