Ce este pansexualitatea şi prin ce este diferită de toate celelalte orientări sexuale

Ce este pansexualitatea şi prin ce este diferită de toate celelalte orientări sexuale

Pansexualii sunt atraşi de mai multe categorii de persoane FOTO Shutterstock

Nu este un clişeu, însă există persoane care plac pe toată lumea şi se consideră ca fiind pansexuale. Termenul poate să pară nou, deşi a fost menţionat încă de la începutul secolului trecuteste. Iată ce presupune această orientare sexuală.

Pansexualitatea este un termen folosit pentru a caracteriza persoanele care sunt atrase de ceilalţi, indiferent de sex sau de identitatea de gen. Prefixul “pan” vine din limba greacă, iar în traducere înseamnă “totul”, de aici şi atracţia faţă de toate orientările sexuale.

Încă din anul 1917, psihanalistul Sigmund Freud a adus în discuţie cuvântul “pansexualitate”, referindu-se mai degrabă la un instinct sexual ce, ulterior, determină un comportament. Semnificaţia termenului a fost actualizată de-a lungul deceniilor pentru a putea fi înţeleasă corect, aşa cum este acum. În plus, pansexualitatea nu se limitează doar la atracţia sexuală faţă de partener, ci poate implica inclusiv romantism, intimitate.

Citeşte aici cum îşi trăiesc viaţa persoanele care se consideră pansexuale şi de ce nu este acelaşi lucru cu bisexualitatea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările