Pandemia de COVID-19. SUA ar putea intra într-un nou lockdown. Spitalele americane sunt din nou sub presiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierul lui Joe Biden din echipa epidemiologică privind Covid, Michael Osterholm, propune  un lockdown naţional în SUA, timp de patru-şase săptămâni, care ar putea să ţină pandemia sub control. Spitalele americane sunt din nou sub presiune după ce numărul infectărilor a ajuns şi la 200,000 zilnic, iar al deceselor depăşeşte din nou 1500.

Închiderea afacerilor şi susţinere financiară pentru cei care nu îşi vor mai încasa salariile timp de patru până la şase săptămâni ar putea ajuta la menţinerea pandemiei sub control şi la continuarea economiei până la aprobarea şi distribuirea unui vaccin, a declarat dr. Michael Osterholm.

Osterholm, care ocupă funcţia de director al Centrului de Cercetare şi Politică a Bolilor Infecţioase de la Universitatea din Minnesota, a declarat la începutul acestei săptămâni că ţara se îndreaptă spre „iadul Covid”. El a spus că numărul de cazuri este în creştere, pe măsură ce tot mai mulţi oameni nu mai poarăt măşti şi nu mai respectă regulile de distanţare socială, manifestând aşa-numita „oboseală pandemică”. Medicul a adăugat că vremea rece îi face pe oameni să stea mai mult în spaţii închise, unde virusul se poate răspândi mai uşor.

O blocare la nivel naţional ar putea reduce numărul de cazuri noi şi de spitalizări, în timp ce lumea aşteaptă un vaccin, a declarat el, scrie CNBC.

Osterholm a adăugat că un astfel de blocaj ar ajuta ţara să controleze virusul, "aşa cum au făcut-o Noua Zeelandă şi Australia".

În ceea ce priveşte evoluţia pandemiei, Osterholm a spus că SUA se îndreaptă spre o perioadă întunecată până când vaccinul va deveni disponibil. 

"Ceea ce trebuie să înţeleagă americanii e că urmează să intrăm în iadul COVID. Chiar se întâmplă. Acum 10 săptămâni am prezis că de Ziua Muncii vom vedea o creştere astronomică a numărului de  cazuri. După cum ştiţi, acum vorbim exact de acest fel de problemă: 120-130.000 de cazuri noi pe zi, când acum câteva săptămâni vorbeam doar de 23-25.000 de cazuri. Acest număr va continua să crească substanţial, nici măcar nu ne-am apropiat de vârf”, a explicat Osterholm.

Osterholm a fost numit luni în „consiliul consultativ” Covid, format din 12 membri. 

După o creştere foarte rapidă a numărului de cazuri de coronavirus timp de câteva săptămâni în Statele Unite, spitalele din mai multe regiuni sunt acum din nou sub presiune, forţând autorităţile locale să ia noi măsuri pentru a încerca să stopeze răspândirea epidemiei, potrivit AFP.

Americanii se tem astăzi de un scenariu european, în timp ce contaminarea medie depăşeşte 200.000 de cazuri noi în fiecare zi. Aproximativ 62.000 de persoane bolnave de Covid-19 sunt în prezent spitalizate pe în SUA, potrivit Covid Tracking Project, un record, potrivit presei americane.

Situaţia este deosebit de îngrijorătoare în regiunea El Paso, Texas, care a depăşit un milion de cazuri detectate.

"Rapiditatea creşterii spitalizărilor pentru Covid (...) prezice o perioadă lungă şi tragică de creştere a numărului de decese", a spus fostul şef al Agenţiei pentru medicamente Scott Gottlieb.

„Cazurile cresc mai întâi, urmate aproximativ două săptămâni mai târziu de spitalizări, apoi aproximativ două săptămâni mai târziu de decese”, a spus medicul de Urgenţă din New York şi profesorul Universităţii Columbia Craig Spencer. "Toate datele merg în direcţia greşită şi rapid."

Dacă numărul deceselor înregistrate în fiecare zi este încă departe de a reveni la nivelul primăverii, Statele Unite au deplâns marţi peste 1.500 de decese în 24 de ore.

Primul val nu a scăzut niciodată în Statele Unite, dar curba de contaminare a cunoscut un total de trei creşteri notabile: o primăvară, cu epicentrul statului New York, o revenire în timpul verii, în special în sudul ţării şi un nou vârf de la mijlocul lunii octombrie, la niveluri atinse până acum.

Preşedintele ales Joe Biden a pledat din nou luni pentru purtarea măştii, despre care a spus că „nu este o postură politică”. El s-a angajat să abordeze criza sănătăţii din prima zi în funcţie, pe 20 ianuarie. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite