Legăturile bolnăvicioase dintre Prinţul Andrew şi miliardarul pedofil Jeffrey Epstein

Legăturile
bolnăvicioase dintre Prinţul Andrew şi miliardarul pedofil Jeffrey Epstein

Prinţul Andrew (stânga) şi Jeffrey Epstein plimbându-se în parc FOTO Jae Donnely

Palatul Buckingham îl apără pe fiul favorit al Reginei Elisabeta a II-a în scandalul Epstein, dar mărturiile din dosar şi investigaţiile jurnalistice scot la iveală o serie de legături bolnăvicioase între cei doi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un vechi prieten al lui Jeffrey Epstein, Prinţul Andrew s-a declarat „consternat“ de acuzaţiile de trafic de minore şi agresiuni sexuale aduse împotriva omului de afaceri evreo-american. Dând asigurări că „deplânge exploatarea tuturor fiinţelor umane“, el neagă faptul că s-a dedat unei astfel de practici. Prinţul nu s-a exprimat direct, ci printr-un comunicat al Palatului Buckingham.

Însă mărturiile din dosar şi investigaţiile jurnalistice arată că Prinţul Andrew nu este un sfânt, el întreţinând legături bolnăvicioase cu miliardarul pedofil Jeffrey Epstein.

De când s-au cunoscut, acum 21 de ani, prinţul şi miliardarul s-au distrat împreună de cel puţin 20 de ori, scrie Daily Mail. Cei doi au fost văzuţi împreună chiar şi după 2010, când Epstein era deja inclus în registrul infractorilor sexuali, după condamnarea la 13 luni de închisoare pentru sex cu minore primită în 2008 în urma unui acord cu procurorul general al Floridei de la acea vreme, Alex Acosta.

Petreceri în toate colţurile lumii

Prinţul Andrew şi Jeffrey Epstein s-au cunoscut în aprilie 1998, prin intermediul lui Ghislaine Maxwell. La acea vreme, Ghislaine era o bună amică a fostei soţii a Ducelui de York, Sarah Ferguson, şi partenera lui Epstein, iar prinţul s-a dus pe insula din Caraibi a miliardarului pentru a-şi vedea fiicele, Beatrice şi Eugenie, aflate în vacanţă.

Zece luni mai târziu, Prinţul Andrew se întorcea pe Little Saint James, supranumită „Insula pedofiliei“, la bordul avionului privat al lui Jeffrey Epstein. Aşa a început o prietenie de lungă durată, marcată de numeroase petreceri în compania unor tinere cu aspiraţii în lumea modei, inclusiv minore.

Mărturiile sunt compromiţătoare pentru cel de-al treilea copil al Elisabetei a II-a. În mai 1999, şi-a petrecut câteva zile pe insula lui Epstein împreună cu „o blondă în jur de 30 de ani şi sâni mari“, potrivit unor angajaţi. Prinţul s-a revanşat două luni mai târziu cu o invitaţie la Castelul Balmoral, o reşedinţă a familiei regale britanice, unde sfetnicul unor mari investitori venise cu mai multe tinere. Apoi au continuat cu distracţii la Mar-a-Lago, resortul lui Trump din Florida, şi în cluburi de noapte din Miami, fiind însoţiţi, printre altele, de modelul Naomi Campbell şi o fată pe nume „Alexia“. Au petrecut împreună şi Halloweenul din 2000, când Ghislaine Maxwell a jucat rolul unei prostituate (foto mai jos), apoi vacanţa de după Crăciunul din acelaşi an, în Thailanda. Conform unor martori, prinţul s-a cazat într-un apartament decorat cu galben şi roşu şi dotat cu piscină.

FOTO CelebrityVibe.com

Fotografiile de pe catamaran îi surprind pe prinţ şi miliardar în compania mai multor tinere făcând topless FOTO Daily Mail

Aceste petreceri erau condimentate uneori cu minore aduse pentru masaj şi forţate să facă sex. Una dintre ele este Virginia Giuffre, născută Roberts. Ea spune că prinţul a obligat-o să facă sex cu el începând cu martie 2001, pe când avea 17 ani. Totul a început într-o casă din Belgravia, un cartier bine cotat din Londra, şi a continuat în apartamentul lui Epstein din New York, apoi pe „Insula pedofiliei“. În Manhattan ar fi fost prezentă şi Johana Sjoberg, care îl acuză pe prinţ că atins-o pe sâni fără să-i fi permis.

Potrivit sursei Alessi, Prinţului Andrew îi plăceau petrecerile de pe Little Saint Jaimes, unde se răsfăţa cu diverse tinere în piscină şi şedinţe de masaj. Virginia Giuffre vorbeşte despre şapte tinere rusoaice aduse de un agent de manechine.

Testament în valoare de 577 de milioane de dolari

Oameni apropiaţi dosarului şi presa internaţională, cea britanică în special, răspund prin aceste dezvăluiri luărilor de poziţie ale Palatului Buckingham în apărarea prinţului.

După sinuciderea lui Esptein în închisoare, prin spânzurare, la 10 august, principalul suspect a devenit Ghislaine Maxwell. Fiica fostului magnat media Robert Maxwell este nevăzută de doi ani încoace şi dezminte la rândul ei, prin interpuşi, toate acuzaţiile.

Cu două zile înainte de a se sinucide, Jeffrey Esptein a semnat un testament. El a încredinţat toată averea sa, evaluată la 577 de milioane de dolari în testament, unui trust cu beneficiari necunoscuţi, potrivit New York Post, care citează documente judiciare.

Amicul francez

Scandalul Esptein are un ecou puternic şi în Franţa, unde omul de afaceri deţinea o proprietate şi avea relaţii speciale cu proprietarul unei agenţii de modele. Este vorba de Jean-Luc Brunel, un bărbat care afişează mai mereu un zâmbet inocent. Însă Virginia Giuffre spune despre el că îl aproviziona cu fete pe miliardarul pedofil: „A adus în Statele Unite fete şi tinere între 12 şi 24 de ani pentru amicii săi, dar mai ales pentru Epstein“. În prezent, trei femei îl acuză de agresiuni sexuale pe Brunel.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: