Mii de persoane au manifestat la Washington împotriva obligativităţii vaccinării anti-COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Mii de americani au manifestat la Washington - în numele libertăţilor, copiilor lor sau convingerilor lor religioase - împotriva vaccinării obligatorii împotriva covid-19, relatează AFP.

„Vaccinarea obligatorie şi libertăţile nu sunt compatibile. Ca apa şi uleiul”, a declarat duminică un orator pe treptele Lincoln Memorial, un impozant edificiu de marmură albă dedicat celui de-al 16-lea preşedinte al Statelor Unite.

„Respiraţi. Inspiraţi Dumnezeu, expiraţi frică”, a declarat altul în aplauzele mulţimii, americani de toate vârstele - fără mască - uni însoţiţi de copii.

„Eu nu sunt împotriva vaccinării, ci împotriva acestui vaccin”, a declarat pentru AFP Michelle, o kinoterapeută în vârstă de 61 de ani care locuieşte în Virginia şi care nu vrea să-şi spună numele de familie. Ea consideră vaccinul cu ARN mesager „prea experimental”, „pripit”.

După ce s-a oprit din declaraţii pentru a cânta imnul naţional împreună cu restul manifestanţilor, cu mâna pe inimă, Michelle a declarat că refuză să se vaccineze şi că beneficiază de o scutire religioasă. Însă, pentru a continua să muncească la Washington, este necesar să se testeze săptămânal, precizează ea.

Spre marele său regret, fiul său, la început ezitant, a sfârşit prin a se vaccina. Atâta presiune din partea pretenilor”, denunţă ea.

Theresa se opune categoric vaccinării şi tuturor vaccinurilor. Ea spune că a venit cu autobuzul din Michigan, din nordul ţării, pentru a protesta faţă de atingerea „libertăţilor noastre” prin vaccinarea obligatorie.

„Vaccinurile nu funcţionează, suntem minţiţi”, dă asigurări această sexagenară, care lucra într-o cantină şcolară înainte de a se pensiona şi refuză să-şi spună numele de familie.

„N-ar trebui să ne mascăm copiii”, consideră ea. „Am vorbit cu psihologi care spun că copiii noştri suferă, că sunt deprimaţi. Este teribil. Trebuie să ne recuperăm libertăţile”, apreciază ea.

Oratori, persoane în haine albe, prezentaţi drept medici din Texas, au continuat să se succeadă pe trepte.

„Noi suntem americani şi asta e treaba noastră. Noi combatem tirania!”, a tunat unul dintre ei la tribună.

Persoane care făceau jogging au traversat rar mulţimea, printre pancarte cu mesaje precum „Corpul meu, alegerea mea” sau „Dumnezeu este stânca noastră şi îl va învinge pe Goliat”.

Manifestanţi purtau de asemenea afişe anti-Biden, în mjlocul câtorva steaguri cu numele lui Donald Trump.

Este dificil să nu te vaccinezi la Washington, un oraş cu o majoritate democrată zdrobitoare, mai degrabă ataşat reglementărilor şi unde certficatul de vaccinare este necesar pentru a te duce la restaurant sau la cinematograf?

„Merge, facem economii”, a declarat Isaac Six, în vârstă de 34 de ani, care lucrează la o organizaţie de caritate.

Tânărul, nevaccinat împotriva covid-19, povesteşte că s-a dus „o ultimă dată” la restaurantul său preferat, „Le Diplomate”, specializat în bucătăria franţuzească, foarte la modă în capitală, înainte de implementarea, la 15 ianuarie, a certificatului sanitar.

Vaccinurile, în general „sunt minunate, ele au ajutat milioane de oameni” în lume, dar „ca oemnii să fie obligaţi să se vaccineze, mai ales când vaccinul nu împiedică în mod complet transmiterea” este „iraţonal”, consideră el.

Spre deosebire de alţii, care consideră vaccinarea obligatorie drept o ameninţare la adresa democraţiei, el se declară încrezător. Însă ceea ce-l îngrijorează sunt politicile adoptate, în opinia sa, „pe fondul fricii şi panicii” şi „prin decret”.

„Aş vrea să văd mai mult proces legislativ, ca oamenii pe care noi i-am ales să ne reprezinte să fie cei care adoptă efectiv legile”, subliniază el.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite