Cum au otrăvit pământul pe vecie exploatările miniere de la Baia Mare: „Majoritatea copiilor au plumb în sânge“

Cum au otrăvit pământul pe vecie exploatările miniere de la Baia Mare: „Majoritatea copiilor au plumb în sânge“

Imagine de pe Iazul Central  Sursa foto: Romaltyn

În vremea exploatării miniere intensive, Baia Mare a fost categorisită a doua cea mai poluată localitate din Europa, după Copşa Mică. Haldele de steril lăsate în urmă de cei mai mari agenţi industriali din zonă, Cuprom şi Romplumb, închişi între 2009 şi 2012, continuă să polueze şi astăzi.

Ştiri pe aceeaşi temă

În vremea în care funcţionau, cele două societăţi erau considerate vinovate de toate relele pe care le crea poluarea. Şi pe bună dreptate, având în vedere locul pe care îl ocupa oraşul în topul ruşinii. Prea puţin s-a vorbit, însă, despre poluatorii tăcuţi - haldele de steril – care continuă să polueze şi astăzi. Munţii de deşeuri  miniere  încărcate cu metale grele otrăvesc solul şi aerul şi acum, după ce cele două mari înterprinderi, dar şi mineritul, au pus lacătul pe poartă.

Iazul Central, spre exemplu, aflat la limita dintre Baia Mare şi Satu Nou de Sus, dar şi în apropiere de fosta întreprindere Cuprom, conţine peste opt mii de tone de steril (deşeu minier), încărcat cu metale grele precum plumb, zinc, cupru, cadmiu, arsen etc). La doar unu-doi kilometri distanţă se găsesc locuinţe. Oamenii spun că acolo au crescut şi sunt obişnuiţi cu poluarea, acum însă aerul e curat, de când Cuprom nu mai funcţionează. Doar pentru că nu mai simt gustul dulceag în gât şi nu mai văd norul de gaz pe care îl emana combinatul, au impresia că nu mai există poluare. Dar solul continuă să fie contaminat pentru mulţi ani de aici înainte. 

Pe strada Sudului, care treceprin faţa fostei Flotaţii Centrale şi a Iazului Central, dar la suficient de mică distanţă pentru a fi vizibile şi ruinele fostului Combinat Cuprom, câteva familii îşi duc traiul din generaţie în generaţie. Sunt oameni gospodari, care s-au străduit să-şi facă viaţa frumoasă. Oamenii spun că este vizibilă diferenţa de calitate a aerului pe care îl respiră acum, de când s-a închis combinatul, însă ei au acum altă problemă. Fiind zonă industrială, după închiderea activităţii miniere şi metalurgice, pe platformele industriale de acolo şi-au făcut apariţia alţi genţi economici, care acum fac praf şi zgomot, poate chiar mai mult decât înainte.

”E un pic mai bine, nu pot să zic că nu, dar pământul cred că mai este poluat. Dar oricum, în grădină se fac mult mai bine legumele. Am solar şi sigur că e mai protejat, dar oricum se vede că e mult mai bine”, spune Iosana Breban.

Prin faţa casei lor trece un şanţ, care avea rol de a colecta apele pluviale. Nimeni din zonă nu ştie de ce apa are culoarea roşie, însă îi deranjează foarte tare când sunt deversate dejecţii. ”Miroase foarte urât când deversează mizeria aia. Au făcut două rânduri de canalizare, dar nu suntem legaţi la niciuna. Înainte, când funcţiona uzina şi flotaţia centrală mirosea urât, dar acum astea s-au terminat. În schimb acum ne deranjează cei care lucrează aici cu staţia de bitum, că mioase urât. Când funcţiona combinatul era greu de respirat. Nu se putea respira şi aerul avea un gust aşa dulceag. Acuma au apărut alte probleme”, mai spune femeia.

Vecinul ei, Fane Breban, intră şi el în discuţie. ”Diferenţe sunt, dar de altă natură. Nu pot spune că s-a îmbunătăţit situaţia, pentru că am scăpat de un lucru şi am dat de altul. Probabil mai rău. Până acum ne afecta circulaţia asta mare de maşini mari, acum s-a deschis un depozit cu staţie de bitum şi e mult mai rău. Părcanele de la geamuri se înnegresc la 3-4 zile. Mai avem o problemă cu şanţurile. Miroase a canal. Problema e că atunci când plouă, creşte debitul şi intră în curte. Vine ceva spumă şi apa e roşie”, spune el, arătând nemulţumit spre şanţul din faţa casei lui.

Ce nu ştie el este că apa roşiatică este contaminat cu metale grele, iar asta se infiltreză în sol, în pânza freatică, de unde ajunge la legumele despre care spune că acum se fac mult mai bine, ori în vegetaţia pe care o consum animalele ce ajung pe urmă în farfuria lui. ”Socrul meu a lucrat în Flotaţie şi pe el, într-adevăr, l-a afectat. La piele mai mult. Dar înainte era mult mai rău. Şi după ce au închis minele, au depozitat aici piritele astea, dar acum au început să le ducă (se referă la o haldă aflată în apropiere). Aşa de urât mirosea după fiecare ploaie! Bănuiesc că ne afecta, dar acum suntem prea bătrâni. Cred că pe copii îi afectează mai tare”, mai completează Iosana Breban.

Romplumb, otrava din casele localnicilor

La câţiva kilometri distanţă se află uzina Romplumb, închisă din 2012. Comunitatea din cartierul Ferneziu, acolo unde a funcţionat uzina încă de pe la începutul secolului XX, consideră uzina ca şi cum ar face parte din viaţa lor. Au fost acolo dintotdeauna şi uzina, şi poluarea. O femeie trecută de 40 de ani, care a preferat să rămână anonimă, vorbeşte despre anii copilăriei, petrecuţi în apropierea uzinei. ”Erau momente ale zilei când nu se putea sta afară. Mama ne chema în casă şi închidea geamurile şi uşa, indiferent cât de cald era. Simţeam în gât un gust dulceag, iar afară era ceaţă. Foarte rar era vizibilitate clară”, povesteşte ea.

”Ţin minte că, la un moment, dat – probabil că uzina era oprită – am privit înspre pădure şi am văzut-o foarte clar. Am fost foarte surprinsă să constat ce culoare frumoasă avea. Noi nu o vedeam clar niciodată din cauza gazului ceţos. Pe dealul ce se află imediat sub pădure, iarba era arsă. Cel puţin de la distaţă aşa arăta, ca şi cum a fi fost arsă”, continuă ea. Despre problemele de sănătate, însă, are multe de spus. ”Mama ne rezerva vacanţa de primăvară pentru tratament. Spunea că nu ar vrea să ne strice verile, dar nici iernile, aşa că vacanţa de primăvară era alegerea perfectă pentru a ne interna la spital. Făceam analize, evident nu erau bune, urma  o internare de aproximativ o săptămână în care făceam nişte perfuzii. Îmi amintesc că eram cea mai mică pe acolo. Dar ani mai târziu am primit fişa medicală din copilărie şi am constatat că cel puţin de două ori pe an eram diagnosticată cu anemie”, mai spune ea.

Astăzi, aerul este respirabil, dar solul continu să fie contaminat. Costin, un bărbat trecut de 50 de ani, spune că şi el a copilărit acolo. ”Era un gaz de nu puteai să stai. Toată umea ştie că era poluat. Acuma, dacă nu funcţionează, sigur că s-a schimbat. Dar e distrus pământul. Acum se mai fac legumele în grădină, dar pământul oricum e distrus. Îţi trebuie neapărat îngrăşământ. Eu am adus molitură (sol, n.r.) de pe Someş. Dar înainte se ardeau toate. Arăta ca şi cum ar fi fost arse”, spune bărbatul.

”Să vedeţi la familiile cu copii, ce probleme au. Ce stări de nervozitate! Majoritatea copiilor au plumb în sânge. Sunt irascibili şi li se fac pe sub piele ca şi nişte gâlme. Dar toţi sunt irascibili şi nervoşi din cauza plumbului”, intervine şi soţia lui. ”Sigur că e diferit. Atunci nu puteai sta afară din cauza gazului”, revine Costin. Cuprom a fost închis în 2009, Romplumb în 2012, iar pe minerit s-a pus lacătul în 2006.

Hadele de steril, nocive în continuare sute de ani

În Maramureş au rămas în urma închiderii mineritului 17 iazuri şi peste 300 de halde de steril. O parte au fost ecologizate, o altă parte urmează. Despre felul în care s-au făcut aceste lucrări de închidere, specialiştii se feresc să vorbească. Despre cele care încă nu sunt închise încă, profesorul universitar, doctor inginer Ioan Bud, explică de ce sunt atât de nocive şi care este mecanismul prin care ne afectează sănătatea.

”Acolo unde au existat minereuri, sulfuri (care înseamnă pirită, calcopirită, galenă, blendă), sulfurile acestea, când ajung în prezenţa oxigenului din apă sau din aer se oxidează şi se transformă în sulfaţi. Dar înainte de a ajunge sulfaţi trec printr-un proces aşa numit drenaj acid. Asta înseamnă că apa care iese din zona în care au fost sulfurile e acidă şi în ea se găsesc metale grele: plumb, zinc, cadmiu, arsen etc, care sunt extrem de periculoase pentru sănătate. Acuma, peste tot unde vom avea fie halde, iazuri sau unde s-au depozitat concentrate, o să avem acest tip de scurgere, de poluare, ape acide sau/şi metale grele”, spune el.

”Dacă mergem la baza unui iaz, o să vedem apa de diferite culori, roşiatică, gălbuie etc. Asta însemană că apa, atunci când iese din mină sau depozitele de deşeuri miniere, este acidă, încărcată cu metale grele, care ajunge în sol şi pânză freatică”, continuă el. Din pânza freatică, apa ajunge în vegetaţie ori în fântâni. El mai arată că există un normativ tehnic care precizează cum trebuie închise depozitele de deşeuri miniere, ca să nu mai ajungă apă cu oxigen la materialul reactiv, astfel ca acesta să devină inactiv. ”Atâta timp cât apa ajunge acolo, el va fi reactiv şi va polua până la 400-500 de ani. E o perioadă extrem de lungă reactivitatea, pentru că acel material continuă reacţiile de oxidare până la epuizare”, mai spune el.

Dioxidul de sulf de la Cuprom şi ploile acide care distrugeau tot

Băimărenii, în general, se bucură că au scăpat de mirosul dulceag şi aerul irespirabil pe care îl dădeau gazele emanate de la cele două combinate. ”În metalurgie, acel concentrat este topit. Gazul emanat în urma arderii, când se <prăjeau> aceste minerale şi mai ales pirita, erau emanate gaze, printre care dioxidul de sulf, care trebuia transformat în acid sulfuric. Dacă nu era transformat în acid sulfuric, se degaja sub formă de oxizi de sulf, iar când ajungea în gură, în prezenţa salivei, se transforma în acid sulfuric. De aceea ne distrugea dantura”, explică el. Dar nu doar dantura era afectată. Multe femei îşi amintesc cum obiectele de îmbrăcăminte din ţesăuri sensibile (ciorapii de damă) nu puteau fi întinse afară la uscat, din cauza ploilor acide, care le ciuruiau.

Profesorul este de părere că activiatea minieră şi metalurgică ar fi putut fi continuată într-o manieră reponsabilă, prin care să se respecte şi să se remedieze problemele vechi de mediu. ”O parte din profit putea fi folosită pentru reabiltarea perimetrelor afectate”, conchide el.

Plumbul în oranism moarte lentă, dar sigură

Medicul primar de medicina muncii, Dorin Triff, explică în ce fel ne afectează prezenţa plumbului în organism.

”Sunt mai multe faze ale intoxicaţiei cu plumb. E faza iniţială, faza acută şi faza de depunere a plumbului în oase. Acolo, odată depus, rămâne cât trăieşte omul. Practic, nu mai avem cum să îl scoatem şi nici nu putem să ne dăm seama cât a rămas, atât timp cât omul trăieşe. Asta se poate determina numai postmortem. El se depune pe termen lung, în oasele lungi ale corpului, dar în unele situaţii, de acolo se mai poate mobiliza”, spune el.

Medicul arată că persoanele expuse la plumb pot fi afectate în mod diferit dar, cu siguranţă, în organismul celor ce au locuit în zonele poluate, plumbul şi alte metale sunt prezente, chiar dac nu există statistici certe în acest sens.

”99 la sută aveau intoxicaţie cu plumb, iar faptul că nu au fost declarate nu însemană că nu există. Plumbul e în ei. Dacă întrerupi expunerea, simptomatologia dispare, însă ce s-a depus în oase, rămâne acolo, iar în anumite situaţii se poate mobliza şi efectele - nu ştim care pot fi”, mai spune el.

Printre efectele pe care le are prezenţa plumbului în organism, medicul spune că cea mai freventă este anemia, insuficienţa renală, durerile de articulaţii, sindromul asteno-vegetativ (oboseală inexplicabilă, apatie), tulburări digestive (constipaţie, diaree), nervozitate crescută sau chiar pareze. El mai arată că nu au fost cazuri noi în ultimii ani, cu excepţia a 3-4 situaţii, când nişte tineri care au fost expuşi pe termen scurt, au venit în regim de urgenţă cu intoxicaţie acută cu plumb. Un caz aparte însă le-a atras atenţie pentru modul în care plumbul depus în oase se poate mobiliza şi crea probleme.

”Am avut un caz al unui pacient care a ajuns la dializă, iar la această procedură se administrează nişte substanţe care mobilizează, printre altele, plumbul din oase. Pacientul făcea crize de colică saturnină în timpul dializei şi avea dureri puternice. Ne-am dat seama că asta poate fi cauza şi după ce i-am dat tratamentul specific pentru colica saturnină, şi-a revenit”, mai spune medicul. El nu afirmă că plumbul este sau nu cancerigen, însă arată că, acolo unde este plumb, de regulă este şi arsen, care este un element dovedit ca fiind cancerigen.

Romaltyn plăteşte oalele sparte de Transgold

Istoria iazurilor din Baia Mare este una mai puţin fericită. Este binecunoscut cazul acidentului ecologic din anul 2000, care a avut loc chiar pe 30 ianuarie. Atunci, tone de steril cu cianuri s-a deversat în emisar şi de acolo a ajuns în râul Lăpuş, de unde s-a deversat în Tisa, creând o poluare transfrontalieră. Din păcate, evenimentul a fost intens mediatizat şi nu s-a mai ţinut cont în totalitate de adevăr. S-au vehiculat informaţii care au pornit de la un adevăr, dar care pe parcus au fost deformate. Aşa, spre exemplu, s-a spus că România ar fi trebuit să plătească sume uriaşe statului vecin, ca despăgubire pentru dauna produsă. În realitate, Ungaria a cerut sume uiaşe, dar a avut loc un proces, care nu a fost câştigat de Ungaria, prin urmare România nu a trebuit să pătească nimic ţării vecine, conform Sentinţei civile  nr. 367 din 11.03.2008, pronunţată în Dosarul nr.  2160/100/2006, al Tribunalului Maramureş.

”Statul maghiar şi-a epuizat toate căile de a pune în aplicare în România. Prin Încheirea nr. 79/2004, şi/sau Sentinţa nr. 137/2006, chiar şi o cererere de recunoaşterea hotărârii le-a fost respinsă cu titlu definitiv, pe de o parte, pe de altă parte, fiind vorba de o obligaţie de a face, aceasta se prescrie şi s-a prescris în termenul general de 3 ani de la data pronunţării acestor hotărâri, cel puţin în România (prescripţia fiind începută în perioada aplicabilităţii Decretului 167/1958)”, arată reprezentanţii societăţii Romaltyn Mining, cea care a preluat societatea Transgold, responsabilă de accidentul din 2000.

Romaltyn Mining a preluat în 2007 societatea, odată cu intrarea României în UE. Noul acţionariat a început investiţiile, pentru a se alinia noilor norme ce trebuiau respectate. Potrivit acestora, nivelul de cianură care se deversează în emisar nu mai poate depăşi 10 ppm (părţi/milion sau ml/l), spre deosebire de anii când aceste norme nu se aplicau la noi, iar nivelul de cianură care se evacua în emsiar era de până la 300-400 ppm. De asemenea, Iazul Aurul, care a fost preluat de noua societate, la acea vreme era singurul iaz din ţară construit conform normelor europene, protejat cu geomembrană care nu mai permite scurgerea apei din iaz în pânza freatică. De asemenea, un polder de retenţie a fost construit în jurul iazului, pentru ca în cazul unui accident de felul celui din 2000, aici să poată fi reţinută o cantitate de steril suficientă pentru a se evita o catastrofă. Pe de altă parte s-a construit o staţie de epurare, analizele de laborator a apei evacuate din iaz arătând valori ce se încadrează cerinţelor europene.

Societatea ar fi urmat să prelucreze cele peste 8 milioane de tone de steril de la Iazul Central, situat în zona fostului combinat. În momentul de faţă, însă, se judecă în instanţă cu Primăria Baia Mare, după ce, în 2013, Consiliul Local Baia Mare a votat o HCL prin care pe terenul pe care se află compania nu mai pot avea loc activităţi indistriale, destinaţia lui fiind acum pentru activităţi comerciale, servicii sau locuinţe. Romaltyn însă se află pe un perimetru minier, acolo unde reglementările le face ANRM, nu administraţai publică locală. Până acum, Romaltyn a câştigat în prima instanţă, Primăria a făcut Apel, iar societatea a câştigat din nou.

Nivelul de contaminare al solului şi ape din zona Iazului Central

Potrivit unui buletin de analize ce a fost făcut public, în zona Iazului Central, depăşirile la metale grele în sol erau la arsen de 116 ori, la cadmiu de ,33 ori, la cupri de 1,96 ori, la plumb de 3,2 ori, iar la zinc, de 1,54 ori. În apa din aceeaşi zonă, la arsen eau depăşiri de 2,77 ori, la cupru de 2,47 or, la plumb de 2,84 ori, iar la zinc de 10,71 ori.

Mai puteţi citi:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: