Frauda „Astoria” rămâne nepedepsită în justiţie. Niciun vinovat pentru paguba de peste 2,5 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clădirea fostului hotel Astoria a fost vândută pe nimic. Foto: captură Google Maps
Clădirea fostului hotel Astoria a fost vândută pe nimic. Foto: captură Google Maps

Ultimul inculpat condamnat în dosarul Astoria a scăpat de pedeapsă şi de plata a peste 7 milioane de lei. Hotelul din Bucureşti a fost vândut printr-o veritabilă inginerie, care a provocat un prejudiciu de aproape 2,7 milioane de euro.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat marţi, 21 decembrie, o soluţie de achitare într-o cale extraordinară de atac pentru un fost director general al Societăţii Feroviare de Turism (SVT), Luminiţia Laura Gliga.

În decembrie 2020, aceasta a fost condamnată la 4 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 8 ani. Femeia a mai fost obligată să plătească daune în valoare de circa 7 milioane de lei către SVT. Luminiţa Gliga a formulat recurs în casaţie care a fost admis de către Curtea Supremă. Instanţa a dispus achitarea acesteia pe motiv că fapta de abuz în serviciu de care a fost acuzată de procurori DNA nu este prevăzută de legea penală. 

Cel mai probabil, magistraţii au considerat că femeia nu a săvârşit o infracţiune prevăzută de legislaţia primară, ordonanţă sau lege. Faptele de abuz în serviciu nu mai sunt pedepsite penal dacă se constată încălcarea unei legislaţii secundare, cum ar fi o hotărâre de Guvern.

„În baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit.b teza I Cod procedură penală achită pe inculpata Gliga Luminiţa Laura, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 raportat la art. 248/1 din Codul penal 1969 şi art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal. Dispune anularea formelor de executare emise în baza deciziei penale recurate. Menţine celelalte dispoziţii ale bdeciziei recurate care nu contravin prezentei”, se menţionează în hotărârea definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din 21 decembrie 2021.

Ceilalţi doi inculpaţi au scăpat de pedepse în decembrie 2020. Fostul director adjunct al SFT – CFR SA, Cosmin Adrian Udor, a fost achitat întrucât a intervenit prescripţia faptei de abuz în serviciu, iar executorul judecătoresc Bogdan Dumitrache a fost achitat.

La instanţa de fond, Curtea de Apel Bucureşti, Cosmin Udor a primit 6 ani de închisoare, iar Gliga şi Dumitrache au fost condamnaţi fiecare la câte 5 ani de detenţie. Magistraţii au mai decis, în hotărârea din iunie 2018, confiscarea de la Bogdan Dumitrache a sumei de 7.196.400 lei. Gliga trebuia să plătească 7.015.408,25 de lei către SFT CFR SA, iar Udor - 34.752 de lei. 

Acuzaţiile procurorilor DNA

Potrivit DNA, în perioada 6 iulie 2007 - 6 septembrie 2007, Societatea Feroviară de Turism a plătit unei firme de avocatură 34.752 de lei, deşi nu a beneficiat de serviciile acesteia. De asemenea, compania de avocatură a prestat unele servicii de asistenţă juridică pentru instituţie, însă plăţile aferente acestora nu au fost aprobate de către fostul director general al Societăţii, Laura Luminiţa Gliga. În consecinţă, firma de avocatură a cerut executarea silită a Societăţii Feroviare pentru recuperarea sumei de 199.217 lei, apelând la executorul judecătoresc Bogdan Dumitrache, trimis şi el în judecată, luni, de DNA.

Astfel, a fost scos la licitaţie publică Hotelul Astoria din Bucureşti, principalul activ al Societăţii Feroviare de Turism SFT - CFR S.A. ”În cadrul executării silite, fără a solicita efectuarea unei expertize, inculpatul Dumitrache Bogdan, în calitate de executor judecătoresc, a stabilit că valoarea imobilului Hotel Restaurant Astoria (construcţie şi teren) este de 9 milioane lei. Aceasta, în condiţiile în care SFT - CFR SA era numai proprietara hotelului, iar asupra terenului aferent deţinea doar un drept de folosinţă, proprietar asupra acestui teren fiind CNCFR SA.

Vânzarea la licitaţie a avut loc la data de 10 iunie 2008, iar o societate privată, singura participantă la licitaţie, a oferit suma de 9 milioane lei, adică preţul de pornire a licitaţiei, acesta fiind şi preţul la care a fost adjudecat hotelul Astoria şi terenul aferent. Valoarea stabilită de inculpatul Dumitrache Bogdan, de 9 milioane lei a fost diminuată, cu intenţie, faţă de valoarea comercială reală a imobilului, respectiv 16.196.400 lei (hotel şi terenul aferent)”, se arată în comunicatul DNA de la momentul trimiterii celor trei inculpaţi în judecată, în luna aprilie 2017.

După ce SFT şi-a achitat datoriile către firma de avocatură, diferenţa de 7.015.408,25 lei a ajuns în contul Societăţii Feroviare de Turism SFT - CFR S.A., iar, ulterior, Luminiţa Gliga a plătit respectiva sumă către societatea privată care obţinuse hotelul, Orhideea Gardens SRL, fără ca aceasta să fie, însă, datorată şi fără ca între cele două instituţii să existe relaţii contractuale.

DNA a stabilit că prejudiciul rezultat în urma vânzării Hotelului Astoria Bucureşti se ridică la 9.840.826 de lei (aproximativ 2.675.000 de euro).

Vă recomandăm să mai citiţi:

Cum se luptă un om de afaceri în justiţie cu abuzurile Poliţiei Locale din Alba Iulia

Om al străzii neidentificat, omorât în bătaie de doi tineri de 16 şi 19 ani. Pedepsele primite de agresori

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite