Ce măsuri au luat autorităţile faţă de asistenţii petrecăreţi din centrul de vaccinare de la Botoşani VIDEO

Distracţie între asistenţi la un centru de vaccinare din Botoşani

Angajaţii centrului de vaccinare din Botoşani care s-au filmat dansând şi făcând glume pe manele rămân fără contracte. Mai precis, Primăria Botoşani va renunţa la contractele de prestări servicii cu aceştia şi spune că va căuta alţii care să-i înlocuiască.

Ştiri pe aceeaşi temă

La finalul săptămânii trecute au apărut pe TikTok clipuri video cu trei angajaţi ai unui centru de vaccinare din municipiul Botoşani dansând şi distrându-se pe muzică de petrecere, în lipsa cetăţenilor dornici să se vaccineze. 

În plus, unul dintre asistenţi în timp ce fredona o melodie a arătat şi semne obscene. Incidentul a avut loc la centrul de vaccinare de la Colegiu Tehnic „Gheorghe Asachi”. Imediat după apariţia imaginilor în spaţiul public, autorităţile au luat măsuri. 

Pe de o parte, Direcţia de Sănătate Publică Botoşani a demarat o anchetă, iar directorul instituţiei a condamnat comportamentul angajaţilor, mai ales că doi dintre aceştia sunt asistenţi medicali. 

”Nu cred că este în regulă, din punct de vedere deontologic. Dar ei au contract cu Primăria Botoşani şi acolo se va decide ce măsuri se vor lua, din punct de vedere contractual”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, director DSP Botoşani. 

La rândul său, edilul-şef al municipiului Botoşani a precizat că vor fi încetate contractele de prestare servicii cu angajaţii centrului de vaccinare implicaţi în această poveste. 

” Am luat decizia să încetăm contractele de prestări servicii pe care le-am avut cu aceşti asistenţi. Am decis să încetăm colaborarea din cauza atitudinii pe care au avut-o. Nu este în acord cu etica muncii pe care noi o aşteptăm“, a precizat primarul Botoşaniului, Cosmin Andrei. Asistenţii s-ar fi aflat într-o pauză de masă în momentul în care au făcut acele clipuri video. 

În luna august, Botoşaniul se afla în coada clasamentului naţional din punct de vedere al imunizării populaţiei, în ciuda campaniilor făcute de DSP. Aproximativ 30% dintre botoşăneni s-au imunizat. Culmea, dintre cei care nu s-au vaccinat sunt şi cadre medicale.

 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările