VIDEO: PREMIERĂ – Tot ce trebuie să ştii despre noua Dacia Spring

VIDEO: PREMIERĂ – Tot ce trebuie să ştii despre noua
Dacia Spring

Dacia este un fenomen în peisajul auto, unul pe care mai toată lumea este invidioasă, şi se pare că va provoca aceeaşi revoluţie şi în peisajul vehiculelor electrice cu Spring, Dacia Spring.

Ştiri pe aceeaşi temă


Primul model electric Dacia este unul urban, un vehicul de clasă mică. Un micro SUV electric pentru jugla urbană, asta va aduce Dacia pe piaţă. Vorbim despre un model de 3.73 metri lungime, cu o lăţime de 1.62 metri (fără a lua în calcul oglinzile laterale) şi o înălţime de 1.51 metri. La toate acestea mai adăugăm o gardă la sol de 150 mm.

Un vehicul urban care va oferi loc pentru patru adulţi, un portbagaj de 300 litri care se poate transforma într-un volum de încărcare de 600 litri prin rabatarea banchetei spate. Locurile faţă se laudă cu spaţii de depozitare care însumează 23,1 litri, pasagerii spate trebuind să se mulţumească doar cu buzunare din spătarele scaunelor faţă.

Echiparea standard va include direcţie asistată electric, închidere centralizată, patru geamuri electrice. Tabloul de bord va include un display de 3.5 inch încadrat de cele două ceasuri. Oglinzi reglabile electric, aer condiţionat cu reglaj manual, sistemul multimedia şi roata de rezervă de dimensiuni normale vor fi pe lista de opţiuni.

Disponibil ca opţiune, sistemul Media Nav dispune de un display de 7 inch şi include navigaţie, DAB radio, Apple CarPlay şi Android Auto, bluetooth, USB, recunoaştere vocală via smartphone.

Toate informaţiile despre noul model Dacia Spring pot fi citite pe ADEVARUL AUTO.

 

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările