De ce mureau nou-născuţii în secolele trecute

De ce mureau nou-născuţii în secolele trecute

Mulţi copilaşi nu apucau aniversarea de un an, din cauza bolilor copilăriei sau a condiţiilor de trai

120-130 de decese pe an într-o localitate cu 2.000 de locuitori nu era ceva ieşit din comun în secolul al XIX-lea. Potrivit unei analize făcute pe un mic oraş din Transilvania, cei mai mulţi copii decedau din cauza bolilor copilăriei. Mulţi nu prindeau aniversarea de un an din cauza condiţiilor în care au fost aduşi pe lume sau îngrijiţi după naştere.

Potrivit unei analize a istoricului Elisabetei Scurtu publicate în Revista Bistriţei, mai bine de 100 de copii mureau anual în localităţi relativ micuţe, cu doar 2.000 - 3.000 de locuitori. 
 
Dând exemplu oraşului-staţiune Sângeorz-Băi, Elisabeta Scurtu scoate în evidenţă faptul că în secolul XIX-lea, mulţi prunci nu ajungeau la aniversarea de un an. Un procent important decedau din cauza condiţiilor în care au fost aduşi pe lume sau îngrijiţi după naştere.
 
„Conform datelor adunate, cel mai mare număr de decese, calculând după categoriile de vârstă, se înregistrează în primul an de viaţă şi este legată şi de mediul în care a avut loc naşterea”, explică istoricul. 
 
Venirea pe lume a unui copil avea loc de multe ori acolo unde se nimerea, pe câmp sau acasă, pe un aşternut improvizat din paie, fân, cârpe, haine sau pături într-un mediu nesteril, fără medicaţie şi asistenţă de specialitate.
 
Mamele erau ajutate doar de moaşă, care fie era o apropiată a familiei, fie o femeie din sat pricepută la moşit. Îngrijirea lăuzei în primele zile după naştere revenea tot în sarcina moaşei. Aceasta era mai apoi răsplătită de părinţii copilaşului cu daruri sau bani.
 
Moaşa ajungea până şi să boteze pruncul, în condiţiile în care avea grave probleme de sănătate şi exista riscul de a muri înainte de a fi creştinat cum se cuvine, de preot. 
 
Dacă reuşeau să supravieţuiască naşterii, cei mici se stingeau din cauza alimentaţiei corespunzătoare a sa sau a mamei, care-l alăpta. 
 

Pojarul, varicela sau scarlatina îi băgau în mormânt pe cei mici

 
Dacă nu mureau din cauza condiţiilor de trai, cei mici decedau din cauza bolilor copilăriei. 
 
„Copiii decedaţi cu vârste cuprinse între 1 şi 10 ani au fost în general victimele bolilor. Pe parcursul secolului au existat câteva epidemii de holeră, difterie sau vărsat de vânt care au făcut numeroase victime. Totuşi, odată cu înaintarea în vârstă, mortalitatea scade vertiginos”, mai spune Elisabeta Scurtu.
 
Preoţii din localităţi se simţeau datori să intervină şi să îi avertizeze pe părinţi cu privire la aceste boli. În 15 septembri 1840, vicarul Ioan Marian vorbea despre o boală „primejdioasă, lipicioasă şi omorâtoare de prunci”. 
 
 „În care întâmplare, pruncii minten trebuie puşi la căldură sau în pat şi iute chemat doftoru, că de or veni pruncii la răceală, nu se pot scăpa de moarte. Ceilalţi prunci trebue feriţi de betiag, că se leagă dela unu la altu”, transmitea vicarul. 
 

Vă mai recomandăm:

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările