Călătoria care a nenorocit România în anii '70. Megalomania lui Ceauşescu, declanşată de scânteia din Asia

Călătoria care a nenorocit România în anii '70. Megalomania lui Ceauşescu, declanşată de scânteia din Asia

Nicolae Ceauşescu şi Kim Ir Sen FOTO Fototeca online a comunismului românesc cota 4/1971

În anul 1971, după o scurtă iluzie a transformării regimului Ceauşescu într-un ”comunism cu faţă umană”, soarta României a fost pecetluită şi subjugată brutal unei dictaturi apăsătoare, absurde în centrul căreia se afla clanul Ceauşescu. Şi totul a pornit din Asia.

Din anul 1965, după moartea primul lider al României comuniste, Gheorghe Gheorghiu Dej, ţara a ajuns pe mâinile lui Nicolae Ceauşescu, preferatul său. 

Ceauşescu era un comunist convins, cu ani de ilegalitate, dar cu puţină şcoală, provenind dintr-o familie săracă, de marginali - cum remarca Lucian Boia în lucrarea sa ”România, ţara de frontieră a Europei”. 

Criticii spun că a ştiut să intre, cu metode nu tocmai onorabile, pe sub pielea liderilor comunişti din perioada ilegalităţi, inclusiv a lui Ghiorghiu Dej, tocmai pentru a accede şi în final pentru a obţine puterea supremă în România. Visul i s-a îndeplinit după moartea lui Dej. 

Regimul Ceauşescu a debutat sub auspicii bune, însemnând depărtarea de stilul stalinist, cu o liberalizare masivă la care nimeni nu se aştepta, plus o apropiere de Statele Unite şi de marile puteri democratice ale Europei. Dar în timp ce cultura, artele şi în general viaţa în România păreau să înflorească într-un regim comunist ”cu faţă umană”, anul 1971 a venit cu o schimbare bruscă şi brutală de macaz. 

Practic iluzia libertăţii a fost spulberată, iar în locul său şi-a făcut loc o dictatură aberantă, megalomanică, care a ucis cultural, social şi spiritual populaţia României, culminând cu anii '80 şi privaţiunile sale cumplite. Specialiştii spun că momentul cheie al acestei schimbări şocante pentru populaţie a fost un turneu al familiei Ceauşescu în ţările comuniste ale Asiei, dar şi un protest mai puţin cunoscut din anul 1968.

Iluzia unui comunism blând
 
După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, noul prim secretar al Partidului Muncitoresc Român, Nicolae Ceauşescu, a schimbat orientarea în politica internă, dar şi externă. După teroarea anilor '50, cu epurări, cu o colectivizare brutală şi exterminarea programată a intelectualilor şi opozanţilor politici în puşcării cumplite, Nicolae Ceauşescu a venit cu o relaxare culturală şi socială neaşteptată. 

Vechii opozanţi ai regimului comunist, care mai supravieţuiseră, au fost eliberaţi şi o parte reintegraţi, iar în ţară domnea o anumită liberalizare. Artiştii au fost lăsaţi să creeze liber, fără imixtiunea statului sau a ideologicului. Teatrul şi cinematografia au fost degrevate de presiunea stalinistă, lăsând liberă pârtia creaţiei pentru talente pentru Liviu Ciulei. 

De asemenea nivelul de trai era încă acceptabil, fiind relativ uşor de găsit produse alimentare sau vestimentare. 

Totodată muzica occidentală, mai ales cea de peste Ocean, a pătruns lejer în societatea românească, inclusiv rock-ul anilor '60. La fel şi creaţile cinematografice americane. Erau privilegii la care ceilalţi locuitori ai blocului comunist nici nu puteau visa. 

”Aceşti germani din R.D.G se minunau, nu pot să vă spun cum, erau uluiţi de filmele care se dădeau în România, filme din Occident, erau uluiţi de cărţile care se traduceau în România. Noi pe vremea aceea aveam spectacole cu Beckett, aveam spectacole cu Ionesco, ei habar n-aveau de aceste nume”, declara scriitoarea Nora Iuga într-un interviu televizat acordat Digi24. 

În plan extern, Ceauşescu se distanţează de URSS şi moştenirea stalinistă. Mai mult decât atât, în anul 1968 condamnă vehement invazia URSS în Cehoslovacia, cu ocazia revoltelor anti-comuniste din aceea ţară. Pe deasupra mimează o apropiere de Occidentul democrat, primind vizita preşedintelui american Richard Nixon şi totodată făcând vizite inclusiv în Franţa. Popularitatea lui Ceauşescu a crescut mult in ţară şi în străinătate. 
 
Descoperirea cultului personalităţii. O călătorie decisivă pentru România
 
Acest miraj s-a destrămat rapid odată cu o călătorie aproape iniţiatică pentru Ceauşescu şi soţia sa. Mai precis, acesta face în vara anului 1971 un turneu în ţările comuniste din Asia - adică în China, Coreea de Nord şi Mongolia. Acolo i-a cunoscut pe dictatorii emblematici ai Asiei comuniste, Mao, Kim Ir Sen şi Ţedenbal. 

Istoricii spun că acolo a rămas efectiv impresionat de modul în care era impusă ideologia comunistă populaţiei şi cum efectiv invadase toate domeniile vieţii, difuzată prin învăţământul şi cultura de partid. 

Dar cel mai mult i-a plăcut cultul personalităţii. Modul în care erau divinizaţi liderii comunişti de către populaţie. Manifestările faraonice la care participau un număr impresionat de persoane, alcătuind cu propriile trupuri steaguri, hărţi, mesaje sau coregrafii complicate dedicate în primul rând liderului comunist. A fost scânteia care a aprins megalomania lui Ceauşescu. 

Era un comunism diferit de cel rusesc, de altfel chinezii fiind pe acelaşi trend de îndepărtare de URSS, la fel ca Ceauşescu. Imediat, liderul comunist român a vrut să imite în special ”revoluţia culturală şi ideologică” chinezească şi să o suprapună ca un şablon peste realităţi româneşti. Nu conta că nu se potrivea. Ceauşescu dorea o nouă identitate a României comuniste, una care să-l facă faimos nu doar pe plan naţional dar şi internaţional. Îşi dorea ca mulţimile să facă pentru el ce făceau chinezii pentru Mao, să-l divinizeze. La rândul ei, Elena Ceauşescu îşi dorea să devină o replică a soţiei lui Mao, autoritară şi la rândul său apreciată de întreaga populaţie, ca o ”mamă a poporului”. 

”În acel moment, vara lui ‘71, au fost nişte vizite în Asia: China, Coreea, unde ceea ce s-a văzut la faţa locului, a depăşit până şi cele mai frumoase visuri pe care şi le-au făcut cei doi. Când au văzut cum se pot scrie cuvântări, se pot desena hărţi cu trupuri, când au văzut până unde poate merge adoraţia colectivă la adresa unui om care, chipurile, exprima, cum să spun, interesul naṭional sau voinţă naţională, când toate lucrurile astea le-au fost servite pe tavă şi le-au văzut, nu descrise de alţii, ci le-au văzut cu ochii, probabil că tot capitalul asta de încredere, de stimă, de creditul politic, social s-a convertit în ceva care practic ne-a fost fatal!”, relata ziaristul Ion Bucheru, ziarist, în aceea perioadă redactor la Televiziunea Română, într-un interviu şi citat de Radio România, agenţia de presă Rador. 

Mai mult decât atât, Ceauşescu era impresionat de economia chineză în special şi de faptul că asiaticii se descurcau fără importuri, cu produse realizate la nivel naţional. Iarăşi o idee obsedantă preluată şi pusă în practică fără crâcnire în România. 

De altfel, la întoarcerea din Asia, Ceauşescu şi-a manifestat încântarea şi dorinţa de a schimba total România, pe bazele ”revoluţiei culturale” chinezeşti. „Au dat la o parte toate aceste mentalităţi mic-burgheze şi au luat-o de la capăt. Toată activitatea lor culturală, de balet, de teatru, a fost pusă pe baze revoluţionare. Au spus aşa: aici nu vrem în nici un fel să pătrundă concepţiile burgheze”, mărturisea Bucheru. 

Totodată, se spune că la dorinţa de a instaura un control ideologic crunt asupra României a pus umărul şi o manifestaţie studenţească din noaptea de Crăciun a anului 1968.  Mai precis, a fost o adunare spontană în care s-a cerut ”libertatea pentru studenţi” iar printre altele s-ar fi auzit şi un ”Jos Ceauşescu”. Manifestaţia s-a încheiat de la sine fără intervenţia autorităţilor. 
 
Tezele lui Ceauşescu, dezastrul României
 
La întoarcerea din turneul asiatic, Ceauşescu a decis să pună în practică ceea ce văzuse în ţările asiatice. A emis şi impus aşa numitele „Teze”. Acestea se referau la introducerea muncii patriotice la elevi şi studenţi, a educaţiei politico-ideologice în şcoli, universităţi, fabrici, organizaţii de copii, tineri, studenţi. Intensificarea propagandei politice, prin prezentarea exclusivă a realizărilor partidului şi a liderului, reale sau nu, prin radio, televiziune şi presa scrisă. 

Practic românii trebuiau să cunoască doar o realitate distorsionată comandată de Ceauşescu şi apropiaţii săi. Au fost înfiinţate edituri de partid, iar cinematografia dădea naştere unor producţii cu scop propagandistic. Ideologia comunistă a sufocat total arta, condiţionând publicarea operelor sau prezentarea peliculelor cinemtografice publicului numai dacă respectau cerinţele partidului şi aveau un caracter ”revoluţionar socialist”. Au apărut liste cu autori şi regizori interzişi. 

A început epurarea culturală şi promovarea cultului dictatorului. Istoria a început să deservească ideologia de partid, modelând trecutul după un naţionalism aberant pe placul lui Ceauşescu. Totul era controlat cu ajutorul Securităţii cea care a creat un sentiment cumplit de spaimă, nelinişte şi neîncredere în rândul populaţiei. Vecinii erau încurajaţi să se toarne unul pe celălalt, la fel şi rudele. 

A urmat dezastrul cultural, peste 200 de scriitori fiind îndepărtaţi fiindcă au refuzat să se subjuge ideologiei de partid. Capodopere cinematrografice au fost interzise, la fel, fiindcă nu corespundeau noii ideologii. Au apărut şi manifestaţiile pe scară largă, cu mii de copii chinuiţi în frig sau pe caniculă, pentru a-şi arăta, cu forţa, ”preţuirea” pentru Ceauşescu la vizitele sale oficiale. 

Totodată a venit momentul în care plecările din ţară deveneau imposibile, inclusiv pentru oamenii de ştiinţă. Drum liber aveau doar cei agreaţi de conducerea partidului.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
 
 
 
 

 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările