Petrecere de botez oprită de poliţişti. Cu ce amendă s-a ales tatăl copilului, care a organizat cheful

Petrecere de botez
oprită de poliţişti. Cu ce amendă s-a ales tatăl copilului, care a organizat
cheful

Foto: arhivă Adevărul

Poliţiştii brăileni au întrerupt o petrecere de botez, la care participau 11 persoane. Tatăl copilului, un tânăr de 25 de ani, a fost sancţionat contravenţional, iar participanţii au fost trimişi acasă.

Miercuri, 23 decembrie, în jurul orei 15,00, poliţiştii brăileni  s-au sesizat cu privire la faptul că în mediul rural a fost organizat un eveniment privat, la care participau mai multe persoane.

”În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că proprietarul imobilului, un tânăr, în vârstă de 25 de ani, a organizat  petrecerea de botez a copilului, în curtea sa, unde au participat unsprezece persoane, fără a tulbura în vreun fel ordinea şi liniştea publică”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Cu această ocazie, tânărul care a organizat petrecerea a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Totodată, au fost luate măsuri de intrare în legalitate, desfăşurarea evenimentului fiind întreruptă. Poliţiştii reamintesc cetăţenilor faptul că este interzisă organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, aniversări), atât în spaţiile deschise, cât şi în spaţiile închise!

”Sănătatea şi siguranţa cetăţenilor sunt prioritare tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, astfel că forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii şi pentru a preveni răspândirea virusului SARS-COV-2”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Petrecere cu zeci de oameni, fără măşti şi fără distanţare, într-un local din Parcul Herăstrău, deşi Capitala e pe primul loc în topul infectărilor VIDEO

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările