Scenă ireală în trafic: un şofer circula cu o maşină radiată din circulaţie, având afişat lângă parbriz un număr de înmatriculare provizoriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 37 de ani este cercetat pentru conducere a unui vehicul având numere false de înmatriculare şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, poliţiştii descoperind asupra sa un cuţit tip baionetă, în lungime totală de 34 de centimetri, cu o lamă de 22,5 de centimetri.

Marţi, 12 noiembrie, poliţiştii din cadrul Biroulu Ordine Publică Brăila l-au oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe strada Roşiorilor, din municipiu.

”În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că vehiculul este radiat din circulaţie, având pe afişat pe bord, la parbriz, un număr de înmatriculare provizoriu. Totodată, în urma efectuării controlului, poliţiştii au depistat, în geanta bărbatului, un cuţit tip baionetă, în lungime totală de 34 de centimetri, cu o lamă de 22,5 de centimetri”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele bărbatului pentru conducere a unui vehicul având numere false de înmatriculare şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite