Aproape 40% din populaţia eligibilă a judeţului Alba, vaccinată cu schema completă

Aproape 40% din populaţia eligibilă a judeţului Alba, vaccinată cu schema completă

Foto Pixabay

Localitatea cu cea mai mare acoperire vaccinală din Alba este Rimetea, o comună cu o mie de locuitori, unde peste 58% din populaţia eligibilă s-a imunizat cu prima doză.

Ştiri pe aceeaşi temă

”În judeţul Alba, numărul dozelor de vaccin utilizate până în prezent, în decurs de aproape un an de la debutul campaniei de vaccinare anti-COVID, a ajuns la 282.718. Dintre acestea, 135.825 reprezintă doza I (36,23%), 108.822 - doza II (29,04%) şi 38.071 - doza III (10,5%). (...).

Unitatea administrativ-teritorială cu cea mai mare acoperire vaccinală din judeţ este comuna Rimetea: doza I - 58,2%, doza II - 52% şi doza III - 28,1%”, se arată într-un comunicat al DSP Alba.
 
Din punct de vedere al acoperirii vaccinale în mediul urban, pe primul loc se situează municipiul Aiud, unde s-a vaccinat cu doza I 46,99% din populaţia eligibilă. Municipiul reşedinţă de judeţ, Alba Iulia, are un procentaj de 45,08% (doza I).
 
În rândul oraşelor, cel mai mare procentaj, respectiv 41,02% cu doza I, este în Teiuş, iar cel mai mic, 22,61%, în Cîmpeni, din Munţii Apuseni. În judeţul Alba funcţionează 12 centre de vaccinare, dintre care două în Alba Iulia şi câte unul în Blaj, Aiud, Sebeş, Cugir, Ocna Mureş, Zlatna, Cîmpeni, Teiuş, Ocna Mureş şi comuna Ighiu.
 
Din totalul de 34.270 de persoane testate pozitiv în judeţ de la începutul pandemiei, au murit 1.120, iar 32.964 au fost declarate vindecate. În total, au fost prelucrate 361.924 de teste COVID-19 (PCR şi rapide), din care în ultima zi 618. DSP Alba a anunţat, marţi, nouă noi cazuri de COVID-19, din care unul e reinfectare. 

Procentul de vaccinare a populaţiei eligibile (peste 12 ani) cu prima doză este de circa 43%, iar cu schema completă - aproximativ 37%.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările