Manifestaţie împotriva reprimării, în faţa sediului Administraţiei Prezidenţiale Ruse

Manifestaţie
împotriva reprimării, în faţa sediului Administraţiei Prezidenţiale Ruse

Protestatari cer eliberarea actorului Pavel Ustinov FOTO EPA-EFE

Aproximativ 200 de persoane, inclusiv personalităţi din viaţa muzicală şi cinematografiei, au manifestat miercuri la Moscova în faţa sediului Administraţiei Prezidenţiale, în semn de protest faţă de pedepse dure cu închisoarea la care au fost condamnaţi în ultimele săptămâni protestatari, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tribunalele ruse au condamnat şase bărbaţi la pedepse cuprinse între doi şi patru ani de închisoare, după ce i-au găsiţi vinovaţi de ”violenţe” asupra poliţiei, la manifestaţii în favoarea unor alegeri libere, în această vară.

Numeroase voci critice apreciază că aceste cazuri au fost ”fabricate piesă cu piesă”.

Ultima hotărâre din această serie, împotriva lui Pavel Ustinov, un actor în vârstă de 23 de ani, condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare, a provocat o rară indignare în rândul a zeci de personalităţi din lumea culturală rusă, de obicei puţin implicată în politică.

Pavel Ustinov îşi clamează nevinovăţia şi dă asigurări că nici măcar nu participa la manifestaţia neautorizată în cursul căreia a fost arestat în această vară, ci că aştepta pur şi simplu un prieten în faţa unei staţii de metrou.

Actori celebri printre manifestanţi

Miercuri, campania de susţinere s-a intensificat, iar mai mulţi actori celebri s-au succedat la un pichet de manfestare a solidarităţii - singura formă de protest în Rusia care nu necesită o autorizaţie prelabilă.

Unul după altul, protestatarii au ţinut o pancartă care îndemna la eliberarea tânărului.

”Asta priveşte pe toată lumea”, a lansat în timpul manifestaţiei actriţa Aleksandra Bortici, cunoscută marelui public rus după ce a jucat în mai multe filme.

Mai mulţi alţi manifestanţi purtau pancarte arborând sloganul ”Eu sunt/Noi suntem întreaga ţară”, o trimitere la o mişcare de susţinere fără precedent care a permis eliberarea, în iunie, a jurnalistului Ivan Golunov, acuzat pe nedrept de trafic de droguri.

Un fapt extrem de rar - o scrisoare deschisă în care se îndeamnă la eliberarea lui Pavel Ustinov şi altor manifestanţi condamnaţi, publicată marţi seara într-un ziar religios online, a fost semnată de către 70 de reprezentanţi ai Biserciii Ortodoxe Ruse, reputată ca apropiată puterii.

Altă scrisoare deschisă, semnată de 260 de profesori, denunţă ”ilegalitatea flagrantă” a condamnărilor şi cere ca cei care au încarcerat manifestanţi să fie judcaţi.

Avocatul lui Pavel Ustinov, Dmitri Cehov, a anunţat miercuri că a făcut apel împotriva condamnării clientului său.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: