Sfârşitul coşmarului: scenariile prospective pentru criza de coronavirus – pauză de 3 luni, îngheţ un an sau ameninţare eternă a omenirii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Cea mai importantă problemă a momentului este când şi cum se va sfârşi criza generată de coronavirus. Care sunt scenariile şi cum ieşim din coşmar. Nu sunt medic, aşa încât toată documentaţia vizează analize în domeniul deciziei în criză şi a studiilor prospective, acolo unde mă pricep cu adevărat.

Şi am găsit multiple surse, analize, dezbateri şi abordări distincte, contradictorii, altele controversate de—a dreptul. Cea mai completă analiză a perspectivei am găsit-o în The Atlantic, tot peste ocean, şi mi-am permis să o raţionalizez analiza în termenii deciziei în criză şi a scenariilor prospective aici. Opţiunile merg de la o sincopă a omenirii de 3 luni, până absorbim şi ne obişnuim cu criza până la o ameninţare eternă şi constantă la adresa omenirii, cu un virus ce se adaptează şi se schimbă în fiecare sezon şi care trebuie combătut cu vaccin potrivit de fiecare dată. Ceea ce ne obligă să ne obişnuim să trăim cu virusul de aici înainte.

Trei abordări curente: una improbabilă, alta periculoasă, ultima de durată

Coronavirusul, SARS-CoV2, sau COVID-19, cum a fost el cuantificat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a venit brusc în vieţile noastre şi ameninţă să producă schimbări profunde. A încerca azi să anticipăm aceste schimbări e prematur, totuşi avem şansa să vedem un număr de opţiuni şi scenarii în acest domeniu, care ne e oferit de către medici epidemiologi, toate depinzând de caracteristicile necunoscute încă ale virusului în cauză.

Ca la orice pandemie, soluţiile fundamentale sunt vreo trei. Prima, considerată azi improbabilă, pe baza virulenţei şi vitezei de răspândire globală, ar fi ca virusul să dispară aşa cum a venit. Omenirea reuşeşte să-l identifice, să-l conţină, să izoleze bolnavii de restul populaţiei, să păstreze la distanţă între sursele de virus care au supravieţuit pe diferite obiecte de oamenii neinfectaţi, aşa încât, aşa cum s-a întâmplat la SARS şi, în mare măsură, la MERS, epidemia/pandemia de acum să se stingă cum a venit.

Autoizolare şi respectarea regulilor, dar şi o variantă de testare continuă la nivel de masă ar fi elementele care ar ajuta. Dacă nu, virusul se va întoarce. Oricum sunt încă semne de întrebare privind capacitatea COVID – 19 de a supravieţui pe diferite suprafeţe. Oricum sunt limite în a respecta regulile, care ţin de nevoia oamenilor de a trăi, de a-şi procura cele necesare, fie şi la nivel minimal. Oricum există teribilişti şi cei care ies din reguli. Alţii care nu au cu ce trăi în izolare. Mai mult, efortul ar trebui să fie unul global: e de ajuns ca să rămână un focar undeva, o ţară sau locuri unde regulile nu se respectă şi virusul e menţinut în viaţă, şi pandemia poate reizbucni. În China, deja am ajuns la valul doi. Cu oraşe închise, din nou, şi cu eforturi mari de a ascunde dimensiunea acestui val. Cu aparenţe de a redeschide viaţa şi relansa economia la normal, în anumite zone afectate anterior.


FOTO Shutterstock

Coronavirus FOTO Shutterstock

Contaminarea hoardei şi barajul împotriva răspândirii din lipsă de neimunizaţi

Varianta periculoasă este aceea de a încerca blocajul prin imunizarea rapidă a unei părţi mari a populaţiei, active şi puţin expuse complicaţiilor, care să devină barieră în calea pandemiei, din lipsă de subiecţi activi imediaţi care să fie neimunizaţi. Abordarea a fost încercată în SUA lui Donald Trump şi Marea Britanie a lui Boris Johnson, e în continuare urmată în Suedia, în oarecare măsură în Elveţia, Danemarca şi Olanda. Însă riscul major este acela ca virusul să ajungă la zonele vulnerabile ale societăţii, cu foarte mulţi bolnavi grav, complicaţii şi enorm de multe decese, pe care nu le poate asuma nici un lider politic raţional.

Admiţând la minimum o infectare restrânsă doar la cei puternici şi activi, cu izolarea perfectă a zonelor vulnerabile, la o rată de 0,3% mortalitate (e estimată între 0,1-1% ca la gripa sezonieră, iar pe datele şi modelările actuale între 0,33-0,66%) tot înseamnă pierderea vieţilor a milioane bune de oameni la nivel mondial. O tragedie pe care nu şi-o poate asuma nimeni. Cu atât mai mult cu cât ea presupune imunizarea deplină pe scară largă a tuturor celor care au fost infectaţi – lucru neprobat pe deplin - existând cazuri (ca în toate infecţiile, de altfel) în care cel ce a trecut o dată prin boală se poate reinfecta, cu o tulpină care dă reacţii mai periculoase.

A doua dificultate în a aborda astfel pandemia vine din faptul că 80% din populaţie este asimptomatică sau cu simptome minore, ce pot părea o răceală banală, fără legătură cu virusul, şi care trece repede prin tratarea simptomelor. Dar aceşti oameni sunt în mijlocul populaţiei, ne-cartografiaţi, neidentificaţi şi neizolaţi. Ei poartă infecţia mai departe şi nu se ştie cum pot atinge zonele foarte expuse şi vulnerabile. În plus, o testare în masă şi constantă e şi costisitoare, şi greu de realizat. Singurul lucru e posibilitatea ca, periodic, să poată fi identificat, pe un eşantion mare, gradul de evoluţie al infecţiei, cât de multe persoane au fost atinse şi au trecut prin contaminare, traversând boală asimptomatic şi cu efecte minore, imunizându-se.

Varianta lungă şi sigură. Fuga după vaccin şi tratament.

Varianta cea mai bună şi sigură este una lungă. Mai exact, acceptând că sunt vaccinuri deja la nivelul începutului testării, în SUA, Australia, Franţa, Marea Britanie, Israel, ba chiar şi în România, este necesară respectarea pas cu pas a procedurilor care duc la un vaccin sigur, eficient şi fără efecte secundare în 12-18 luni. Atunci vaccinarea e cea care opreşte virusul, creând imunitatea pe această cale, acceptând că este un virus tradiţional care reacţionează normal şi are rata de mutaţii acceptabilă.

Contraexemplele sunt două, Mai întâi, nu există încă un vaccin împotriva virusului SARS original, chiar dacă îl ştim de 17 ani. Unii spun că au studiat, s-au apropiat, dar li s-au întrerupt finanţările. Cum epidemia s-a închis în 6 luni, natural, nu a mai fost nevoie de un vaccin. Pe de altă parte, nici HIV nu are azi un vaccin, deşi e cunoscut şi studiat de mai bine de 40 de ani, fiind descoperit formal în 1981.

A doua problemă este dacă virusul suferă mutaţii succesive rapide şi, până ajungem să validăm un vaccin, apare o tulpină deja rezistentă la vaccinul nostru. Gripa sezonieră este modelul cel mai cunoscut în acest sens: te poţi vaccina cu un număr de tulpini, cele mai probabile într-un sezon, şi totuşi să faci gripă pe o tulpină necunoscută şi pentru care nu eşti pregătit.

Această abordare are la bază două caracteristici încă necunoscute astăzi ale coronavirusului:

  • sezonalitatea – posibilitatea ca el să dispară la încălzirea vremii şi dispariţia iernii. Pe baza căldurii, umezelii, a razelor ultraviolete ale soarelui, virusul să nu reziste. Datele de până acum sunt neclare: există coronavirus şi în emisfera australă, în Singapore sau în Africa, pe de altă parte, tot în aceste zone, impactul pare a fi mult mai redus şi virulenţa mai restrânsă la cazuri speciale dezvoltate în condiţii stricte, ce ţin de venirea conaţionalilor infectaţi din zonele mai reci. Contorul mondial al cazurilor pare să sublinieze o asemenea variantă, dar proba o vom avea după luna iunie, dacă va fi o vară caldă în emisfera nordică, cea care pare mai expusă astăzi.  
  • durata imunizării – imunitatea poate dura un an, după ce ai cunoscut virusul şi dezvoltat anticorpi, poate dura mai mulţi ani sau toată viaţa, pentru o anumită tulpină de virus. În cazul SARS, s-a demonstrat că imunizarea celor puţini trecuţi prin boală cu bine a avut loc pe o perioadă de mai mulţi ani. Dar caracteristicile SARS CoV2 nu sunt încă cunoscute, ne confruntăm cu el de cel mult 5 luni şi în mod serios de doar vreo 3 în lume.  

Deci adevărata grabă azi este – nu numai din raţiuni de prestigiu şi eficienţa cercetării anterioare în domeniu – cum şi când ajungem la un vaccin eficient şi la un tratament foarte bun şi clar pentru coronavirus. Varianta sângelui şi plasmei infectate, prelevate de la bolnavi care au trecut prin boală şi au dezvoltat anticorpi şi injectate pentru imunizare sau remediu la pacienţii bolnavi sau expuşi este utilizată peste tot în lume, este cunoscută. Şi în România, Institutul Cantacuzino are un asemenea proiect şi sperăm să ajungem cât mai repede să avem aceste produse. Ca şi la medicamente sau scheme de tratament eficiente.


FOTO Shutterstock

Coronavirus FOTO Shutterstock

Cât durează coşmarul? Şi cât ne schimbă viaţa?

Coşmarul coronavirusului are deci multiple scenarii. Aş spune 4 majore.

Primul, un accident sezonier. În cazul României, intrăm acum în începutul vârfului crizei, care sperăm să fie mai puţin important decât cele din China, Spania, Italia sau SUA. Putem să atingem acest vârf la nivelul săptămânii viitoare, dacă au fost respectate strict regulile de la 25 martie încoace măcar, sau la 10 – 14 zile de la Paşti – catolic şi ortodox – dacă nu sunt respectate regulile jocului, având a doua cocoaşă.

Dacă concetăţenii noştri sunt mai neatenţi şi ignoră regulile, cele două cocoaşe se pot suprapune şi să avem un vârf mult mai mare, mai important, care să depăşească sigur capacitatea de tratament şi asistenţă sanitară – admiţând că nu mai avem medici care dau bir cu fugiţii la greu, echipamente de protecţie adecvate şi suficiente care să-i protejeze, materiale medicale şi medicamente suficiente pentru a trata bolnavii. După depăşirea acestui vârf, calmarea impactului şi diminuarea numărului de cazuri, considerând că vine vara şi nu mai avem o recidivă, am putea fi în situaţia de a ne relua viaţa, trăgând cu ochiul să nu revină distracţia în toamnă, din nou, dacă virusul e sezonier.

Al doilea scenariu este acela al virusului persistent. Imunizarea durează, protejăm cât mai mult zonele vulnerabile şi întârziem explozia numărului de cazuri, dar până la vaccin ne adaptăm unui alt stil de viaţă. Admitem că vaccinul este ceea ce trebuie şi reuşim imunizarea masivă a lumii. Coşmarul se stinge, dar durata e suficient de mare iar precauţiile şi modificările în stilul de viaţă vor dăinui şi vor avea consecinţe pe termen lung.

Al treilea scenariu este cel al virusului care se modifică şi revine periodic. Trăim cu el de aici înainte, sub diferite forme. Ne imunizăm la unul şi apare o mutaţie care reclamă o nouă imunizare, un nou vaccin. Atunci viaţa noastră e bulversată complet şi reclamă etape succesive de autoizolare şi distanţare, dar şi măsuri între aceste momente de vârf, măsuri care sunt mult mai dure. Învăţăm să trăim cu noul virus până, eventual, descoperim alt remediu sau natura însăşi, fiinţa umană găseşte varianta de adaptare şi contracarare naturală.

Există şi scenariul patru, cazul cel mai grav şi mai dur pentru omenire. Nu avem un vaccin eficient, nu există variantă de imunizare mulţumitoare, virusul şi boala revin, îşi schimbă forma, şi retează ciclic oamenii din zonele cele mai expuse şi vulnerabile ale societăţii. E o variantă, un scenariu în care nu vreau măcar să gândesc şi să spun cum ar arăta realitatea şi viaţa noastră mai departe. Să considerăm, pentru moment, după toate evaluările existente, că e o variantă cu cea mai mică probabilitate să se întâmple.

Indiferent de variantă, este o încercare pe care nu o putem traversa decât împreună. Cu toţii. Toată umanitatea. Nu numai anumite oraşe sau regiuni, nu numai anumite naţiuni, nu numai continente şi zone civilizate şi moderne, ci întreaga omenire. Un efort de solidaritate, înţelegere şi responsabilitate comună pentru soarta omenirii. A noastră, a tuturor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite