Acţiunile sale agresive cunoscute – şi expuse prompt şi fără rezerve de către toţi actorii vizaţi, de la UE, SUA, Canada până la România – în spaţiul bătăliei pentru imagine şi percepţie, s-au întors împotriva sa din mai multe motive.

Mai întâi, criza de coronavirus nu a trecut pe lângă Rusia, cum afirmase Preşedintele Vladimir Putin, ci a izbucnit puternic azi. Apoi, confruntarea cu Arabia Saudită privind preţul petrolului, de pe poziţii de forţă, a ajuns la tăiarea majoră de către Rusia a producţiei cu 18%, ceea ce înseamnă schimbări majore în sistemul său naţional, dar şi sărăcirea majoră a bugetului, în timp ce criză. Pe de altă parte, toate naraţiunile sale alternative create în laboratoarele războiului informaţional au fost înfrânte de realitate, de coronavirus, iar marea nemulţumire a populaţiei care se acumulează şi ameninţă să măture nu numai preşedintele înainte de 2024, ci întreg regimul putinist.

Bătălia pentru naraţiuni şi realităţi alternative, de laborator. Agenda Rusiei

Federaţia Rusă are o agendă de continuitate în privinţa marilor sale teme politice, pe care încearcă să le atingă cu război informaţional, fake news, operaţiuni psihologice, dar şi cu acţiuni diplomatice sau declaraţii plasate oportun a unor purtători de mesaj. Pe de altă parte, aşa cum s-a evidenţiat nu o dată, există agende regionale şi abordări distincte ale diferitelor grupe de state: spaţiul post-sovietic are un program, Europa Centrală şi de Est un altul, democraţiile liberale consacrate un altul.

Peste toate, vine ceea ce se numeşte agenda ţintită pentru fiecare stat şi mai ales o formulă de agendă oportunistă. Adică agendă care se adaptează evoluţiilor interne şi încearcă să folosească oportunităţile ivite de situaţia concretă dintr-un anumit stat unde Federaţia Rusă se implică în general pentru a crea probleme, pentru a pregăti publicul şi a-şi maximiza şansele de implantare a propriului program, a propriilor naraţiuni. Este şi cazul crizei de coronavirus, care a fost privită ca o oportunitate globală de către Rusia lui Putin.

Principalele teme pe care Rusia a încercat să le valorifice în criza de coronavirus au fost, în primul rând, ridicarea sancţiunilor la adresa sa după anexarea Crimeii, agresiunea militară din Estul Ucrainei, anexarea de facto a Mării de Azov, atacul cu armă chimică militară în Marea Britanie, la adresa lui Serghei Skripal şi a fiicei sale, ingerinţei în alegerile americane, europene şi dintr-un număr de state membre ale UE, implicarea în spargerea serverelor şi influenţarea Agenţiei internaţionale anti-doping pentru a-şi readuce sportivii în competiţiile internaţionale. Astfel, în Adunarea Generală a ONU, a încercat, ocolind Consiliul de Securitate şi veto-ul statelor membre permanente, adoptarea unei rezoluţii numită “Declaraţia de Solidaritare în lupta contra coronavirusului”.

Rezultatul a fost negativ: sancţiunile la adresa Rusiei nu au fost ridicate. Nici în cel de-al doilea obiectiv al său, recunoaşterea Crimeii ca teritoriul rusesc – eventual prin declaraţii obţinute prin intermediul ajutorului umanitar – nu a avut mai mult succes. Din contra, deşi unii reprezentanţi locali din Italia călătoriseră în peninsula anexată de la Ucraina şi dăduseră declaraţii în acest sens, nu a fost generate o acţiune de succes pe această direcţie. Nu în ultimul rând, obiectivul său a fost promovarea posturii sale în prim plan şi tentativa de a obţine renegocierea reaşezării lumii, de unde multiplele agende alternative de a nega şi pune sub semnul întrebării regulile actuale, revizionismul cunoscut, politica revanşardă şi dorinţa de a arăta cât de rău e în lume acum.

În subsidiar, ţintele sale sunt statele liberale democratice, legătura transatlantică şi coeziunea europeană. Pe toate aceste dimensiuni, criza dată de coronavirus a determinat oportunităţi de a valorifica situaţia şi a sublinia, inclusiv cu purtători de mesaje genuine, din statele care traversează criza cu victim multiple, că regimurile autoritare sunt mai bune şi mai eficiente în combaterea pandemiei, că statele liberal democrate nu reuşesc, ca şi instituţiile internaţionale să facă nimic, că SUA nu e un bun gestionar şi marşează egoist pentru sine, că UE nu ajută statele membre şi că în Europa statele bogate nu sunt solidare cu cele mai sărace şi mai expuse crizei.

Strategia ajutoarelor în criză şi avantaje politice din criză a pescuitorilor în ape tulburi. Agenda politica a lui Putin

Situaţia internaţională şi criza de coronavirus s-a suprapus peste proiectele politice personale ale lui Vladimir Putin, în primul rând consacrarea sa drept lider suprem al Rusiei pe viaţă, după organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei, la 22 aprilie. Criza a afectat aceste planuri şi Putin a rămas fără referendum şi fără Constituţia validată.

În plus, alte două proiecte i s-au năruit cu zgomot şi costuri majore: bătălia pentru piaţă şi preţul petrolului cu Arabia Saudită, pe care a generat-o singur refuzând tăierile simbolice cerute – pe care oricum nu le prea respecta – şi strânind mania prinţului bin Salman, care a adus preţul barilului de petrol şi sub 10 dolari. Acum acordul pe care l-a smuls mai mult în genunchi decât în poziţia dominantă pe care o spera, s-a terminat cu acceptarea unor tăieri care nu garantează preţul stabil, care afectează fundamental bugetul Rusiei – complet dependent de vânzările de petrol şi gaze – şi mai ales care reclama investiţii substanţiale şi opriri majore de producţie în Rusia, sistemul său nefiind adaptat şi calibrat pentru reduceri, închideri sau depozite majore de petrol.

În al doilea rând, proiectul său privind măreţia Rusiei şi a regimurilor autoritare – făcut în paritate cu China, de data asta – privind gestionarea crizei pandemice s-a soldat cu un alt eşec răsunător. După ce anunţase că gestionează bine criza şi că Rusia nu are probleme, Vladimir Putin s-a confruntat cu valul real şi efectele exploziei numărului de cazuri, în urcare şi astăzi, şi cu situaţii dramatice în capitala Moscova şi în oraşul să de baştină, Sankt Petersburg cu precădere.

Ajunsă la peste 21,000 de cazuri şi 170 de morţi raportaţi, cu creşteri anunţate de 2700 de cazuri pe zi, din care două treimi în Moscova, Rusia se chinuieşte să facă faţă afluxului de bolnavi în care imaginile dramatice ale lungului şir de ambulanţe care stă câte 15 ore la coadă să lase bolnavii arată amploarea crizei. Vladimir Putin a dispărut din prim plan şi a lăsat guvernatorii şi primarii să se ocupe, fără resurse suplimentare, de criză, de unde realitatea care a bătut chiar propria poveste de succes plăsmuită de Putin, care s-a transformat în opusul său. Şi nu mai vorbim aici de vaccinul anunţat de Rusia care nu există nicăieri, nici măcar în fază de proiect.

Peste toate, atât proprii cetăţeni, vizaţi de către propaganda oficială, cât şi cetăţenii din lumea întreagă, scârbiţi de gestul incalificabil de a profita politic de propriile necazuri şi de durerea pierderii celor dragi pe toate medirianele, cu preponderenţă la nivelul UE, au reacţionat natural. Pescuitorii în ape tulburi sunt întotdeauna sancţionaţi de către public, ca şi îmbogăţiţii de traziţie sau din criză. În plus, într-o criză cu morţi, cu mulţi morţi, întotdeauna gestionarul pierde. E ceea ce i se întâmplă astăzi lui Vladimir Putin. Şi încă nu am ajuns la partea economică a crizei, care anunţă coosturi şi mai importante, în viitor.

Instrumentarul operaţiunilor psihologice ale Rusiei în regimurile democratice

Pe lângă fake news, manipularea informaţiilor, războiul de troli, dezinformarea şi măsurile active, Rusia mai are în panoplia sa şi elemente mult mai subtile şi mai profunde. Dacă britanicii s-au apucat să devasteze turnurile de telefonie şi internet 5G pe o aberaţie de fake combinate cu teoria conspiraţiei, potrivit căreia reţelele 5G ar determina apariţia virusului şi viruşii ar convorbi prin reţelele electronice de această factură, în majoritatea statelor, acţiunile sunt mult mai dure, subtile, insidioase şi fac mai mult rău.

După cum spuneam, una din caracteristicile implicării Rusiei pe linia aceasta este subminarea guvernelor democratice, crearea rupturii cetăţeni-autoritate, dubiului şi ciocnirii între poliţie şi cetăţeni. În perioada crizei de coronavirus, cu toată încărcătura sa emoţională, dar şi în perioade complicate, de restrişte, pentru oamenii mai puţin avuţi, izolaţi acasă eventual fără sau cu venituri împuţinate, Rusia din nou pescuieşte în ape tulburi, iar măsurile de aplicare a legilor restrictive sunt contestate şi aplicarea lor prin amenzi şi represiune de tip antrenarea responsabilităţii penale sunt spaţii de lucru pentru experţii ruşi, cu sau fără situaţia gravă a lui Putin şi dificultăţile sale interne. Totul pentru a pune în dificultate guvernele democratice.

Iar aici intră în luptă operaţiunile psihologice, mulate pe deplin pe problemele şi aşteptările oamenilor, pe starea lor de spirit, amplificând emoţiile şi dirijându-le acţiunile, cu scopul de a atinge obiectivul contestării modelului democratic liberal sau de a sublinia că acesta e acelaşi sau măcar apropiat cu cel din statele autocratice, în vreme de criză.

Acţiunea a înregistrat trei componente: prima, s-a referit direct la amplificarea fricii şi panicii. În momentele în care era nevoie de distanţare socială, acţiunile Rusiei au determinat aglomerarea oamenilor la cumpărături şi la bancomate, de frica să nu rămână izolaţi fără mâncare şi fără resurse. De fapt acţiunile sunt contrare celor recomandate pentru evitarea amplificării numărului de infectaţi şi antrenau din contra multiplicarea cazurilor, ele veneau pe o tendinţă firească pe care operaţiunile psihologice doar au exacerbate-o şi aruncat-o în aer.

În aceasta a intrat şi instrumentarul teoriilor conspiraţiei – coronavirusul este armă biologică, laboratorul din Wuhan, armă scăpată/lansată de americani, care vizează rasa galbenă, etc. Cea de a doua acţiune a vizat oboseala autoizolării şi rămânerii oamenilor în casă, pe termen îndelungat, doar alături de familii. Scopul era să determine lumea să nu respecte regulile, să intre în conflict cu autorităţile, să forţeze ridicarea restricţiilor, cu preţul amplificării numărului de cazuri.

Au fost utilizate teorii ale conspiraţiei şi fake news-uri, de la vaccinuri vechi care dădeau un tip de imunitate, leacuri băbeşti teribile – apă sărată, etc – toate aberaţiile doar-doar să scape lumea pe străzi. Aşa a apărut tema că nu există coronavirusul, că e doar o construcţie a unei mari conspiraţii mondiale, menite să obţină bani pentru oculta mondială, să schimbe regulile jocului, etc. Orice, numai să scoţi lumea din casă, să o pui să preseze pentru relaxarea regulilor preventive şi contestarea autorităţilor.

În a treia fază, care coincidea, din nou, cu starea de spirit a populaţiei ce trebuia exacerbată în acelaşi sens, a apărut cinismul rudimentar, dorinţa de a merge înainte pentru că eşti imun, după propria alegere, şi să nu-ţi pese de ceilalţi, de semenii tăi, de rudele tale, pentru că tu eşti un exemplar puternic. Vizaţi au fost tinerii, cu nevoi sociale mai importante, date de vârstă şi preocupări, de prieteni şi iubite, dar şi muncitorii necalificaţi şi cei cu puţine resurse, care aveau nevoie să revină la lucru.

Cinismul social egoist a avut trei dimensiuni: una econimică - trebuie să lucrez, mor de foame, nu mă pot descurca; una religioasă – participarea la slujba de Paşti, am făcut-o întotdeauna, cum să mă oprească coronavirusul în relaţia cu Dumnezeu, mă apără Dumnezeu de coronavirus; cea existenţială – nu mai pot, intru în depresie, am nevoie să ies afară să mă plimb, singurătatea mă omoară, la fel şi statul doar cu familia. Aceleaşi presiuni, abordarea reţelei din bisericile ortodoxe (inclusiv cea română), tentaţia de a forţa regulile pentru eventuale câştiguri financiare, contestarea regulilor pandemiei de Paşti sau imediat după, totul realizat prin valorificarea şi exacerbarea unor sentimente, trăiri şi emoţii naturale.

Eşecul autocraţiilor, a falsurilor, populismului şi contestarea regimului Putin

Din fericire, reacţia cetăţenilor a fost imediată, atât a celor din Rusia lui Putin, cât şi a celor din democraţiile liberale şi de pe toate continentele. Degeaba a pozat Vladimir Putin în salvatorul global, că minciunea a avut picioare scurte. În Italia s-a dovedit că 80% don ajutor era inutil şi că medicii – care oricum nu putea face nimic în Italia pentru că nu aveau drept de liberă practică acolo – erau de fapt ofiţeri GRU veniţi să culeagă tulpini virulente de coronavirus pentru posibile viitoare amre bilogice – potrivit La Stampa.

În SUA, ajutorul umanitar mult clamat a fost de fapt un transport de produse cumpărate din Rusia de către guvernul american, iar replica Departamentului de Stat a fost usturătoare faţă de propaganda cu Rusia care ajută SUA. În Estonia, ajutorul rus s-a dovedit un transport de materiale cumpărate din China şi aduse cu un avion rus.

Iar în Republica Moldova, cu toată prezenţa în prim planul comunicării a lui Igor Dodon, preşedintele pro-rus, cel care a subliniat ostentativ ajutorul rus, chinez, turc şi puţin românesc(o concesie făcută nouă), cifrele ajutorului au arătat că peste 95% din ajutor venea de la UE(inclusiv România) despre care aventurierul fanfaron de la conducerea Republicii Moldova nici nu vroia să fie de acord că există. Se întreba unde sunt banii promişi, vorbind în fake news pe care le promova singur, de la cea mai înaltă tribună în stat, despre condiţionarea ajutorului european în criză de reforme.

Ca şi în cazul Chinei, dar la altă dimensiune, primele momente şi strategii de propagandă care vroiau să consacre Rusia (şi China) drept câştigători în criză, drept mari protagonişti nu numai al gestionării crizei în propriile state, dar şi al ajutorului global, s-a dovedit o mare gogoriţă. Mai mult, o bulă de săpun spartă de cruda realitate şi de situaţiile din cele două state. Nici dorinţa de a ascunde sursa coronavirusului şi responsabilitatea, Chinei, nici cea de a anunţa primii că deţin tratamentul unic şi absolut al bolii date de coronavirus, respectiv vaccinul, în nici un asemenea caz cele două state autoritare, partenere în această campanie, nu au avut sorţi de izbândă.

Populismul şi declaraţiile sforăitoare nu ţin loc de acţiuni şi politici serioase. Aici e nevoie de oameni serioşi şi profesionişti – o lecţie de învăţat şi în democraţiile consacrate. Din contra, crizele nu se rezolvă cu vorba, imagini şi emoţii, ci cu fapte, cu asumarea tuturor acţiunilor, cu prezenţa în prim plan, în faţa microfoanelor şi recunoaşterea efectelor, dificultăţilor, inconvenientelor, a greşelilor dar şi a avantajelor propriilor acţiuni. Nu ca Vladimir Putin şi Xi Jinping ascunşi în perioada critică şi, în cazul primului, care a dat bir cu fugiţii şi a declinat competenţele când i-e mai greu ţării sale.

Dacă, pe termen scurt, se părea că stricteţea autoritară va da rezultate mai bune, tot sistemele democraţiei liberale şi investiţia constantă în sănătate, în cercetare fundamentale, în produse farmaceutice sunt cele care dau rezultate pe termen mediu şi lung. Şi nu întâmplător, ambele regimuri autoritare în cauză, rus şi chinez, sunt puse sub presiune şi e o mare posibilitate ca nu numai Vladimir Putin să fie schimbat înainte de 2024, ci chiar putinismul ca regim în Rusia să fie mpturat de public, sau să se topească pur şi simplu, făcând implozie, după suma de eşecuri acumulate în perioada crizei de coronavirus. Căci întotdeauna, criza face deoebirea între politruci fanfaroni fără şcoală şi oamenii de stat.