VIDEO Momentul asasinării unui disident iranian, la Istanbul
0Un disident iranian a fost ucis prin împuşcare pe o stradă din Istanbul, la mijlocul lui noiembrie, relatează presa turcă, care difuzează imagini din momentul comiterii acestui asasinat.
Mesut Molavi, coordonatorul canalului Black Box, care denunţa pe Telegram corupţia din Iran, a fost ucis în districtul Sisli, situat în partea europeană a Istanbului.
A fost împuşcat cu zeci de gloanţe în seara zilei de 14 noiembrie, autorul crimei fiind un bărbat, potrivit Poliţiei Turce.
Surse din Poliţia Turcă au declarat pentru DHA că o anchetă este în curs pentru elucidarea cazului.
Într-un mesaj postat acum câteva luni pe Twitter, Molavi se arăta îngrijorat de faptul că riscă să fie ucis înainte de a reuşi să-i stârpească pe „liderii acestei mafii corupte“.
El a deschis canalul Black Box în martie 2018, adunând peste 18.000 de membri curioşi să afle ultimele veşti despre corupţia din rândul elitei iraniene. Molavi susţinea că informaţiile pe care le difuza proveneau din „dosare secrete ale Republicii Islamice“, având contacte în cadrul Gardienilor Revoluţiei, corpul de elită al regimului de la Teheran.