Sfaturi de la experţii în dezvoltare personală pentru setarea şi atingerea obiectivelor în noul an

Sfaturi de la experţii în dezvoltare personală pentru setarea şi
atingerea obiectivelor în noul an

Setarea şi atingerea obiectivelor în noul an poate fi o misiune dificilă, dar experţii ne vin în ajutor

Dacă vrei ca noul an să fie cel puţin la fel de bun ca cel ce stă să se încheie, setează-ţi obiectivele corect şi ai grijă să le atingi, urmând sfaturile specialiştilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Oricare ar fi aspiraţiile tale pentru noul an, adevărul este că mulţi dintre noi nu vor realiza nici jumătate din ceea ce şi-au propus. De fapt, doar 9,2% dintre oameni reuşesc să-şi atingă obiectivele şi să-şi schimbe obiceiurile. Înainte de a te încărca cu presiunea unor noi sarcini, ia în considerare sfaturile oferite de managerexpress.ro, care te vor ajuta să ai un proces corect de gândire, astfel încât să îţi poţi atinge obiectivele cu mai puţină greutate.

1. Schimbarea comportamentului este dificilă, aşadar începe cu paşi mici.
Începe cu maxim unu sau două obiective. Dacă vei încerca să faci prea multe lucruri deodată te vei simţi copleşit şi vei reveni la vechile obiceiuri.

2. Majoritatea obiectivelor pentru noul an nu sunt îndeplinite. Iată de ce:
Potrivit unui studiu publicat în buletinul de personalitate şi psihologie socială, atât bucuria, cât şi semnificaţia sunt esenţiale în ceea ce priveşte respectarea planurilor. Aşadar, dacă vedem rezultate imediate, suntem mai predispuşi să ne menţinem obiceiul. Un alt studiu publicat în Jurnalul de Ştiinţă şi Natură sugerează că problema vine din lupta noastră interioară între a face ceea ce vrem să facem şi a face ceea ce ar trebui să facem. De exemplu, dacă ai putea să te opreşti din a te gândi prea mult la cât de obositor va fi tot drumul, ai avea mai multe şanse să ajungi la final cu obiectivul atins.

3. Atunci când te gândeşti să faci o mare schimbare, creează un plan detaliat care să încorporeze noile obiceiuri de bază pe care trebuie să le adopţi.
Pe lângă asumarea unui angajament, este important să înţelegi ce presupune noul stil de viaţă şi trăsăturile comportamentale pe care va trebui să le încorporezi pentru a atinge acel obiectiv. Fă-ţi o listă cu tot ceea ce crezi că ai avea nevoie … de la răbdare şi până la a te culca mai devreme pentru a te putea trezi devreme.

4. Asigură-te că îţi asumi responsabilitatea pentru planurile tale.
Întrebând un prieten, angajând un coach sau stabilind un sistem de recompense, vei avea astfel pe cineva care te va încuraja şi îţi va reaminti să reevaluezi unde te afli cu obiectivele tale.

5. Asigură-te că obiectivele tale sunt realiste şi nu sunt exagerate având în vedere întregul context în care trebuie să le pui în aplicare.
Este foarte uşor să spui că vrei să alergi la un maraton, dar dacă ai un loc de muncă care te solicită, obligaţii familiale şi doi căţei, şansele sunt ca alergarea la un maraton să nu fie un obiectiv realist. Ia-ţi un moment să te gândeşti la stilul tău de viaţă. Poate că a alerga cinci kilometri sau o alergare în parc în fiecare sâmbătă dimineaţa sunt opţiuni mai rezonabile.

6. Asigură-te că te vei distra în procesul de creare a noilor tale obiective.
Dacă obiectivul nu te va entuziasma sau nu te va provoca într-un mod corect, nu merită să îl urmăreşti.

7. Obţine claritate cu privire la scopul acestor noi obiective.
De ce sunt ele importante? Asigură-te că revezi scopul de-a lungul drumului.

8. Acordă-ţi cel puţin trei luni pentru a-ţi îndeplini noile obiective.
Ai nevoie de o medie de 66 de zile pentru a forma un obicei nou. Ai nevoie de cel puţin trei luni în care să faci ceva diferit în fiecare zi pentru a crea noi legături în creier pentru ca apoi să le faci automat.

9. Creează un plan prin care să sărbătoreşti odată ce ţi-ai îndeplinit un obiectiv.
Este important să sărbătorim succesul. Apoi, poţi crea cu încredere un alt obiectiv pe care să te concentrezi.

10. Citeşte cărţi despre construirea obiceiurilor sau vizionează videoclipuri motivaţionale despre oameni care fac lucruri extraordinare, pentru a te inspira pe parcurs.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: