Moscova dă detalii despre scutul său spaţial antirachetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO mil.ru
FOTO mil.ru

După votul din Congresul american pentru crearea Forţei Spaţiale dorite de Donald Trump, Moscova a dezvăluit miercuri unele detalii ale scutului său spaţial antirachetă.

Acest sistem, menit să detecteze din spaţiu lansarea de rachete balistice, traiectoria lor şi zona vizată, este denumit „Kupol“ („Domul“), potrivit unor documente prezentate miercuri de Statul Major al Armatei Ruse ataşaţilor militari străini aflaţi în misiune la Moscova, scrie AFP.

Trei sateliţi de avertizare timpurie „Tundra“ au fost deja plasaţi pe orbită în cadrul acestui program în 2015, 2017 şi 2019.

Compoziţia completă a „Kupol“, care este echivalentul sistemului american SBIRS, rămâne totuşi o necunoscută publicului larg.

Briefingul de la Ministerul rus al Apărării a avut loc a doua zi de la votul din Congresul american pentru crearea Forţei Spaţiale, un proiect în valoare de 738 miliarde de dolari plasat sub autoritatea US Air Force. Este vorba de a şasea ramură a armatei americane.

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite