Alina Mungiu-Pippidi: Cum s-au împuşcat americanii în picior cu anticorupţia

Săraca Ucraină e ţara din lume, după România şi Moldova, unde forţele occidentale s-au amestecat cel mai mult în lupta anticorupţie

Probabil puţină lume pricepe tsunamiul declanşat de convorbirea telefonică dintre Trump şi preşedintele ucrainean Zelenski, prima dintr-o serie de dezvăluiri care urmează. Sunt multe lucruri de învăţat din această istorie ucraineană care aruncă lumina şi asupra evenimentelor din România din ultimii trei ani, şi o să vă spun povestea ei, fiind, din întâmplare, printre oamenii cei mai informaţi...

Primul lucru de spus e că fumul nu a ieşit fără foc, căci şi familia Biden a făcut lucruri controversate, după cum puteţi vedea din acest documentar BBC. Ucraina, sub preşedintele Ianukovici, era un ţinut al băieţilor deştepţi în energie, cum a fost cîndva şi România, care se îmbogăţeau dintr-o piaţă cu acces privilegiat, jucînd între Rusia şi sectorul public ucrainean sau, mai simplu, cumpărînd ieftin şi fără concurenţă şi vînzînd la stat scump şi fără concurenţă. Una din firmele asociate acestei morişti era a fiului vicepreşedintelui democrat Joe Biden, un potenţial viitor contracandidat al lui Donald Trump. Tatăl său în acest timp ameninţa Ucraina că dacă nu luptă cu corupţia le taie banii de ajutor extern etc, fapt acuzat deja la acea vreme de conflict de interese.

Doi, Biden nu era singurul cu relaţii dubioase în Ucraina. Donald Trump, pe atunci doar candidat, lucra cu o firmă de publicitate care îi pregătea campania condusă de Paul Manafort şi care servise mai mulţi candidaţi republicani şi pe preşedintele Ianukovici (din 2004 în 2014). Asemenea firme au făcut explozie în ultimii zece ani, iar faţă de firmele de lobby de pe vremuri sunt mult mai periculoase, datorită slăbirii economice a presei occidentale tradiţionale. Firme americane şi engleze la ora asta cumpără practic spaţiu în cele mai mari ziare şi reviste din lume pentru promovarea unor clienţi dubioşi, ca familia Gupta din Africa de Sud, Aliev din Azerbaijan, Len Blavatnik, oligarhul american cu parteneri de afaceri putinişti şi aşa mai departe. Articole de opinie nesemnalizate ca publicitate apar în ziare de prim rang (ca Financial Times) şi televiziunile difuzează documentare produse de agenţii de PR. Numele lui Manafort a apărut în ancheta lui Robert Mueller care investiga dacă a fost amestec necuvenit al Rusiei în campania prezidenţială americană, întrucît cam greu să serveşti la preşedintele pro-rus şi la candidatul american în acelaşi timp. Manafort a fost condamnat pentru că şi-a ascuns banii luaţi din Ucraina în mare parte, dar nu s-a putut dovedi amestec rusesc: continuă să ia sentinţe şi azi, toate pe fraudă şi spălare de bani. Trump e acuzat că i-ar fi cerut lui Zelensky, noul preşedinte ucrainean, de nenumărate ori, să îl ajute să construiască o motivaţie ca să îl amnistieze pe Manafort, dar şi să sape să dovedească vinovăţia famiiei Biden.

Trei, săraca Ucraină e ţara din lume, după România şi Moldova, unde forţele occidentale s-au amestecat cel mai mult în lupta anticorupţie, mai exact o formă a ei, cea represivă, şi au condiţionat ajutorul extern -existenţial în cazul Ucrainei, care are nevoie de bani şi arme să ţină piept forţelor secesioniste pro-ruse- de diferite măsuri anticorupţie foarte specifice şi adesea inadecavte. Aceste măsuri au fost demascate de mine şi la FMI, şi la Banca Mondială, şi în Economist, ca fiind absurde, sau chiar dăunătoare. În Ucraina, agenda cea mai eficientă anticorupţie e cea de demonopolizare, adică de eliminare a privilegiilor economice precum cele din energie, de eliberare a concurenţei din mediul bancar şi până lala educaţia superioară. BERD, de exemplu, promovează această linie. Dar UE, USA şi FMI s-au aliniat altfel: ei au promovat un DNA (NABU), izolat de restul justiţiei cu care a intrat în conflict, şi cînd acesta nu a obţinut condamnări, au făcut o curte specială care să judece cazurile de corupţie, precum cea pusă de noi pe hîrtie pe vremuri, tot la cererea UE, şi de care UE se dezice azi de teamă că pot fi anulate retrospectiv condamnările date de ICCJ, la instigarea lui Dragnea. Mai mult, s-a cerut repetat ca persoane anti-DNA-ul ucrainean (NABU) să fie date la o parte, iar judecătorii din noua curte să fie numiţi de Occident. Societatea civilă anticorupţie, adică nişte ONG-uri, la a căror creare am luat parte acum mai bine de zece ani şi în al căror consiliu încă mai sunt, a cerut să fie eliminate echivalentul CSM sau orice forme interne şi să numească ei pe toată lumea în aceste instituţii, în cooperare cu cîteva ambasade. Sunt vreo cîţiva ani de cînd îi avertizez public că un asemenea model e de nesusţinut, şi îi împing pe americani şi europeni într-un model imperialist de anticorupţie. Anticorupţia de succes e cea care provoacă un proces politic local şi aduce la putere pe cineva care face reforme, justiţia unei ţări nu poate fi condusă prin numiri din afară. Şi Trump, şi Biden au cerut tot felul de asemenea schimbări prin justiţie, cu totul nefireşti ca intervenţii într-un stat suveran, iar acum se acuză reciproc de ele, le atribuie intereselor personale, ba chiar democraţii au început procesul de suspendare al lui Trump. Pentru cine ştie povestea, ea nu arată decît cum se poate întoarce contra oricui instrumentalizarea anticorupţiei – în plus, în ţara altora. Dar publicul american aude acum pentru prima dată că preşedinţii americani spun guvernului ucrainean cine trebuie să fie procuror sau judecător.

De ce americanii au ales această cale, mai potrivită unei ţări ocupate, dar care nu le-a adus succes nici acolo -în noua mea carte arăt cum regiunile direct guvernate de comunitatea internaţională, ca Bosnia, Kosovo, Irak sau Afganistan au avut cele mai catastrofale politici anticorupţie-, nu cele mai de succes? Unu, pentru că în politica externă americană au tot fost la putere unilateralişti, oameni fără respect şi înţelegerea valorii suveranităţii altor ţări, care au considerat normal să îţi impui punctul de vedere. Şi sub democraţi, şi sub republicani am avut personaje ca Victoria Nuland, care tot la ucraineni le spunea, cînd îi replicau că europenii au altă părere decît americanii că ”Fuck EU”. Trump recidivează şi el, vorbeşte de rău Germania cu Zelenski. Faceţi ce zicem noi, nu europenii etc. Doi, pentru că în regiuni de importanţă strategică precum Ucraina serviciile secrete joacă un rol important, şi lor le cam place anticorupţia, fiind un fel eficient şi netransparent de a influenţa politica locală, de a controla justiţia şi prin ea puterea – că azi nu se mai pun la cale atentate, ca pe vremuri. România a fost cazul test. Numai după ce a cîştigat Zelenski am văzut că presa americană începe să citeze o conferinţă de presă de a mea de la Kiev de acum doi ani în care le spuneam să nu aplice modelul românesc. Deşi am fost consultată la cel mai înalt nivel, acest punct de vedere a fost, pînă foarte de curînd, minoritar şi excentric, parte şi datorită entuziasmului orb şi neavizat al societăţii civile pentru mitul Kovesi. Azi, suntem pe dos şi americanii îi cer lui Zelenski să îşi reformeze serviciile secrete – acum doi ani, cei din tabăra pro-NABU îmi ziceau ei mie că Ucrainei îi va merge mai bine ca României, că la ei serviciile nu se vor amesteca, etc. Of, of – dacă nu ar fi totul public, în videouri publice sau citate în presă – să nu creadă cineva că e plăcut rolul Casandrei.

Dar nici o Casandră nu se aştepta să fie destabilizată America însăşi de stupiditatea agresivă a anticorupţiei ei în Ucraina, unde – deloc întîmplător – un agent CIA s-a hotărît să-l demaşte pe Trump, izolînd intervenţia lui dintr-un şir mult mai lung şi patologic de intervenţii dincolo de limită. Trump, ca şi Dragnea, are mari probleme cu serviciile – are pînă şi un Maior al lui care îl paşte şi lupta a ajuns pe faţă. Nu ar fi lipsit de interes să aflăm cum şi de ce Liviu Dragnea şi copiii săi nu mai au voie să călătorească în America pentru nişte şmenuri prin Teleorman, cînd Plahotniuc, Şor şi ai lor, care au spălat miliarde de euro din Rusia prin marile bănci internaţionale, nu au nici un fel de probleme cu americanii. Izolarea telefonului lui Trump din ansamblu îl face mai vinovat decît e -întreaga situaţie e patologică şi expune enorma contradicţie dintre discursul acestor lideri americani, foarte dur pro-integritate, şi comportamentul lor, familiilor şi furnizorilor, complet fără scrupule. Lumea îl bănuieşte pe Trump că a conspirat cu ruşii ca să cîştige, dar Trump pe faţă ar tranzacţiona şi cu dracu’, nu doar cu Putin, dar nu pentru că e trădător, ci pentru că asta e morala lui de om de afaceri – sau mai degrabă lipsa ei.

Partea foarte tristă e că această contradicţie, între o politică eronată de promovare a integrităţii peste hotare şi nişte lideri de doi bani, compromite imaginea şi poate mai mult a adevăratei anticorupţii americane- cea care a curăţat FIFA sau a creat singura lege internaţională anticorupţie pusă în practică – Foreign Corrupt Practice Act, pe care Trump s-a jurat că o anulează cînd era în campanie. Or, acestea nu au echivalent pe lume şi vrem ca SUA să continue să implementeze FCPA sau să scuture corupţia din organizaţiile internaţionale. Aventura ucraineană îi ameninţă însă pe toţi oamenii integri şi oneşti care pun în aplicare adevărata anticorupţie. Bine ar fi ca americanii şi societăţile civile pro-americane din ţările noastre, care se poartă adesea ca nişte cliente, nu ca nişte prietene cu discernământ, să înveţe nişte lecţii de aici.

Îi puteţi trimite comentariile dvs. autorului pe România Curată