Reacţia Moscovei la informaţiile potrivit cărora dă prime pentru uciderea unor militari occidentali în Afganistan

Reacţia Moscovei la informaţiile potrivit cărora dă prime pentru uciderea unor militari occidentali în Afganistan

FOTO Arhivă

Deloc surprinzător, Rusia a dezminţit sâmbătă informaţiile potrivit cărora oferă prime unor combatanţi apropiaţi talibanilor pentru a ucide militari occidentali în Afganistan, relatează AFP, potrivit news.ro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Rusia a răspuns în nota sa acestei dezvăluiri, şi anume negând, punând la îndoială sursele, acuzând apoi şi plasându-se în cele din urmă în poziţia de victimă.

Aceste acuzaţii nefondate şi anonime potrivit cărora Moscova se află în spatele morţii unor militari americani în Afganistan au condus deja la ameninţări directe la viaţa unor angajaţi ai misiunilor ruse de la Washington şi Londra”, a anunţat pe Twitter Ambasada Rusiei în Statele Unite.

În alt mesaj, ambasada îndeamnă cotidianul The New York Times (NYT) „să înceteze să fabrice informaţii false” şi le cere autorităţilor americane „să ia măsuri eficiente” pentru a asigura securitatea angajaţilor săi.

Oficiali din serviciile americane de informaţii au declarat sub protecţia anonimatului pentru NYT că o unitate din cadrul serviciilor militare ruse de informaţii GRU a distribuit în mod discret bani unor combatanţi islamişti şi unor criminali înarmaţi apropiaţi talibanilor cu scopul de a ucide militari americani şi NATO în Afganistan.

Tot potrivit ziarului, preşedintele Donald Trump a fost informat, dar şi Regatul Unit, ai cărui militari ar fi de asemenea vizaţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările