De ce președintele Nicușor Dan evită negocieri cu AUR: explicațiile lui Radu Berceanu
0Invitat la „Interviurile Adevărul”, Radu Berceanu a explicat de ce AUR nu-și dorește să intre la guvernare, dar și de ce evită președintele Nicușor Dan să-i cheme pe suveraniștii la consultări. „AUR au fost foarte șmecheri. Pentru ei, orice formulă e bună. Au zis: «votăm orice moțiune, dar noi suntem în opoziție. Drept urmare, ori de câte ori vine o moțiune, noi o votăm». Acum a căzut guvernul și zic: «voi care ați vrut să dați jos guvernul rezolvați voi situația»”, a spus Berceanu.
Fostul lider PDL a mai precizat că în acest moment Nicușor Dan face negocieri informale pentru că vrea să îi evite pe cei de la AUR și are alte calcule.
„Dacă le declară formale, oficiale, trebuie să-i cheme pe toți, și pe SOS, și pe POT, mai ales pe AUR, și atunci le declară informale, ca să nu cheme AUR și nici pe ceilalți. Numai pe cine vrea el, când vrea, cum vrea. La un moment dat o să-i poftească, când o să ajungă la consultările formale”, a mai precizat fostul ministru al Transporturilor.























































