Torţionarii de la Penitenciarul Aiud: reeducare şi teroare în perioada comunistă

Torţionarii de la Penitenciarul Aiud: reeducare şi teroare în perioada comunistă

Închisoarea Aiud, unul din locurile de detenţie a opozanţilor regimului comunist

Penitenciarul din Aiud a fost în perioada comunistă unul dintre elementele cele mai dure ale sistemului represiv din România. Şi-a păstrat caracterul de spaţiu de pedepsire, reeducare şi izolare, de-a lungul întregii epoci comuniste. Din acest punct de vedere, persoanele care au condus Penitenciarul Aiud în perioada respectivă pot fi încadrate în categoria de „torţionari“.

Legionarii, foştii demnitari, reprezentanţii de marcă ai elitelor politice, sociale, culturale, economice au populat închisoarea în perioada comunistă. Mulţi şi-au găsit aici sfârşitul în urma bătăilor primite sau a bolilor de care au suferit în anii de detenţie. 

Aproape 800 de morţi în 40 de ani
 
“Din septembrie 1948, în urma aplicării ordinului nr. 17249 al Direcţiei Generale a Penitenciarelor, condamnările politice urmau a fi executate la Aiud, Gherla, Piteşti şi Târgşor. Penitenciarul din Aiud urma să îi găzduiască pe cei mai periculoşi infractori, criminali de război, dar şi pe intelectuali (ordinul preciza următoarele categorii: avocaţi, arhitecţi, comercianţi, farmacişti, medici, ingineri, învăţători, profesori, preoţi, scriitori, subofiţeri, ziarişti), precum şi pe toţi cei care fuseseră bancheri, chiaburi, moşieri, industriaşi şi diverşi patroni. Închisoarea şi-a păstrat acelaşi caracter până în 1964 – cu menţiunea că în anii şaizeci foştii legionari au devenit categoria predominantă. După 1964 şi până în 1989, la Aiud au fost aduşi toţi aceia care au fost condamnaţi pentru infracţiuni asimilate politic, contra securităţii statului”, afirmă autorii cercetării „Morţii Penitenciarului Aiud 1945 – 1965, Virgiliu Ţârău şi Ioan Ciupea din Cluj-Napoca. 
 
În cercetare sunt publicate numele a 565 de persoane închise la Aiud, care au decedat în închisoare în perioada respectivă. Mulţi dintre cei decedaţi, deţinuţi politici, au fost îngropaţi pe ascuns în locul numit Râpa Robilor. Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului a demarat în urmă cu doi ani o activitate de dezhumare a rămăşiţelor pământeşti ale deţinuţilor politici. Conform cercetărilor în registrul special al morţilor de la penitenciar şi al registrelor de stare civilă de la Primăria Aiud, numărul morţilor ajunge la un minim de 782, în perioada 1945-1989.
 
Cei care au condus penitenciarul, în perioada 1948-1989, au fost: maior Farcaş Alexandru, 1948-1950; căpitan Dorobanţu Nicolae, 1950-1953; col. Koller Ştefan, 1953-1958; col. Crăciun Gheorghe, 1958-1964; col. Volcescu Iorgu, 1965-1973; col. Moldovan Traian, 1973-1978, lt.col. Damian Mihai, 1978-1981; col. Rus Vasile, 1981-1987 şi col. Târţan Vasile, 1987-1991.
 
Etape de reeducare a deţinuţilor
 
Referiri la atrocităţile acestora sunt cuprinse în raportul comisiei prezidenţiale pentru analiza 

Dictaturii comuniste din România, condusă de politologul Vladimir Tismăneanu. Astfel, potrivit documentelor de arhivă cercetate de membrii comisiei, căpitanul Mihail Dorobanţu a fost unul dintre cei mai diabolici şi sadici comandanţi ai închisorii. În perioada cât el a fost comandant, au murit la Aiud un număr de 177 deţinuţi. Din 1953 şi până în 1958 conducerea închisorii din Aiud a fost preluată de colonelul Ştefan Koller, care s-a făcut remarcat nu doar prin completa izolare a deţinuţilor politici, ci şi prin faptul că a transferat din infirmerie pe toţi deţinuţii bolnavi de TBC, răspândindu-i în toate celule penitenciarului.
 
În toamna anului 1953, Koller a instaurat o adevărată teroare asupra deţinuţilor, care au avut de suferit şi pentru că iarna acelui an a fost una extrem de geroasă. În următorii doi ani, pe fondul relaxării parţiale a represiunii, în urma aplicării decretului nr. 52 din 1950, privitor la eliberarea condiţionată, dar şi al amnistierilor şi graţierilor acordate în anii 1954-1955, prin Decretul 421/1955, populaţia penitenciară de la Aiud s-a redus. A fost vorba de o relativă reducere, pentru că în locul celor eliberaţi au sosit aici deţinuţi politici de la Sighet şi Oradea, foşti demnitari politici interbelici şi membri ai partidelor Naţional Ţărănesc şi Naţional-Liberal.
 
Numirea la conducerea penitenciarului Aiud a colonelului Gheorghe Crăciun (fost şef al Direcţiei Regionale a Securităţii Poporului Sibiu) a schimbat treptat situaţia din această închisoare. El a început o nouă etapă a reeducării, una mai sofisticată şi mai puţin violentă, concepută şi organizată sub stricta lui supraveghere. Mai întâi din penitenciar au fost transferaţi majoritatea deţinuţilor de drept comun, în locul lor fiind aduşi foştii membri legionari. A fost vorba de o reeducare prin muncă (de la sfârşitul anului 1959 deţinuţii contrarevoluţionari au fost duşi să muncească în fabrică) şi activităţi culturale - aşa cum a fost denumită oficial - care s-a derulat pe parcursul anilor 1962-1964 şi a presupus presiuni psihologice majore asupra unor oameni care stăteau în închisoare de aproape două decenii.
 
Torţionar mort înainte de judecată
 
Colonelul Gheorghe Crăciun a fost singurul fost commandant de peniteniciar cercetat penal după 1990. A fost trimis în judecată în 2000 pentru infracţiunile comise cu patru decenii în urmă. În decembrie 1998, împotriva lui Crăciun a fost depusă o plângere penală de către Asociaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici şi Luptători Anticomunişti pentru săvîrşirea infracţiunii de genocid, încadrarea fiind schimbată apoi în omor deosebit de grav.
 
Rechizitoriul Parchetului, care a avut la bază 11 mărturii directe ale victimelor, constata abuzurile şi încălcările grave ale drepturilor deţinuţilor de către fostul comandant. La Aiud, a existat un regim de exterminare, desfăşurat în mod organizat, încălcînd convenţiile pentru respectarea drepturilor omului la care România era parte. 
 
„Odată cu venirea la comanda penitenciarului a învinuitului col. (r) Crăciun Gheorghe, situaţia s-a agravat ca urmare a iniţiativelor acestuia în cadrul unui aşa-numit proces de «reeducare». Cei ce refuzau reeducarea erau supuşi pedepselor precum şi unui regim de lentă exterminare“. Celor care se opuneau le erau impuse constrîngeri greu de suportat care constau în raţii alimentare reduse ori chiar în suspendarea hranei, condiţii igienico-sanitare necorespunzătoare, celule igrasioase şi îngheţate (fără încălzire) care duceau la îmbolnăviri şi decese, îmbrăcăminte subţire neadecvată, lipsa plimbărilor în aer liber, lipsa asistenţei medicale“, a susţinut procurorul în rechizitoriu. Inculpatul nu a mai putut fi judecat până la final pentru că a decedat în 2001.
 
În semn de respect, la Peniteniciarul Aiud a fost deschis un muzeu memorial dedicat victimelor regimului comunist şi foştilor deţinuţi politici încarceraţi aici.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: