17 octombrie. Ultima campanie ofensivă antiotomană a lui Iancu de Hunedoara. Ce a însemnat înfrângerea suferită de voievodul Transilvaniei
0Pe 17 octombrie, în anul 690, Wu Zetian, împărăteasa Chinei, a înființat Dinastia Zhou, iar în 1448, armata creştină condusă de Iancu de Hunedoara a fost învinsă de turci. Tot într-o zi de 17 octombrie s-au născut actorul Aurel Cioranu și actriţa Rita Hayworth și a murit muzicianul Frédéric Chopin.
690: Împărăteasa Wu Zetian înființează Dinastia Zhou din China
China, ca majoritatea civilizațiilor, a fost dominată în istoria sa, de bărbați. Pentru o femeie, a atinge rangul de împărat și a deveni cel mai puternic om din China, era ceva nemaiauzit. O singură persoană în istoria Chinei a fost în măsură să facă acest lucru: Wu Zetian, unul dintre cei mai remarcabili lideri văzut vreodată, potrivit Wikipedia.
Dinastia Zhou, înființată de împărăteasa Wu Zetian, a durat între anii 1045 î.Hr. și 256 î.Hr.) este o dinastie chineză din Antichitate, succesoare a dinastiei Shang și apoi urmată de dinastia Qin. Dinastia Zhou a durat mai mult decât orice altă dinastie din istoria Chinei, deși controlul efectiv politic și militar a Chinei de către dinastie a durat doar în timpul dinastiei Zhou de Vest. În timpul dinastiei Zhou, a fost introdusă prelucrarea fierului în China. Această perioadă a istoriei chineze este cunoscută ca apogeul lucrului în bronz, potrivit sursei citate, care amintește că, în intervalul acestei perioade, a trăit Confucius, filozoful chinez care a pus bazele unor doctrine religioase și administrative care au avut o mare importanță în evoluția Chinei și a celorlalte zone din Asia de Est .
1448: Armata creştină, condusă de Iancu de Hunedoara, a fost învinsă de turci în lupta de la Kossovopolje
Este vorba de cea de-a doua bătălie de la Kosovopolje (Kosovo Polje) care a avut loc între 17-20 octombrie 1448, lângă Câmpia Mierlei, un oraș din Serbia de astăzi, între o coaliție creștină sub conducerea lui Ioan de Hunedoara și o armată a Imperiului Otoman condusă de sultanul Murad al II-lea.
A fost ultima acţiune ofensivă antiotomană condusă de voievodul Transilvaniei, Iancu de Hunedoara (1441 – 1456).
Campania încheiată prin această confruntar vine la scurtă vreme după eşecul cruciaţilor la Varna (1444) şi în contextul asedierii Constantinopolelui de către turci (capitala Bizanţului va fi cucerită în 1453).
În toamna anului 1448, Iancu trece Dunărea în fruntea unei armate de 15 000 – 17 000 de ostaşi (grosul trupelor era din Ungaria, dar mai erau şi croaţi, bosniaci, poloni), cărora li se adaugă un corp de oaste moldo-muntean de 7 000 de oameni. Avea şi 300 de tunuri, între care 240 uşoare şi 60 mari. Intenţia sa era de a lovi în direcţia Macedoniei, pentru a-şi uni forţele cu cele ale albanezilor conduşi de Skanderbeg şi a continua expediţia prin despresurarea Constantinopolelui.
Campania lui Iancu este însă stânjenită de opoziţia despotului sârb Gheorghe Brancović (1427 – 1456), care nu dorea să-şi strice relaţiile cu otomanii, pe care-i informează din timp despre mişcările lui Iancu. La 16 octombrie, oastea creştină a ajuns la Câmpia Mierlei (Kosovopolje), stabilindu-şi tabăra lângă râul Sitnica, aşteptând sosirea aliaţilor albanezi.
În dimineaţa zilei de 17 octombrie, soseşte prin surprindere avangarda otomană. După sosirea întregii armate, turcii numărau 50 000-60 000 de oameni. Iancu ocupă o poziţie întărită pe platoul Plementina, dorind să valorifice avantajele terenului.
Sultanul Murad II (1421 – 1444, 1446 – 1451) simulează însă un atac general, apoi se retrage, făcându-l pe Iancu să părăsească poziţia întărită. În ziua următoare, cele două armate se aflau faţă în faţă în câmpie, gata să înceapă lupta.
Voievodul transilvănean avea în centrul dispozitivului trupele regale, o parte din cavaleria cuirasată croată şi din artilerie. La flancul drept, comandat de nobilul Benedict de Losonczi, se afla cavaleria uşoară (în faţă) şi cea grea (în spate).
Pe flancul stâng, pus sub conducerea lui Ştefan Bánffy, au fost aşezaţi muntenii, moldovenii şi cuirasaţii maghiari. Sultanul avea în centrul dispozitivului – întărit prin trei rânduri de fortificaţii de campanie – trupele de ieniceri, iar în spatele acestora artileria. La flancul stâng a dispus spahiii europeni, iar la cel drept, spahiii asiatici, invers decât se proceda de obicei.
Turcii au avut inițiativa atacului. Au şarjat cu cavaleria din flancul stâng, comandată de Karadja paşa. Flancul drept al lui Iancu a răspuns cu vigoare, sprijinit şi de o parte a centrului dispozitivului.
Mişcarea a avut ca urmare slăbirea centrului, observată de Murad II, care atacă frontal cu ienicerii. Otomanii sunt respinşi de tirul artileriei armatei creştine, la sfârşitul zilei confruntarea încheindu-se nedecis.
A doua zi, pe 19 octombrie 1448, Iancu încearcă să învăluie cele două flancuri ale inamicului, folosind cavaleria uşoară şi grea. Intuind intenţia, sultanul retrage de la flancul drept cavaleria din Thessalia, cu care reuşeşte să învăluie flancul stâng al armatei lui Iancu. Risipirea acestui flanc, unde luptau muntenii şi moldovenii, duce la retragerea trupelor creştine în tabăra întărită şi la pierderea bătăliei.
În zorii zilei de 20 octombrie, la adăpostul unui detaşament de sacrificiu condus de cumnatul său, Mihail Szilágyi, Iancu reuşeşte să se retragă definitiv cu rămăşiţele armatei. Pierderile au fost mari de ambele părţi: c. 17 000 de oameni de partea creştină, 30 000 – 35 000 de partea turcilor (sursele creştine, pe care se bazează evaluarea, sunt însă subiective).
Înfrângerea suferită a pus capăt atât ultimei campanii ofensive antiotomane a lui Iancu de Hunedoara, cât şi acţiunilor creştine numite cruciade târzii. Autoritatea lui Iancu a avut de suferit din cauza acestui eşec, în 1452 renunţând la calitatea de guvernator al Ungariei, rămânând însă căpitan general.
Cucerirea Constantinopolului de către turci, în 1453, pe care creştinii nu au putut-o împiedica, a fost o puternică lovitură dată Creştinătăţii orientale, cu impact asupra Europei acelor vremuri.
1687: Tratatul de la Blaj, prin care habsburgii obligau 12 oraşe transilvane să primească la iernat trupele imperiale
Numit și Tratatul ducelui Carol, Tratatul de la Blaj - încheiat la începutul penetraţiei austriece în Principatul Transilvaniei - consfințea, din ziua de 27 octombrie 1687, trecerea Transilvaniei în posesia Casei de Habsburg.
Tratatul era redactat în limba latină și cuprindea două capitole (părți) și 34 de articole (puncte). Primele șase se refereau la țară și obligațiile către armata imperială, celelalte 28 la locuitori (principe, familia sa, dregători, nobili, populație).
În prolog se mulțumește lui Dumnezeu că ajutase armatele creștine confederate să obțină victorii strălucite asupra turcilor și locuitorii au scăpat din jugul otoman.
Tratatul se încheie cu scopul salutar de a elibera populațiile creștine, între ducele Carol în numele Majestății Sale pe de o parte, cu principele Mihail Apafi și sfaturile țării pe de altă parte și s-au stabilit mai multe condiții ce trebuiau respectate de ambele părți.
1849: A murit Frédéric Chopin, muzician și compozitor polonezo-francez (n. 1810)
Muzicianul și compozitor polonezo-francez Frédéric Chopin (n. 1810), considerat drept unul dintre cei mai influenți compozitori de muzică pentru pian, este inventatorul unor genuri muzicale precum balada, însă cele mai reprezentative inovații sub semnătura sa privesc genuri deja existente precum sonata pentru pian, valsul, nocturna și preludiul, potrivit Wikipedia.
Chopin este și primul compozitor clasic occidental care include elemente slave în muzica sa. Mazurcile și polonezele sale reprezintă chiar și astăzi baza muzicii clasice naționale poloneze.
Întreaga viață i-a fost măcinată de sănătatea sa precară. A murit prematur, în data de 17 octombrie 1849, la vârsta de 39 de ani, din cauza unei tuberculoze pulmonare
Înmormântarea, care a avut loc la Biserica Madeleine din Paris, a fost întârziată cu aproape două săptămâni până la 30 octombrie. Intrarea a fost limitată doar pentru deținătorii de invitații, deoarece se aștepta o participare uriașă.
1858- S-a născut Andrei Bârseanu, poet şi folclorist, membru Academiei Române și coautor al Enciclopediei Române
Pedagog, folclorist, poet, preşedinte al ASTREI, membru al Academiei Române şi vicepreşedinte al acesteia, Andrei Bârseanu este cunoscut ca autor al imnului „Pe al nostru steag e scris unire”.
S-a născut la Dârste, lângă Brașov. Studiile medii le-a urmat la Liceul Comercial din Brașov, întemeiat de George Barițiu, apoi a plecat la Viena și München, unde a urmat literele şi filosofia.
La Viena s-a remarcat ca preşedinte al asociaţiei studenţilor români „România jună". După reîntoarcerea în ţară, prima parte a vieţii sale profesionale este legată de Braşov. Aici a fost director al Şcolilor comerciale, autor de manuale, preşedinte al societăţii de lectură a elevilor, folclorist.
Ca profesor şi pedagog şi ca inspector şcolar, a întemeiat şcoli săteşti, a tipărit abecedare, broşuri şi calendare pentru popor, a întemeiat biblioteci şi a răspândit ziare. Şi-a adus un aport însemnat la alcătuirea Enciclopediei române, contribuind cu studii de istorie literară, de obiceiuri şi literatură populară şi studii de toponimie din zona Braşovului şi Săcelelor.
În paralel cu activitatea desfăşurată la ASTRA a avut şi preocupări literare. A scris poezii pentru mai multe publicaţii şi a devenit cunoscut cu poezia Pe-al nostru steag, veritabil imn al unităţii naţionale a românilor.
A avut o activitate bogată ca folclorist, alcătuind, printre altele, două culegeri: Cincizeci de colinde (1890) şi Din traista lui Moş Stoica. O sută şi una de minciuni poporale din Ţara Ardealului (1890). A publicat studiul de folclor Poezia poporală română (1908).
La 3 aprilie 1902 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, la 1 aprilie 1908 primit statutul de membru titular, iar în 8 iunie 1922 a devenit vicepreşedinte al forumului român. Nu a deţinut această funcţie decât două luni, pentru că la 22 august s-a stins din viaţă, la vârsta de 61 de ani, la Bucureşti.
1897 - S-a născut Ştefana Velisar Teodoreanu, prozatoare, poetă şi traducătoare
Ştefana Velisar Teodoreanu, sau Lily Teodoreanu pentru prieteni, a fost soţia scriitorului Ionel Teodoreanu, însă la rândul ei a fost autoare publicată şi premiată. E încă unul dintre numele feminine pe care literatura românească le-a lăsat în urmă, şi chiar şi unii critici, precum Bianca Burţă – Cernat, care o consideră „o prozatoare minoră, în schimb, o excelentă traducătoare de limba rusă”.
Elena Panait are o altă părere, considerând că „există puţine referinţe critice şi contradictorii la adresa operei scrise de Ştefana Velisar Teodoreanu deoarece acestea sunt insuficient cunoscute”.
Cam aşa ar fi cazul, pentru că autoarea s-a mulţumit să rămână în umbra mai cunoscutului ei soţ, deşi cărţile sale au fost apreciate, romanul Calendar Vechi primind premiul Societăţii Intelectualilor Romani, iar Viaţa cea de toate zilele premiul Academiei.
A scris în Revista Fundaţiilor Regale şi Familia, iar în 1939 publică primul roman, Calendar Vechi, iar criticul Eugen Lovinescu spune că are „un talent aşa de fraged”, care nu intră “în cadrul acestei literaturi feminine de erotism psihologic” în care erau incluse Lucia Demetrius, Cella Serghi sau Ioana Postelnicu.
În 1940, Lily Teodoreanu revine cu Viaţa cea de toate zilele, în care personajul principal Baba este în căutarea sinelui, criza intervenită odată cu maturizarea fiului ei, Nucă. Au urmat Cloşca cu pui, Acasă, memoriile Ursitul în 1970, Căminul şi o carte de poveşti pentru copii, Poveste cu „ocei”, în 1975.
1921 - S-a născut scenograful de teatru şi film Liviu Popa
Liviu Popa a lucrat ca scenograf de teatru și film, debutând în cinematografie cu decorurile filmului Ciulinii Bărăganului (1957). El citea textul înainte de începerea filmărilor și desena cadrele de filmare, realizând decorurile potrivit personalității sale.
Caracterizat de talent și inventivitate spontană, realiza schițe de atmosferă care se vindeau ca picturi. Pentru realizarea decorurilor din filmul Felix și Otilia a obținut, împreună cu Radu Boruzescu, Premiul pentru scenografie al Asociației Cineaștilor din România în 1972.
Viața sa a fost curmată de cutremurul din 4 martie 1977 în garsoniera sa de pe strada Colonadelor, vizavi de Universitate. O parte din schițele sale au fost recuperate de Ioana Cantuniari.
În volumul O istorie subiectivă a scenografiei românești de film, Gheorghe Bălășoiu îl considera „un ardelean care nu se enerva, destin de artist, ultim superb reprezentant al boemei interbelice, stilist inconfundabil, colorist de o rară delicatețe”, care a lăsat în urmă o operă impresionantă în evoluția filmului românesc.
Profesoara Elena Saulea, care i-a dedicat un capitol în volumul Maeștri scenografi ai filmului românesc: cinci scenografi la rampă (Ed. Reu Studio, București, 2009), considera că creația lui Liviu Popa se remarca printr-un „anume rafinament și simț aparte al culorii, o atitudine boemă și extravagantă față de viață și o retragere în lumea formelor și a eternului spectral”.
1918: S-a născut actriţa Rita Hayworth (Margarita Carmen Cansino)
Rita Hayworth s-a născut la 17 octombrie 1918, la New York. A învăţat să danseze din copilărie. După ce s-a mutat cu familia la Los Angeles, a început să danseze alături de tatăl său în cluburi de noapte.
Aici a fost remarcată de unul dintre producătorii Studiourilor Fox, iar la vârsta de 16 ani semna deja un contract cu aceştia, potrivit www.imdb.com. A debutat sub numele de Rita Cansino, în anul 1935, în fi lmul „Under the Pampas Moon”, urmat de „Dante’s Inferno” (1935), „Charlie Chan in Egypt” (1935), „Meet Nero Wolfe” (1936) şi „Human Cargo” (1936).
În 1937, a semnat un nou contract, de data aceasta cu Columbia Pictures. Şi-a schimbat numele din Rita Cansino în Rita Hayworth şi, după doi ani de roluri secundare, a impresionat audienţa în fi lmul „Only Angels Have Wings” (1939).
În 1941, se remarcă, alături de James Cagney, în „The Strawberry Blonde”, în acelaşi an afirmându-se şi cu rolul Dońa Sol din filmul „Blood and Sand”. Tot în 1941, a fost noua parteneră a lui Fred Astaire în producţia „You’ll Never Get Rich”.
Au urmat, în 1942, alte trei filme celebre, „My Gal Sal”, „Tales of Manhattan” şi „You Were Never Lovelier”.
Printre cele mai cunoscute filme ale sale se numără: „Cover Girl” (1944), „Tonight and Every Night” (1945), „Gilda” (1946), „Down to Earth” (1947), „The Lady from Shanghai” (1947), „The Loves of Carmen” (1948), „Miss Sadie Thompson” (1953), „Pal Joey” (1957), „Separate Tables” (1958) şi „Circus World” (1964), pentru care a primit o nominalizare în 1965 la premiile Golden Globe, potrivit www.imdb.com. Ultimul său fi lm a fost „The Wrath of God”, realizat în 1972. Rita Hayworth a murit la 14 mai 1987.
1929: S-a născut Aurel Cioranu, un cunoscut actor de teatru și film
Aurel Cioranu s-a născut la Bucureşti. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în anul 1954.
A fost un actor extraordinar, reușind să-și păstreze autenticitatea. Pe vremea când filma pentru „D-ale carnavalului”, Aurel Cioranu a reușit să cunoască mulți actori importanți ai vremurilor, printre care Alexandru Giugaru, Ion Lucian, Vasilica Tastaman, dar și mulți alții.
Pe durata carierei sale, Aurel Cioranu a avut oportunitatea să joace în „Aproape de soare”, „Eu, tu şi Ovidiu” (1977), „D-ale carnavalului”, „Rămân cu tine” (1982), „Porţile albastre ale oraşului”, „Învingătorul” (1981), La „Moara cu noroc”, „De ce trag clopotele, Mitică?” (1981), „Păcală”, „O scrisoare pierdută”, (1977), „Elixirul tinereţii”, „Haiducii lui Şaptecai”, „Explozia”, „Doi vecini”, „Erupţia”, „Și Ilie face sport” sau „Brigada Diverse”.
Totuși, el a fost nelipsit de pe scena Teatrului Bulandra, unde a jucat în: „O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale, regia Liviu Ciulei, „Ivanov” de Anton Pavlovici Cehov, regia Ioan Taub, „Melodie varşoviană”, „Viteazul”, „Somnoroasa aventură”, „Puricele în ureche”, „Occisio Gregorii”, „Romeo şi Julieta la sfârşit de noiembrie”, „Ziariştii”, „Răzbunarea lui Cupidon”, „Militarul fanfaron”, „Barbul Văcărescul vânzătorul ţării” sau „Noţiunea de fericire”.
S-a stins în data de 8 august 2014, la vârsta de 84 de ani.
1983: A murit Romulus Guga, poet, prozator şi dramaturg
Romulus Guga s-a născut la Oradea. A urmat Liceul „Gheorghe Bariţiu” (1952-1954), după care a absolvit Facultatea de Filologie din Cluj, în 1964. A debutat cu poezie în „Steaua” (1959), potrivit volumului „Dicţionarul scriitorilor români” (Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998).
Metodist la Clubul Casei Universitarilor din Cluj (1964-1966); referent literar şi secretar literar la Teatrul de Stat din Târgu Mureş (1967-1971); redactor-şef al revistei „Vatra” (1971-1983). A fost colaborator la „Tribuna”, „Contemporanul”, „România literară”.
După debutul editorial ca poet, cu volumele „Bărci părăsite” (1968) şi „Totem” (1970), a publicat mai multe romane, printre care „Nebunul şi fl oarea” (1970), „Sărbători fericite” (1973), „Paradisul pentru o mie de ani” (1974), „Adio, Arizona” (1974).
În ultima perioadă a vieţii a scris şi câteva piese de teatru - „Speranţa nu moare în zori” (1973), „Noaptea cabotinilor” (1978), „Evul Mediu întâmplător” (1980), „Amurgul burghez” (1982) - care, puse în scenă, s-au bucurat de un mare succes. A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor, în 1970 şi 1977. A murit la Târgu Mureş.
2010: A murit Mircea Ghiţulescu, prozator şi critic dramatic
Scriitorul Mircea Ghițulescu a fost un reputat critic literar și cronicar dramatic, autor dramatic și romancier.
„Pe parcursul unei cariere de scriitor și cronicar teatral de peste 40 de ani, Mircea Ghițulescu a fost un neobosit susțînător al valorilor literare și teatrale, al dramaturgiei naționale.
S-a bucurat de aprecierea și prietenia confratilor, a regizorilor și actorilor, a străbătut țară și lumea în căutarea teatrului de calitate, scriind despre el cu înalta competență și dăruire maximă. Prin dispariția lui Mircea Ghițulescu, literatură română, teatrul românesc și lumea noastră literară suferă o grea, ireparabilă pierdere", spun reprezentanții Uniunii Scriitorilor din România.
Mircea Ghițulescu s-a născut la 14 august 1945, în comună Cuca, județul Argeș. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj (1964-1969). A fost director fondator al revistei Drama din 2001.
Opera să capitală este „Istoria literaturii dramatice române contemporane (1900-2000)", Ed. Albatros, 2000. Pentru această a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Secției Române a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru-AICT, Premiul Ministerului Culturii și Cultelor, Premiul I. L. Caragiale al Academiei Române.
De asemenea, a organizat festivaluri de teatru și „Clubul dramaturgilor", manifestare esențială pentru dramaturgia contemporană. Pentru activitatea să exemplară a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de ofițer.
2020 : A murit Radu Călin Cristea, scriitor și jurnalist
Radu Călin Cristea s-a născut în anul 1955, în comuna Ineu, regiunea Arad. El a urmat un liceu din Arad, iar în 1978 a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București.
A debutat publicistic în 1973 în revista „Orizont” din Timișoara, iar editorial cu volumul de eseuri „Emil Botta-despre frontierele inocenței”, la Editura Albatros, în 1984. De-a lungul timpului a fost colaborator și, mai apoi, redactor la programul „Actualitatea Românească” difuzat de Radio Europa Liberă (1990 – 2002).
De asemenea, a fost director al Muzeului Literaturii Române din București, iar în vara anului 2012 a fost director general (interimar) al TVR. Apoi a rămas în TVR, ca șef al Departamentului „Literatură. Arte”. Începând din 1990, a fost membru al Uniunii Scriitorilor și membru al secției de critică și istorie literară a Asociației de București a Uniunii Scriitorilor. Politic, Radu Călin Cristea era cunoscut şi ca fiind un apropiat al PNL.
Se încarcă comentariile...
