Mopedist beat şi fără permis prins în trafic de poliţişti. Ce alcoolemie avea bărbatul

Mopedist beat şi fără
permis prins în trafic de poliţişti. Ce alcoolemie avea bărbatul

Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 41 de ani este cercetat pentru conducere a unui vehicul fără a deţine permis de conducere şi sub influenţa alcoolului după ce a fost oprit de poliţişti în trafic, care au constatat că era băut şi nu avea nici permis de conducere.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 8 septembrie, poliţiştii din cadrul Biroului  Ordine Publică Brăila l-au oprit în trafic, pentru control, pe un brăilean, în vârstă de 41 de ani, în timp ce conducea un moped, pe strada Şcolilor din municipiu.

”Cu ocazia activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 1,00 mg/l, fiind condus la spital pentru recolatea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat subinspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru conducere a unui vehicul fără a deţine permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: