Patru lucruri pe care să nu i le spui niciodată copilului tău. Psiholog: „Îl vor răni şi le va purta în suflet toată viaţa“
0
Sunt lucruri pe care nu ar trebui să le spunem niciodată copilului pe care îl educăm. Acestea vor contribui la formarea caracterului său şi ar putea face diferenţa în viaţa lui ca adult. Poate fi un adult timid, care nu va avea curaj să facă nimic în viaţă, sau poate fi un tânăr încrezător în forţele lui, care va putea face orice îşi va propune, iar eşecurile nu îl vor doborî.
Educaţia copiilor a fost subiect de discuţie de-a lungul timpului, iar modelele educaţionale s-au schimbat şi au evoluat pe măsură ce a trecut timpul. Dacă în trecut, o educaţie bună era considerată acea educaţie de tip restrictiv, cu timpul, părinţii au fost tot mai îngăduitori cu copiii lor, până când s-a ajuns în cealaltă extremă. Unele curente în parenting consideră că cei mici trebuie lăsaţi să facă tot ce vor.
Psihologii spun că cei mici trebuie ajutaţi să descopere cine sunt ei, să-şi descopere aptitudinile, să fie încurajate aceste aptitudini şi trebuie acceptaţi şi asiguraţi că sunt iubiţi necondiţionat. Dar asta nu înseamnă că nu pot fi corectaţi, atunci când greşesc. Însă corectarea lor nu presupune pedeapsă, nici fizică şi nici de altă natură.
Stilul de parenting îl poate marca pe copil
Psihologul clinician Dana Crişan spune că e nevoie de un climat armonios în familie, pentru ca un copil să poată să se dezvolte optim. „Atmosfera calduroasă, nutritivă din punct de vedere afectiv, creează mediul optim în care copiii şi tinerii să poată înflori şi atinge propriul potenţial maxim”, explică ea.
Despre stilurile de parenting, ea menţionează că sunt patru categorii importante, bazate pe interacţiunea părinte-copil. „Abordările parentale se încadrează în una din cele patru categorii: autoritar-coercitiv, autoritativ-îndrumător, îngăduitor şi neglijent”, mai spune ea.
Dintre toate, cel neglijent este cel mai păgubos, copiii fiind total confuzi în legătură cu direcţia în care se îndreaptă.
Însă despre stilul autoritar-coercitiv, spune că dă rezultate doar pe termen scurt. Pe termen lung însă, este la fel de păgubos ca şi cel neglijent.
Ce să nu-i spui niciodată copilului tău
Unele metode de educare moştenite de la părinţii noştri sunt preluate şi transmise mai departe. Însă psihologii spun că nu toate sunt eficiente.
Iată câteva propoziţii pe care nu ar trebui să i le spui niciodată copilului tău, dacă vrei să-l ajuţi să se dezvolte la nivel personal şi să crească un tânăr încrezător în forţele lui.
1. „De ce nu poţi fi şi tu ca şi ceilalţi”
Psihologul clinician Dana Crişan spune că este contraproductiv să compari copilul cu alţi copii. „Comparându-l cu alt copil, asta va pune o presiune şi o tensiune intrapsihică, se va simţi nevalidat, neconform. Asta creează neîncredere în el, imaginea despre sine are de suferit”, explică psihologul.
Ce să-i spui în loc: „Asta nu îl validează pe copil. În loc să-l compari cu alţii, mai bine îi spui că eşti alături de el, îl stimulezi şi îl ajuţi să obţină şi el rezultatele dorite.” „Trebuie să existe recompense şi întăriri pozitive într-un comportament, inclusiv cu stimulare cu mici recompense sociale gen: „bravo”, „uite, asta ţi-a ieşit foarte bine”. Îi încurajezi pozitiv un comportament, o abilitate, o competenţă”, mai spune ea.
2. „Eşti prost/nu eşti în stare de nimic”
„Niciodată nu trebuie să-i spui că e prost, că nu e bun de nimic sau alte asemenea expresii. E momentul ca părintele să încerce să obţină pentru el un mai bun control şi management emoţional. Uneori, părinţii fac proiecţii cu propriile neîmpliniri şi frustrări, iar copilul suferă în relaţia cu părintele său. Dar ca părinte, trebuie să îţi reglezi imaginea despre aşteptări. Să fie o concordanţă între aşteptările lui şi ceea ce este capabil copilul să realizeze”, mai explică psihologul.
Ar trebui să luăm asta în calcul când stresăm copilul cu ore suplimentare de muzică, de dans, de desen, de sport sau orice altă activitate extraşcolară, încărcându-i programul peste puterile lui. Iar când rezultatele întârzie să apară, îl „stimulăm” pe copil reproşându-i că nu face suficient.
Asta, mai spune psihologul, îi poate crea viitorului adult un complex de inferioritate, care va reuşi cu greu să se adapteze cerinţelor, fiind setat în subconştient că el nu poate, nu este valid.
Ce poţi să-i spui în loc: „În loc de asta, îl poţi încuraja, să-i spui „hai că poţi”, „ştiu că eşti puternic”, „sunt aici să te ajut dacă ai nevoie”, „nu-i nimic dacă nu a ieşit acum, data viitoare facem un plan pentru a avea şanse mai mari să reuşeşti”, mai explică ea. „Nu ca o pedeapsă, nu să se simtă vinovat.”
3. „Nu te mai iubesc dacă nu eşti cuminte“
Niciodată nu-i spune copilului tău că dacă nu e cuminte, sau dacă nu face ceea ce îi ceri, nu îl mai iubeşti. „E o condiţionare care inhibă foarte mult. Limbajul iubirii între părinte şi copil este bazat pe conectare, iubire necondiţionată. Nu poţi să-i spui „eu te iubesc numai dacă faci asta sau dacă eşti într-un anume fel”. Aduce neîncredere, nevalidare, complex de inferioritate. El crede că nu poate, că nu e suficient de bun, că nu e conform. Că nu poate fi iubit decât dacă face pe placul celorlalţi”, mai explică Dana Crişan.
Ce poţi să-i spui în loc: Psihologul mai arată că în loc de această condiţionare, poţi să-i spui cuvinte care să-i crească stima de sine şi încrederea în forţele proprii. „Astfel îi dezvolţi stima de sine şi încrederea în forţele proprii, îl ajuţi să-şi crească rezilienţa socială, să se descurce în orice situaţie, să aibă deschidere spre a găsi soluţii”, mai spune ea.
Potrivit psihologului, poţi să-i spui „te iubesc indiferent ce s-ar întâmpla, dar asta nu înseamnă că nu te voi corecta, dacă e nevoie”. „E o diferenţă de nuanţă. Nu îl condiţionezi cu iubirea, îl iubeşti necondiţionat, dar îl poţi corecta la nevoie”.
4. „Am să te pedepesesc”
Despre pedeapsa aplicată celor mici, psihologul spune că e „un drum cu dus şi-ntors”. „Pedepsele nu au acelaşi efect ca şi stimularea cu recompense. Mai bine mergi pe întărirea pozitivă a unor comportamente, a unor atitudini, pui accent pe partea pozitivă. Uneori le e frică de pedepse şi dezvoltă comportamente de evitare, de disimulare, se duc spre risc, sau chiar spre infracţionalitate”, mai spune pshilogul.
Ce poţi să-i spui în loc: „Dacă le dai pedepse, îi înveţi că lumea un mediu periculos şi ameninţător, că sunt pedepsiţi dacă nu se ridică la un anumit standard. Şi atunci, mai bine mergem pe stimularea pozitivă, pe recompense, pe sublinierea micilor reuşite personale, cât de mici ar fi, trebuie preţuit fiecare mic pas de dezvoltare pe care-l face. Dar pentru asta, părintele trebuie să fie echilibrat. Să nu uităm că şi noi, ca părinţi, suntem copiii unor alţi părinţi şi venim cu un bagaj trangeneraţional de tipar de parenting, de ataşament. E de văzut cum să găsim un echilibru şi cum jonglăm cu elementele ca să le adaptezi nevoilor copilului tău şi să nu faci anumite greşeli pe care le-au făcut părinţii tăi”, mai spune ea.
Vă recomandăm să mai citiţi şi:
Desprinderea moldovenilor de „lumea rusă” este inevitabilă şi ireversibilă
Se încarcă comentariile...
