Dialogul intercultural al gastronomiei şi fenomenul de globalizare în mâncare şi influenţa locală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conceptul de interculturalitate, la începutul anilor 2000, a luat locul celui al multiculturalităţii. Nevoia de a scoate în evidenţă firele nevăzute dintre culturile lumii a determinat specialiştii din mai multe domenii la demersuri dintre cele mai diverse!

În anul 2007, Asociaţia Culturală Euro Est Alternativ (ACEEA) a iniţiat Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber, prima platformă de exprimare prin intermediul mâncării! Practic, chefi din întreaga lume şi-au putut prezenta preparatele tradiţionale în faţa unui public numeros, iar conceptul interculturalităţii şi-a găsit, astfel, contextul cel mai potrivit de a fi evidenţiat, ne spune dr. Iulia Drăguţ, preşedintele ACEEA, asociaţie profesională care cuprinde cel mai mare număr de maeştrii bucătari, pizzari şi cofetari din România.

„Robert Rainford a fost primul invitat în juriul care a decis cele mai bune preparate! Robert Rainford este la origine jamaican, însă a trăit întreaga sa viaţă în Canada! Iată, reprezentat într-un singur om, un foarte ofertant mix cultural! La prima ediţie au participat chefi din Ungaria şi Franţa! De-a lungul anilor, participarea externă a devenit tot mai însemnată, creându-se, cu adevărat, spaţiul celei de-a treia culturi! Oameni din medii socio-culturale diverse, comunicând prin mâncare, au reuşit să facă schimburi interculturale, bucurându-se, în acelaşi timp, de minunăţiile spaţiului nostru cultural, cel românesc, evenimentele desfăşurându-se pe tot teritoriul României!”, spune preşedintele ACEEA.

În 2014 a fost organizat primul Congres al Tradiţiilor Culinare, iniţiat de Iulia Drăguţ, la care au participat reprezentanţi din 38 de ţări, 250 de bucătari şi antropologi din toată lumea! Acest demers a fost sprijinit de WACS (The World Association of Chefs' Societies). Cu acelaşi prilej, la Bucureşti, s-a organizat prima conferinţă a Bucătarilor fără frontiere din lume! Cele nouă regiuni istorice ale României au fost prezente prin preparate specifice, însoţite de lucrări de specialitate!

„Consider că a venit momentul să existe o lucrare ştiinţifică, de antropologia mâncării. Va fi o teză de doctorat complexă, care să desfiinţeze stereotipiile fixate în inconştientul colectiv, de lucrări de pop cultură! În acesastă teză vom aborda teme de interes major, care nu au mai fost, anterior, luate în considerare: bucătăria monahală, bucătăria militară, caietele domnişoarelor de pension din marile oraşe, adică o delimitare între bucătăria rurală şi cea urbană, cea religioasă, cea regională, cea a cercurilor înalte, dar şi a oamenilor obişnuiţi!”, ne dezvăluie dr. Iulia Drăguţ proiectul său de viitor.

Mai mult, spune preşedintele ACEEA, lucrarea ştiinţifică va prezenta, cu sprijinul specialiştilor nutriţionişti, o analiză a consumului alimentelor de-a lungul secolelor şi se va încerca argumentarea, prin intermediul mâncării, a identităţii noastre naţionale.

Este vorba despre o lucrare ştiinţifică ce abordează gastronomia prin prisma multuculturalităţii, care va combate cu argumente ştiinţifice lucrări care nu au la bază o cercetare profesionistă, pentru că o adunătura de reţete vechi nu este o lucrare ştiinţifică.

Mai mult, lucrarea are în vedere nu doar dialogul intercultural al gastronomiei, ci şi fenomenul de globalizare în mâncare şi influenţa locală, cum ar fi realizarea de produse cu ingrediente locale, un exemplu la îndemână fiind pizza cu brânză de burduf...

„Nu vom lăsa deoparte baza de discuţie, adică moştenirea culturală gastronomică din cele mai vechi timpuri, dar şi dialogul contemporan al culturilor gastronomice, adică ceea ce exista în acest spaţiu geografic şi cultural, dar şi influenţele popoarelor care au trecut sau au trăit pe acest teritoriu! Tezaurul gastronomic al României se numără printre preocupările noastre viitoare! Vom crea o platformă on-line, accesibilă tuturor celor interesaţi de acest subiect! O bibliografie de specialitate, exhaustivă, de pe întreg teritoriul României, este necesară cercetătorilor din domeniu, fapt pentru care o vom pune la dispoziţia acestora! Viabilitatea evenimentelor propuse şi realizate de ACEEA, a ideilor promovate în cadrul acestora a trecut testul timpului!”, ne-a declarat Iulia Drăguţ.

A doua ediţie a Congresului Mondial al Tradiţiilor Culinare va însemna un demers important în ceea ce priveşte poziţionarea României pe harta gastronomică a lumii! Reprezentanţii ACEEA doresc să demonstreze nu numai care au fost influenţele altora asupra culturii gastronomice a românilor, ci şi a influenţelor noastre asupra altor culturi!

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite