Prinţul Carol şi Zizi Lambrino, divorţ regal cu iz de tabloid

Citiţi în numărul din luna octombrie al revistei „Historia“ despre preţul plătit de Banca Generală a Ţării Româneşti pentru a cumpăra tăcerea lui Zizi Lambrino. Convenţia dintre Casa Regală şi Ioana (Zizi) Lambrino a fost încheiată la 14 iulie 1921. Fosta soţie urma să primească, semestrial, o rentă de 110.000 de franci francezi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Documentul, scris de mână, pe şase pagini ministeriale, e redactat sobru, sec, un contract comercial perfect, un contract beton, care merită să figureze ca model de urmat de experţii în conciliabule comerciale. Era menit să acopere juridic orice eventualitate litigioasă. Fusese semnat între „Banca Generală a Ţării Româneşti, în virtutea vărsământului primit şi a instrucţiunilor care-l însoţesc şi care devin condiţiunile prezentei înţelegeri către dna. Jeanne Lambrino".

Nu ştim cine negociase pentru fosta soţie, dar preţul obţinut ni-l recomandă ca pe un excelent profesionist al baroului bucureştean. Banca, după ce acoperea cu 500.000 de lei cheltuielile de după divorţ ale Ioanei Lambrino, urma să transfere la o mare bancă pariziană un capital de 2.200.000 de franci, din care beneficiara trebuia să primească semestrial o rentă de 5%, adică 110.000 de franci francezi.

Citiţi şi: Un scandal monden evitat: Căsătoria lui Carol al II-lea

VIDEO şi GALERIE FOTO/Yahtul lui Carol II-lea: Vândut de români la fier vechi şi transformat de englezi în super-navă

După douăzeci de ani, Ioana Lambrino urma să intre în posesia întregului capital. Preţul plătit de Banca Generală a Ţării Româneşti, din surse proprii sau din conturile Casei Regale, în patruzeci de rate semestriale, era menit să secretizeze pentru două decenii intimităţi sensibile nu doar pentru fostul ei soţ, dar şi pentru viitorul monarhiei.

Condiţiile puse Ioanei Lambrino

Niciun eveniment sau accident care putea interveni în existenţa fostei soţii nu era lăsat fără o soluţie, aşa că Ioana Lambrino, intrând în silenzio stampa, va avea traiul asigurat! Bunăoară, dacă ea găsea de cuviinţă să-şi cumpere o casă, exista o rezolvare pentru a face acest lucru. Dacă ar fi hotărât să se recăsătorească avea posibilitatea să primească 800.000 de franci, iar renta rămânea tot de 5%, dar din suma diminuată la 1.400.000 de franci. Ce i se cerea în schimb?

Mircea-Grigore, fiul nerecunoscut al lui Carol cu Zizi Lambrino, în două ipostaze Foto: Biblioteca Academiei Române



„Dna. J. Lambrino se obligă a nu ridica nici un fel de pretenţiuni şi a nu face nici un alt act vexatoriu sau dăunător pentru vreunul dintre membrii Familiei Regale, oricare ar fi el. Dna. J. Lambrino se declară încă răspunzătoare de orice alt asemenea act, care s-ar comite, fie de către un membru al familiei sale, fie chiar de către o persoană străină, când autorul actului ar comite cu ajutorul informaţiunilor date de dânsa sau sub inspiraţiunea sa. În caz de abatere de la aceste îndatoriri, oricare ar fi ea, sau de comiterea din partea altuia a unui act, de care este astfel răspunzătoare, dna. J. Lambrino va fi decăzută din toate drepturile nerealizate încă, care decurg din prezenta convenţiune. Decăderea va fi urmarea de drept a abaterii sau a răspunderii şi vor fi notificate, după constatarea de bancă prin scrisoare recomandată la domiciliul ales pentru această convenţiune..."

Zizi îşi dorea pentru fiul ei numele regal

Zizi Lambrino şi Mircea-Grigore, copilul ei şi al lui Carol al ll-lea



Stabilită la Paris, împreună cu Mircea-Grigore, fiul ei şi al lui Carol, Zizi avea să urmeze, un timp, obligaţiile asumate. Dar, în acea perioadă, avea să se preocupe de redactarea „cărţii vieţii ei". Chiar dacă nu ştia când avea să fie oportună publicarea ei. Prilejul a apărut după aproape cinci ani, când Carol provocase o a doua criză dinastică. Tot pentru o femeie. În locul unei brunete, o roşcovană. La 18 octombrie 1926, Zizi se adresa unui editor american cu oferta manuscrisului:

„Dragă domnule Stuart, (...) Cartea mea e gata; ea conţine povestea adevărată a vieţii mele şi toate împrejurările extraordinare prin care am trecut Prinţul Carol şi cu mine. În carte sunt fotografii precum şi scrisori ale Prinţului Carol care vin să confirme spusele mele. Se va înţelege din ce scriu cine este Regina Maria şi care este adevăratul ei caracter. Sunt sigură că această carte prin întregul ei va interesa mult publicul american. Cartea e scrisă în franceză, dar dumneavoastră o veţi putea traduce în America.

Dacă îmi răspundeţi de urgenţă vă voi trimite imediat documentele astfel încât cartea să apară în timpul şederii Reginei în America sau imediat după plecarea sa. Vă cer pentru carte o sută de mii de dolari şi 3% din vânzarea ei. Suma de o sută de mii de dolari reprezintă capitalul meu actual pe care l-aş pierde în urma publicării cărţii". În ciuda ofertei, timp de un sfert de veac, cartea redactată în franceză avea să rămână în manuscris şi publicată abia în 1950, la Paris, sub titlul „Soţul meu, Carol al II-lea".

1926 este însă anul primei tentative de a încălca acea convenţiune secretă încheiată cu Casa Regală dintr-un motiv foarte simplu: copilul, Mircea-Grigore, urma să fie elev în clasa întâi, iar înscrierea lui se izbise de o chestiune formală. Şi anume dorinţa îndreptăţită a mamei de a repara absenţa din certificatul de naştere a numelui tatălui. Altfel spus, ea urmărea să dobândească pentru Mircea-Grigore numele regal pe care Justiţia română i-l refuzase. Directorul de studii al şcolii nu putuse satisface însă dorinţa mamei de a-l trece pe Mircea în registrul şcolii ca fiu al lui Carol, „ex-prince de Roumanie"...

citeste totul despre: