Un investitor din industria auto caută teren cu facilităţi în Alba pentru o fabrică în valoare de sute de milioane de euro

Un investitor din industria auto caută teren cu facilităţi în Alba pentru o fabrică în valoare de sute de milioane de euro

Câteva oraşe din Alba, aflate în apropierea traseelor de autostradă şi cale ferată, s-au arătat interesate să „găzduiască“ o investiţie importantă în domeniul automotive care ar avea nevoie de circa 2.000 de angajaţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Autorităţile locale au primit solicitări din partea Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, prin intermediul Invest România, prin care li s-au cerut informaţii cu privire la terenurile disponibile. Investitorul a solicitat un teren compact de minimum 70 de hectare. De asemenea, acesta are nevoie de utilităţi şi vrea să fie aproape de autostradă şi de calea ferată. 
 
Primarii din Cugir, Sebeş, Teiuş, Aiud şi Ocna Mureş au transmis, deja, la minister disponibilitatea de a găzdui o astfel de investiţie. Pe lângă teren, investitorii au precizat că au nevoie de reţea de electricitate, gaz, apă potabilă şi canalizare. 
 
”Vă rugăm să ne sprijiniţi în identificarea unor amplasamente pentru investiţia prezentată. În cazul în care există astfel de amplasamente, vă rugăm să completaţi Anexa 1 pentru fiecare locaţie identificată, ţinând cont de cerinţele investitorului prezentate mai sus. Pot fi incluse aici atât locaţii aflate în proprietate publică cât şi privată, în măsura în care vă sunt cunoscute”, se arată în solicitarea transmisă primăriilor. 
 
Fabrica ar urma să producă piese pentru industria auto şi ar urma să fie inaugurată în prima parte a anului 2023. O investiţie de acest nivel ar avea o valoare de cel puţin 200 de milioane de euro. Astfel de invetiţii există în Alba, în municipiile Sebeş şi Alba Iulia, respectiv în oraşul Cugir. Lider detaşat al investiţiilor este compania Daimler Mercedes, care deţine fabrici în valoare de circa 500 de miioane de euro, la Sebeş şi Cugir, unde lucrează peste 3.000 de angajaţi.
 
Condiţiile solicitate de investitor:
Teren: 70 ha plat, lot compact (teren greenfield);
Electricitate: 55 MW la începutul anului 2023 şi 100 MW gata la mijlocul anului 2024;
Gaz: 4000 mc/h gata la începutul anului 2023 şi 7500 mc gata la mijlocul anului 2024;
Apă: 2400 mc/zi gata la începutul anului 2023 si 4400 mc /zi gata la mijlocul anului 2024;
Canalizare: 300 mc/zi gata la începutul anului 2023.
 

Citiţi şi:

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: