FOTO Studio 54, clubul care producea la fel de mulţi bani ca mafia. Angajaseră un om doar pentru a face liniuţe perfecte de cocaină

FOTO Studio 54, clubul care producea la fel de mulţi bani ca mafia. Angajaseră un om doar pentru a face liniuţe perfecte de cocaină

Bunicuţele disco erau ceva obişnuit în peisajul clubului FOTO Profimedia

Cei mai faimoşi şi mai bogaţi oameni s-au distrat aici. Doar câteva lucuri din istorie pot fi mai nebuneşti decât petrecerile de la Studio 54, la sfârşitul anilor ʼ70. Ceea ce s-a întâmplat în clubul newyorkez întrece până şi petrecerile bahice din Grecia sau Roma Antică. Un cimpazeu stând la bar. Travestiţi. Droguri. Animatoare şi animatori dezbrăcaţi. Vedete călare. Droguri. Bunicuţe dansând disco. Am spus droguri? Aici s-au întâmplat toate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Studio 54 a fost gândit de la început exact aşa cum a fost: un loc al extravaganţei maxime, al libertăţii totale. Nu ar fi avut nevoie de Instagram sau Facebook pentru a atrage clienţi, aşa cum nu a avut, în acele vremuri, nevoie de nicio reclamă sau recomandare.

Încă de la deschidere, oamenii obişnuiţi şi vedetele au dorit cu disperare să fie acolo, în miezul evenimentelor. Tocmai de aceea, cozile erau uriaşe în fiecare seară. Şi, chiar dacă nu apucai să intri, statul la coadă era o petrecere în sine. Iar dacă tacticile obişnuite de mituire a bodyguarzilor nu funcţionau, oamenii încercau să se vândă chiar pe ei şi le ofereau partide de sex celor care le-ar fi putut asigura accesul în club.

Iar elementul-surpriză (sau chiar şoc) era… din decor. Astfel, Bianca Jagger, prima soţie a lui Mick Jagger, solistul Rolling Stones, a intrat în club călare pe un cal alb. Studio 54 era locul în care oamenii obişnuiţi petreceau alături de cele mai mari staruri ale lumii, de cei mai faimoşi şi bogaţi oameni. Michael Jackson, Freddie Mercury, Elton John, Madonna, Andy Warhol, Salvador Dali, Elizabeth Taylor, Liza Minnelli, Calvin Klein, Tina Turner, Truman Capote, Cher, John Travolta, Jackie Kennedy Onassis, toţi erau printre obişnuiţii clubului.

Atunci când licenţa pentru băuturile alcoolice a fost suspendată, niciun client nu s-a supărat pentru că s-a băut doar suc. Evident, drogurile au compensat. Bunicuţa disco făcea furori când dansa cu stripperi, iar patronul angajase un om doar pentru a face liniuţele perfecte de cocaină pentru vedete.

Citeşte aici povestea incredibilă a clubului care a fost închis după câţiva ani pentru… prea multe chestii ilegale şi vezi o galerie foto spectaculoasă

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările