Turcia reuşeşte să se poziţioneze atât de partea Ucrainei, cât şi a Rusiei, fără să facă prea mult zgomot. Ce spune un diplomat de la Kiev

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: EPA-EFE
FOTO: EPA-EFE

Turcia sprijină Ucraina în contextul conflictului armat provocat de invazia trupelor ruseşti, atât cât îi permite statutul de membră NATO, însă în acelaşi timp păstrează relaţiile cu Moscova, lucru pe care regimul de la Kiev îl înţelege, chiar dacă nu este mulţumit, susţine un diplomat ucrainean, citat de Reuters.

Turcia a criticat până acum invazia Rusiei în Ucraina şi a furnizat drone Kievului, în ciuda obiecţiilor venite din partea rusă. Cu toate acestea, decidenţii din Ankara s-au opus sancţiunilor occidentale împotriva Moscovei şi s-au abţinut să facă acuzaţii la adresa vreuneia dintre părţile implicate în război. 

„Ne-am bucura dacă Turcia s-ar alătura sancţiunilor şi ar reduce zborurile din Rusia. Dar noi înţelegem această realitate”, a declarat un diplomat ucrainean, care a dorit să rămână sub rezerva anonimatului, potrivit sursei citate.

„...În loc să criticăm Turcia, lucrăm pe cât posibil cu partea turcă”, le-a transmis diplomatul jurnaliştilor ucraineni, precizând că Turcia a fost singura ţară care a reuşit să îi aducă împreună pe oficialii din Rusia şi Ucraina pentru negocierile de pace.

Publicaţia citată mai arată că Turcia, care se bazează pe importurile de energie şi pe turişti din Rusia, a devenit un refugiu pentru ruşii care fug de consecinţele sancţiunilor impuse de Occident. Potrivit diplomatului ucrainean, peste 100.000 de ruşi ar fi ajuns şi ar fi rămas în Turcia de la începutul războiului, însă în acelaşi timp au sosit şi aproximativ 85.000 de ucraineni, dintre care, între timp, aproximativ 47.000 au plecat în alte ţări. 

Totodată, diplomatul ucrainean a punctat că Turcia a interzis accesul unor nave ruseşti în strâmtorile către Marea Neagră, ajutând astfel Odesa, deşi unele nave sub pavilion rusesc încă tranzitează acele zone.  „Solicităm părţii turce să monitorizeze ce aduc aceste nave din Siria în Rusia”, a completat ucraineanul. 

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite