Sociologul Alfred Bulai: „Nu avem acea înverşunare necesară pentru a fi o societate profund misogină”

Sociologul Alfred Bulai: „Nu avem acea înverşunare necesară pentru a fi o societate profund misogină”

Caricatură realizată de Vali Ivan

„Femeia trebuie bătută, ştie ea de ce“, „Vai de casa în care găina cântă şi cocoşul tace şi face“ sunt exemple care susţin teoria misoginismului românesc, cu rădăcini adânci în mentalul popular. Specialiştii spun însă că tratamentul lipsit de respect aplicat româncelor are o altă explicaţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Misoginie vine din grecescul misos, care înseamnă „ură“  şi gunê, tradus prin femeie, misoginismul fiind definit ca ura, ostilitatea sau dispreţul manifestate de bărbaţi faţă de femei. Bineînţeles, în ziua de azi această definiţie înglobează, la nivel de fenomen social, mai degrabă discriminarea sexuală, diversele forme prin care femeia este desconsiderată doar pentru că este femeie. Am încercat să aflăm acum, în preajma Zilei Femeii, cât de misogină este societatea românească şi cât de adânc înrădăcinată este această problemă în mentalul popular. 

Sociologul Alfred Bulai consideră că înainte de a vorbi despre misoginism, trebuie să nu uităm că societatea românească are puternice accente patriarhale, dat fiind că până la sfârşitul secolului al XX-lea încă aveam societăţi de tip medieval în România. 

În perioada interbelică, şcoala lui Dimitrie Gusti a studiat foarte mult satele şi pălmaşii care urmau un model medieval. Societatea românească este astăzi patriarhală o dată în plus, mai mult decât în comunism, pentru că după 1990 am mers strict în direcţia unei religiozităţi crescute sub îndrumarea unei Biserici Ortodoxe care este, la rândul ei, patriarhală, iar aici raportul dintre bărbat şi femeie este foarte clar: femeia trebuie să asculte de bărbat, punct. Dar misoginismul înseamnă cu totul altceva şi nu cred că avem cu adevărat probleme de toleranţă, şi mai cred că nici măcar Biserica nu reuşeşte să ne facă fundamentalişti, explică sociologul Alfred Bulai.

Nu avem cultura gesturilor radicale

Românii au dat dovadă întotdeauna de „un radicalism de import, de mâna a şaptea“, spune Bulai, de aceea "nici în ceea ce priveşte misoginismul nu avem acea înverşunare necesară pentru a fi o societate profund misogină". 

Nu avem o cultură a gesturilor radicale, şi asta nu ţine neapărat de ortodoxie, de catolicism sau de altceva, ci de modelul nostru cultural care nu a fost unul radical. Am avut şi avem o cultură de supravieţuire, în care de secole a trebuit să ne descurcăm ba cu turcii, ba cu ruşii, ba cu ungurii... În momentul în care ai o asemenea cultură încerci să te fofilezi. Nu avem radicalism în nicio direcţie, ceea ce nu este un lucru rău, adaugă sociologul.

Şi pentru că vorbim despre cultură patriarhală, conform unui sondaj CSOP (Centrul pentru Studierea Opiniei şi Pieţei - n.r.) din 2012, 60% din subiecţi considerau că bărbatul trebuie să fie capul familiei şi să aducă bani în casă, 48% din bărbaţii români considerau că soţiile nu ar trebui să conducă maşina, iar aproape jumătate (46%) erau de părere că femeile trebuie să se ocupe de creşterea copiilor.

Egalitatea perfectă nu poate exista

Cât despre egalitatea între sexe, Alfred Bulai (foto dreapta) precizează că această idee comportă multe perspective şi că nu se poate merge pe direcţia unei egalităţi perfecte. 

„Primul drept pe care l-au avut femeile în urma mişcărilor feministe produse de război a fost să se urce dracu’ pe schele şi să muncească. Aşa a fost interpretat, ca un semn de respect, ca un drept. De aceea trebuie să tratăm cu multă înţelegere mecanismul modelelor culturale. Închipuiţi-vă că într-o societate islamică, aşa cum este cea turcă, la lansarea unei bănci foarte importante, la care te aştepţi să vină să vorbească despre noul preşedinte al băncii cineva de tipul unui preşedinte de ţară, a venit o doamnă în vârstă, era mama preşedintelui băncii. Ceea ce pentru un occidental poate să pară amuzant, pentru cei de acolo era un lucru foarte impresionant că venise mama, pentru că este foarte respectată în cultura lor. La noi se consideră că respectăm femeia atunci când îi spunem «pune mâna şi munceşte!», ceea ce nu cred că e tocmai respect“, exemplifică Bulai. 

Specialistul crede că în cazul societăţii româneşti putem vorbi, mai degrabă, de comportamente aberante, cum este şi violenţa domestică, urmare a lipsei de educaţie, a fricii de schimbare a unor valori tradiţionale, mai ales că avem o cultură patriarhală pe care la acest moment o întărim, decât de misoginism în adevăratul sens al cuvântului.

Femeia cucereşte teren, bărbatul se apără

Din punctul de vedere al etnologului Paula Popoiu există perioade istorice care pot fi menţionate în discuţia despre misoginism, pentru că „dacă acum mai mult de 50 de ani femeia nu prea mişca în faţa bărbatului“, lucrurile s-au schimbat enorm de atunci, inclusiv la sat, ţinând cont că ruralul s-a deschis mult către oraş şi către alte zone europene.

Femeile pleacă în străinătate la muncă şi s-au întors cu alte idei, femeia însăşi este ceva mai puternică în ultima vreme, nu neapărat ca educaţie, cât din punct de vedere al deschiderii către alte spaţii decât cel rural, care are o influenţă uriaşă, punctează Popoiu.

Etnologul observă că la sat încă sunt menţinute legături foarte tradiţionaliste, „care însă nu ştiu dacă pot fi catalogate drept misoginism, pentru că aşa s-a dezvoltat familia, rolul tradiţional al femeii în societate, care ţine de universul casei.“

Din moment ce societatea românească este încă puternic patriarhală, este firesc ca femeia să fie încă văzută cu cratiţa de gât, la muncile casei şi cu copiii agăţaţi de fustă, dar asta mai ales în cazul unui anumit nivel de educaţie, consideră Popoiu. Etnologul nu pierde din vedere misoginismul intelectual, după cum îl numeşte, care se manifestă printr-un soi de reţinere uşor superioară faţă de orice femeie care încearcă să cucerească spaţiul bărbatului. „Mă refer aici inclusiv la funcţiile de conducere, unde femeile încă acced greu până la nivelul unde ajung bărbaţii, deşi se vorbeşte despre deschidere faţă de acest subiect. Pe de altă parte, nu se poate ignora faptul că femeile muncesc din greu la rândul lor, au şi ele funcţii de conducere, poate nu întotdeauna mai importante decât ale bărbatului, dar cu certitudine au“, vorbeşte Popoiu despre misoginismul care iese în evidenţă mai ales când femeia vrea să intre în zonele dominate dintotdeauna de bărbaţi.

Femeia nu face decât să cucerească din spaţiu, iar comportamentul bărbatului român, de cele mai multe ori, este un soi de reacţie de apărare, punctează Popoiu. „A dispărut ordonarea aceea clasică a societăţilor în care doamna nu avea dreptul să facă o şcoală sau dacă făcea nu învăţa decât să cânte la pian sau să ţină gospodăria. Cred că s-ar putea spune că jumătăţile noastre dau dovadă de misoginism mai ales când le sunt rănite orgoliile. Chiar dacă încă mai sunt bărbaţi care ţin cu dinţii să fie capi de familie şi iau foc dacă femeia are salariul mai mare, aceasta este o idee care rezistă de când bărbatul era vânător şi femeia aştepta să primească hrana“, subliniază etnologul faptul că există mentalităţi care se schimbă greu, dar că în acest caz schimbarea se vede. Etnologul subliniază însă, oferind un exemplu personal, respectul existent faţă de femeie într-o familie profund tradiţionalistă: „Bunicii soţului meu erau exemplul de familie cu valori tradiţionale, o familie în care doamna îi aduce soţului ziarul şi papucii, iar el era capul familiei, cel care aducea banii în casă. Interesant este că atunci când trebuia să ia decizii importante, el se consulta întotdeauna cu soţia. Ceea ce denotă respect între parteneri.“

Francezii, mai misogini decât românii

Nu în ultimul rând, etnologul Paula Popoiu consideră că vorbele din popor care arată inferioritatea femeii faţă de bărbat le mai găseşti în zona urbană, de exemplu în Bucureşti, dar în mahala, unde se găsesc oamenii prinşi între două lumi, nici de la oraş, nici de la sat. „Dacă o să fac o cercetare în Ferentari, acolo aceste vorbe sunt încă adevărate, dacă mă duc mai sus ca nivel de socioeducaţie şi nivel profesional, atunci lucrurile sunt spuse doar ca să fie spuse. Societatea noastră nu este mai misogină decât multe societăţi mai evoluate. În Franţa, de exemplu, chiar dacă nu le place să se vadă, când pătrunzi în intimitatea unor familii, poate nu chiar din Paris, misoginismul este destul de înrădăcinat. Nu suntem mai misogini decât ruşii, în orice caz. Ce este sigur, misoginismul nu o sa dispară niciodată, pentru că de la Adam şi Eva încoace a existat acest conflict între bărbat şi femeie, născut de diferenţele dintre sexe“, conchide Popoiu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările