Ce efecte poate avea uleiul de lavandă asupra fetelor tinere. Concluziile unui studiu făcut la Universitatea Campbell

Ce efecte poate avea uleiul de lavandă asupra fetelor tinere. Concluziile unui studiu făcut la Universitatea Campbell

Lavandă. FOTO: Arhivă

Creşterea anormală a sânului la fetele tinere este favorizată şi de expunerea la ulei de lavandă. Aceasta este concluzia unui studiu recent publicat în Jurnalul Societăţii Endocrine de Clinică de Endocrinologie şi Metabolism.

Cercetările anterioare făcute de către aceeaşi echipă de cercetare au asociat creşterea sânilor la băieţi cu parfumuri care conţin lavandă, iar acest nou studiu este primul realizat pe un eşantion de fete tinere. 
 
Potrivit studiului, problema creşterii sânilor la fetele şi băieţii tineri a fost remediată după întreruperea produselor parfumate care conţin lavandă. De asemenea, s-a stabilit că anumite componente ale uleiurilor esenţiale imită estrogenul şi blochează testosteronul, indicând că uleiurile esenţiale ar putea fi o sursă pentru creşterea sânilor observată în aceste cazuri.
 
„Publicul ar trebui să fie conştient de aceste constatări şi să ia în considerare toate probele înainte de a decide când să folosească uleiuri esenţiale”, a declarat pentru Medicalxpress, cercetătorul principal al studiului, J. Tyler Ramsey. 
 
De asemenea, cercetătorii  au arătat că este important ca medicii să fie constienţi de faptul că lavanda şi uleiurile de arbore de ceai conţin substanţe chimice care ar trebui luate în considerare în evaluarea dezvoltării premature a sânului la fetele şi băieţii tineri, precum şi umflarea ţesutului mamar la bărbaţii adulţi. Astfel, echipa de cercetare recomandă ca aceste uleiuri esenţiale să nu fie folosite de către copii. 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: