Un apartament ca o oază luxuriantă, cu tapet cu flori imense, catifea şi detalii preţioase

Un apartament ca o oază luxuriantă, cu tapet cu flori imense, catifea şi detalii preţioase

Un apartament de trei camere din zona de nord a Bucureştiului, unde un tapet cu flori supradimensionate şi culorile pastelate creează o eternă primăvară şi încălzesc spaţiul.

Ştiri pe aceeaşi temă

În 2017, o piteşteancă cu afaceri în domeniul modei şi-a cumpărat un apartament cu trei camere în Bucureşti, pentru perioadele când vine să îşi viziteze copiii, aflaţi la facultate în Capitală. Dorinţa ei a fost să îşi amenajeze apartamentul asemenea unei oaze de relaxare. Visul i-a devenit realitate fix de ziua ei, pe 31 mai 2018, sub îndrumarea designerului de interior Magdalena Ancu.
 
  Biblioteca este lucrată pe comandă, după schiţele designerului
 
Magdalena a preluat apartamentul exact aşa cum a fost predat de dezvoltatorul imobiliar: cu vopsea lavabilă albă, parchet şi uşi, iar asta n-a fost neapărat de ajutor. „Parchetul are o culoare gălbuie şi multe noduri, care îi dau o notă rustică. Mi-a fost greu să îl includ în contextul elegant dorit de proprietară, cum la fel de greu mi-a fost să integrez şi uşile închise la culoare. Acestora din urmă le-am asortat câteva elemente de decor în aceeaşi nuanţă şi am rezolvat elegant problema”, povesteşte ea.

Peretele din living îmbrăcat în tapet cu flori e piesa principală a amenajării, elementul de care decorul avea nevoie pentru a fi exact pe temperamentul proprietarei: vesel, energic, mereu cu primăvara în suflet. În dormitor, câteva tablouri cu siluete feminine completează profilul proprietarei, o mare pasionată de modă.
 
 
Un alt indiciu care duce cu gândul la primăvară sunt culorile pastelate, regăsite în dormitor. „Prin culorile folosite am încercat să aduc emoţie spaţiului, să creez o amenajare care spune o poveste. Am alăturat elemente feminine (canapea cu tapiţerie din catifea, mânere din cristal) şi accente metalice (vaze cu finisaj cupru, fluturi deco din inox), am folosit un paravan traforat cu motive clasice, totul pentru a da personalitate spaţiului”, adaugă designerul.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările