Navalnîi spune că serviciile secrete ruse l-au otrăvit din ordinul lui Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aleksei Navalnîi a reafirmat marţi că Vladimir Putin a ordonat serviciilor secrete să-l otrăvească cu Noviciok de teama ameninţării pe care o reprezenta pentru regimul său odată cu apropierea alegerilor legislative de anul viitor.

Într-un lung interviu acordat unui blogger rus şi difuzat pe YouTube, prima apariţie filmată după externare, opozantul a mai declarat că medicii ruşi au încercat să întârzie evacuarea sa către Germania în speranţa eliminării tuturor urmelor de Noviciok din corpul său. Dar ei s-au înşelat în calcule, a adăugat el.

Aleksei Navalnîi a fost spitalizat la 20 august în stare gravă la Omsk, în Siberia, şi transferat două zile mai târziu la Spitalul Charite din Berlin, pe care l-a părăsit la 23 septembrie, după 32 de zile de spitalizare, dintre care 24 în comă.

Guvernul german a conchis că el a fost otrăvit cu Noviciok. Statul rus respinge această concluzie.

Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, spune că era perfect sănătos atunci când a urcat la bordul avionului cu care trebuia să se întoarcă de la Tomsk la Moscova. Starea sa, spune el, s-a înrăutăţit subit după 20 de minute de zbor.

El leagă otrăvirea sa de alegerile legislative de anul viitor. „Şi-au dat seama că se confruntă cu mari şi mari probleme care îi ameninţă înainte de alegerile pentru Duma de Stat”, a subliniat Navalnîi.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite