„Soţii care rămân fideli unul altuia ar trebui să se simtă mândri de vitejia lor”. Cât de capabili suntem să mai susţinem monogamia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
c

Mulţi oameni au idei diferite despre ce tip de relaţii sunt potrivite pentru ei, mai ales în privinţa relaţiilor romantice. Adesea ne întrebăm dacă mai există relaţii romantice monogame care să şi dureze o viaţă întreagă. În culturile occidentale, monogamia şi poligamia sunt cele mai frecvente două tipuri de uniuni.

În cultura noastră, prima rămâne un deziderat, iar cea de-a doua... o infracţiune. Şi totuşi, cât de pregătiţi suntem psihic şi biologic pentru a trăi în relaţii monogame?

Ce este monogamia

Definită în dicţionare ca fiind „obiceiul de a avea un singur partener”, cuvântul „monogamie” provine din cuvântul grecesc „monos”, care înseamnă unul sau singur, şi „gamos”, care înseamnă căsătorie sau unire.

Această perspectivă antropomorfă presupune faptul că monogamia implică o formă de ceremonie sau contract juridic între doi indivizi. Ulterior, biologii au împrumutat termenul de monogamie şi i-au adus alternative, cum ar fi poligamia, ca mijloc de clasificare a sistemelor de împerechere şi a relaţiilor sociale, de obicei între bărbaţi şi femei.

Atât în ​​utilizarea obişnuită, cât şi în domeniul biologiei, termenul de monogamie deduce adesea exclusivitatea sexuală fie pe durata vieţii, fie într-un moment dat. Antropologii au observat că, deşi multe societăţi au permis poligamia, majoritatea parteneriatelor umane sunt de fapt monogame.

Oamenii de ştiinţă de la University College din Londra consideră că monogamia a apărut, astfel încât bărbaţii să-şi poată proteja copiii de alţi bărbaţi din grupurile ancestrale, care îi puteau ucide pentru a se împerechea cu mamele lor.

Monogamia sexuală

Perspectiva interculturală sugerează că monogamia nu este o normă universală. Studiile timpurii care au descris o specie ca fiind „monogamă” s-au bazat pe ipoteza (în mare parte netestată) conform căreia masculii şi femelele care trăiesc împreună pentru perioade lungi de timp şi care prezintă îngrijire comună a descendenţilor au prezentat, de asemenea, exclusivitate sexuală (Kleiman, 1977).

Astfel, se presupune că preferinţele sexuale ar fi condiţia sine qua non a speciilor monogame. Această ipoteză s-a dovedit însă în mod repetat a fi incorectă. Ceea ce putem spune despre noi, oamenii, este că suntem animale care uneori practică monogamie socială, dar nu sexuală.

Acesta este singurul tip de monogamie la care aspirăm, deoarece avem opţiunea de a trăi fidelitatea (sau abstinenţa) ca şi o normă, ceva care este atins între doi oameni prin decizie, dar nu apare spontan la membrii speciei noastre.

Familia monogamă

Până relativ recent, monogamia a fost larg acceptată ca singura modalitate sănătoasă de a avea o relaţie, materializată în familia monogamă. O familie monogamă creează condiţii psihologice mai confortabile pentru toţi membrii săi şi are şanse mai mari de prosperitate economică.

Copiii care au crescut într-o astfel de familie sunt mai stabili psihologic, mai puţin predispuşi la trădare de orice natură. Cu toate acestea, creşterea gradului de conştientizare a relaţiilor deschise, a poliamoriei şi a altor aranjamente au schimbat această înţelegere.

A fi monogam sau nu în relaţii nu afectează în mod direct sănătatea mintală per se. Acestea fiind spuse, încălcările acordurilor în relaţiile monogame pot provoca anxietate severă, gelozie, depresie şi probleme de relaţie pentru unul sau ambii parteneri. În schimb, persoanele angajate în relaţii deschise non-monogame tind să nu experimenteze aceste efecte.

Scriitorul şi activistul Dan Savage a popularizat termenul de „monogam” pentru a se referi la cuplurile care sunt în primul rând monogame şi foarte angajate unul faţă de altul, dar care sunt, de asemenea, deschise posibilităţii unor relaţii sexuale ocazionale.

Monogamia este ca un mister durabil al condiţiei umane, a fost lăudat şi condamnat în egală măsură. Este o punte peste abisul izolării: suficient de uşor pentru a înţelege regulile, dar un joc greu de savurat.

Cum a apărut monogamia

Oamenii de ştiinţă din Marea Britanie au luat puzzle-ul monogamiei şi l-au rezumat la o mare întrebare: Cum a apărut în primul rând? Un nou studiu susţine că în cele din urmă are un răspuns:

„Oamenii, într-o oarecare măsură, au ajuns să fie monogami... este modul predominant în care trăim”, a declarat Christopher Opie, antropolog la University College London. „Ceea ce avem acum este o cale evolutivă pentru apariţia monogamiei”. Şi poliamorul este la fel de prezent în societate, dar social inadmisibil.

Meg Barker, psihoterapeut pentru cupluri şi lector la Universitatea Open, scrie în noua sa carte „Rewriting the Rules: An Integrative Guide to Love, Sex and Relationships”, că „acceptăm cu uşurinţă pe cineva care iubeşte mai mult de un copil, frate sau prieten, fără ca dragostea lor pentru unul dintre ei să dilueze dragostea pentru ceilalţi, dar când vine vorba de dragoste romantică sau sexuală, majoritatea oamenilor nu pot accepta ca aceasta să se întâmple de mai multe ori la un moment dat”.

Ea nu sugerează că vom respinge monogamia, ci mai degrabă că ne dăm seama că relaţiile monogame pe termen lung, aşa cum sunt configurate în prezent, nu reprezintă atât de multe împliniri ale tânărului vis al iubirii, cât dezastre care aşteaptă să se întâmple. În astfel de circumstanţe, simpla monogamie cu siguranţă nu poate suporta atât de multă greutate.

Medalii pentru monogami

Alain de Botton a „lăudat” adulterul în cartea sa „Cum să ne gândim mai mult la sex”, iar Christopher Ryan a scris „Sexul: Cum ne cuplăm, de ce înşelăm” împreună cu soţia sa, în care amândoi au contestat mitul conform căruia monogamia este înnăscută la oameni.

De Botton aplaudă eroii necunoscuţi ai monogamiei, scriind: „un cuplu dispus să-şi urmărească viaţa trecând, din cuşca căsătoriei, fără să acţioneze pe impulsurile sexuale exterioare, este un miracol al civilizaţiei şi al bunătăţii pentru care ambii ar trebui să se simtă recunoscători. Soţii care rămân fideli unul altuia ar trebui să recunoască amploarea sacrificiului pe care îl fac pentru dragostea şi pentru copiii lor, şi ar trebui să se simtă mândri de vitejia lor”. Desigur, nu toate cuplurile monogame au copii, nici nu sunt toate de vârstă mijlocie, clasă mijlocie sau heterosexuali, dar toate, susţine De Botton, merită medalii.

„Când am spus unei bune prietene că mă căsătoresc, reacţia ei a fost «Pe bune? Un singur partener pentru tot restul vieţii tale??» şi deşi m-a amuzat teribil, mă consideram la rândul meu o curajoasă. Da, nu cred că mai avem atât de multă încredere în monogamie, dar pentru mine funcţionează şi după 14 ani de căsnicie, aş zice că şi pentru partenerul meu. Cred că important este să găseşti partenerul potrivit ţie, fie că îţi doreşti o relaţie monogamă, sau nu,” spune Anca, 43 de ani.

Între monogamie şi incertitudine

„Monogamia nu este o opţiune uşoară. Va exista întotdeauna un sacrificiu, deoarece există o luptă între libertate şi apartenenţă. Şi de la început nu ştii cât de mult eşti pregătit să sacrifici pentru celălalt sau dacă eşti pregătit să faci vreun sacrificiu”, spune Meg Barker, care ne recomandă să abandonăm vechile reguli ale monogamiei şi să îmbrăţişăm incertitudinea, ghidându-ne relaţiile prin intermediul negocierii creative. În acest fel, relaţiile pot fi îmbunătăţite, dacă nu perfecte.

Continuarea articolului, aici

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite