VIDEO Statui ale navigatorului Cristofor Columb, vandalizate şi date jos de pe soclu în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statuie a lui Cristofor Columb decapitată la Boston FOTO EPA-EFE
Statuie a lui Cristofor Columb decapitată la Boston FOTO EPA-EFE

Un grup de manifestanţi a doborât o statuie a exploratorului italian Cristofor Columb la Saint Paul, în Minnesota - un nou monument luat drept ţintă de mişcarea de contestare a discriminărilor rasiale şi brutalităţii poliţiei după moartea lui George Floyd la Minneapolis, un oraş vecin, relatează Reuters.

Statuia - de peste trei metri înălţime - din faţa sediului Capitoliului din Minnesota a fost scoasă de pe soclul de granit de câteva zeci de persoane, la apelul unui activist amerindian, Mike Forcia.

Era (...) momentul potrivit pentru a o face”, a declarat el pentru Reuters.

Activişti amerindieni refuză de mult timp să-i aducă un omagiu lui Cristofor Columb, apreciind că expediţiile sale în America au dus la colonizarea şi genocidul strămoşilor lor.

Oraşul Saint Paul se învecinează cu oraşul Minneapolis.

Mike Forcia a declarat că a fost informat de către un reprezentant al forţelor de ordine că se poate aştepta să fie arestat în zilele următoare şi inculpat pentru distrugerea unui bun public.

Capitoliul scrie pe site că statuia a fost realizată de către sculptorul Carlo Brioschi şi oferită oraşului în 1931, un cadou din partea comunităţii italiano-americane din Minnsesota.

Genocidul amerindienilor

Descopritorul Americii se află în vizorul mişcării Black Lives Matter, iar navigatorul genovez este acuzat de faptul că se află la originea genocidului amerindienilor, relatează AFP

O statuie a lui Columb a fost decapitată la Boston, alta a fost vandalizată la Miami, iar o a treia a fost aruncată într-un lac în Virginia, în urma mişcării antirasiste relansate în Statele Unite de moartea lui George Floyd.

La Boston, o anchetă este în curs, însă nicio arestare nu a fost operată în acest stadiu, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei locale.

Statuia dedicată memoriei exploratorului italian era aşezată pe o stelă în Parcul Cristofor Columb, în centrul acestui oraş din New England.

Ea a fost deja vandalizată, în contextul în care imaginea lui Cristofor Columb este contestată de mai mulţi ani în Statele unite.

Navigatorul genovez, prezentat mult timp drept „descoperitorul Americii”, este considerat de-acum una dintre figurile genocidului amerindienilor şi indigenilor şi este denunţat la fel ca sclavagiştii sau generalii confederaţi din timpul Războiului de Secesiune.

Zeci de oraşe americane au înlocuit sărbătoarea din octombrie „Columbus Day” - proclamată zi de sărbătoare la nivel federal în 1937 - cu o Zi a Memoriei „popoarelor indigene”.

Însă nu şi la Boston ori New York, unde trăiesc comunităţi numeroase de origine italiană.

Cred că este bine să profităm” de valul de manifestaţii împotriva rasismului care zguduie în prezent ţara, a declarat miercuri pentru AFP o femeie care făcea jogging în faţa monumentului vandalizat la Boston.

La fel ca persoanele de culoare din această ţară, indigenii au fost maltrataţi. Această mişcare este puternică, iar (decapitarea) este foarte simbolică”, apreciază ea.

La Miami, în Florida, o statuie a lui Cristofor Columb situată într-un parc a fost vandalizată cu vopsea roşie şi inscripţii precum „Black Lives Matter” sau „George Floyd”, după care poliţia a procedat la arestări, potrivit ziarului local Miami Herald.

Altă statuie a exploratorului a fost doborâtă marţi seara de către manifetsanţi, cu ajutorul unor corzi, la Richmond, în Virginia, şi târâtă până la un lac vecin, în care a fost aruncată.

Guvernatorul Virginiei - o regiune în care s-au instalat primii colonişti englezi, înainte ca ea să devină inima Americii sclavagiste - a anunţat săptămâna trecută că vrea să dea jos de pe soclu cât mai rapid altă stauie din oraş, a comandantului-şef al armatei sudiste, generalul Robert E. Lee.

Primarul Bostonului Martin Walsh a anunţat că statuia din oraşul său urma să fie ridicată miercuri, în aşteptarea unei hotărâri definitive cu privire la soarta acesteia, potrivit presei locale.

Această mişcare care atacă simboluri ale unui trecut sclavagist şi rasist afectează şi alte ţări - precum Marea Britanie şi Belgia, unde statui ale unor figuri ale colonialismului au fost atacate în ultimele zile.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite