De aceea, legitimitatea autorităţii şi a deciziei este foarte mare, comparative cu deciziile luate de structuri autoritare fără a fi supervizate sau aprobate de nimeni, de niciun mecanism care poate pondera, nuanţa şi corecta eventualele excese şi abuzuri.

Ultima săptămâna a relevat câteva probleme majore la nivelul crizelor acumulate la nivel global. Totuşi, mecanismele democratice au reuşit să intre în acţiune şi să găsească soluţiile cele mai bune şi deplin legitime pentru a le aborda. Mai încet, cu ceva întârziere, dar mai temeinic. Aşa se face că blocajul privind Brexitul nu a mai avut note ultimative, ci soluţii de prelungire a tranziţiei şi căutare a majorităţilor pentru adoptarea poziţiilor necesare compromisului, la nivelul Marii Britanii, războiul informaţional şi character assassination a putut fi sancţionat de instanţe, măcar parţial, expunând legăturile şi responsabilităţile statului rus, în timp ce crimele abominabile politice pe teritoriul altui stat au găsit sancţiuni potrivite şi presiuni pentru respectarea valorilor universale chiar în cazul celui mai mare producător de petrol.

Alegeri anticipate sau un nou referendum, unica şansă a unui acord pentru Brexit

Weekendul trecut a avut loc şedinţa finală, definitivă, care trebuia să clarifice dacă va exista un acord final între Marea Britanie şi Uniunea Europeană pentru părăsirea UE de către Londra şi cum va arăta el. Titlurile dinaintea Consiliului European din 17-19 octombrie titrau „Ultimele două zile pentru salvarea Brexitului de către Theresa May“, respectiv era citată declaraţia lui Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, potrivit căreia „Un no deal era cea mai probabilă concluzie a summitului“. În final, totul a fost înglodat într-o ambiguitate totală, care marchează susţinerea lui Michel Barnier de a continua negocierile şi, în acelaşi timp, prelungirea perioadei de tranziţie a ieşirii cu încă un an, până în final de 2021, cu toate consecinţele, pentru că nu există încă o pregătire de acord.

Ieşirea din presiunea timpului e şi bună, e şi rea. Bună, pentru că deja aveam un blocaj şi nici o parte nu clipise. Nu făcuse un pas în spate. Şi mai există o şansă. Rea, pentru că deschide cutia Pandorei a depăşirii probabile a perioadei de 29 martie când Brexitul e activ, dar totuşi Marea Britanie rămâne în UE sine die, până la un acord convenabil. Ei bine, fireşte că nu e sine die şi că lucrurile se vor precipita. Nu pot rămâne aşa. Dar problema e prea grea pentru a fi asumată astăzi.

După toate probabilităţile, blocajul final ţine de jurisdicţia Curţii Europene de Justiţie şi de frontiera inter-irlandeză, teme care, alături de drepturile cetăţenilor europeni în Regat şi a celor britanici pe continent, sunt precondiţiile trecerii în faza a doua a negocierilor care se termină, dar acordul iniţial a fost denunţat public de către premierul britanic. Theresa May ar accepta varianta europeană, dar majoritatea sa rezidă în asocierea cu DUP, partidul loialist unitarian irlandez, care exclude orice statut special al Irlandei de Nord în cadrul Marii Britanii, deci exclude varianta pieţei comune cu Republica Irlanda care rămâne în UE. Cum o frontieră inter-irlandeză e exclusă şi de Marea Britanie – care doreşte menţinerea păcii stabilite cu greu acum 20 de ani – şi de UE – acolo unde Irlanda e membru şi a marcat această linie roşie – situaţia de blocaj e generată de incapacitatea politică a Londrei de a face pasul următor.

Pentru că un asemenea pas nu se mai rezumă la schimbarea hard Brexiter-ilor din Guvernul britanic, asta a avut loc deja, cât la prăbuşirea Guvernului May prin retragerea din majoritate a partidului nord-irlandez. Prelungirea perioadei de tranziţie până la finalul lui 2021 lasă loc spaţiului de manevră, dar care pare steril şi inutilizabil, dar permite apropierea alegerilor la termen şi deschide calea alegerilor anticipate, eventual cu mai mult realism şi mai mare cunoaştere a situaţiei de către publicului britanic despre cum şi ce votează.

Încrâncenarea şi scrâşnetul de dinţi al taberelor implicate în încleştarea politică internă din Marea Britanie e puţin probabil să lase soluţii viabile, constructive sau generoase.

Adepţii unui Brexit dur nu au reuşit să o detroneze pe doamna May. Nu înseamnă că nu o pot face încă, şi un guvern poate să cadă pe aceste speze, cu venirea celor care vor să extragă cu orice preţ Regatul din UE. Boris Johnson abia aşteaptă. Pe de altă parte, alegeri anticipate determinate la momentul oportun, cu echilibrul regăsit al înţelegerii Brexitului şi a condiţionărilor europene, ar putea aduce un nou Guvern May mai puţin ţinut de chingile politicienilor nord-irlandezi – cât timp populaţia vrea, totuşi, în proporţie de 56% să rămână în UE, după cum a votat la Brexit – dar şi de linia dură a conservatorilor, deci o posibilitate de a trece un acord echilibrat şi realist prin Parlament.

De partea cealaltă, străzile Londrei s-au umplut de protestatari pro-referendum, care cer o nouă şansă pentru britanici de a decide împotriva Brexitului. Un pas pe care Theresa May nu-l poate face, iar opoziţia lui Jeremy Corbyn e de asemenea puţin probabil să-l susţină, chiar dacă aici sunt cei mai mulţi dizidenţi. Procedural, e imposibil azi, politic nu se întrevede forţa politică şi majoritatea care ar susţine această perspectivă sau măcar un guvern ce şi-ar asuma un nou vot în contextul actualului blocaj. Ar însemna ignorarea votului originar.

Deci atât UE cât şi Marea Britanie sunt prinse în chingi imposibile, într-un şah etern care nu se poate dezlega în contextul actual. În plus, atât UE cât şi Marea Britanie pierd pas cu pas din această situaţie, care prelungeşte incertitudinea, mai mult, locuitorii Irlandei de Nord sunt cei mai exasperaţi de incertitudine şi ambiguitatea constructivă a tuturor, dar care nu le spune nimic despre propriul viitor. Şi dacă în cazul Gibraltar sau Cipru situaţiile sunt marginale şi punctuale, influenţând un număr mic de locuitori, în cazul Irlandei de Nord, aruncarea în aer a acordului de pace din 1998 sau o formula de piaţă unică pe insula Irlanda – care va duce, în timp, la unificarea inter-irlandeză – sunt la fel de nedorite la Londra.

Nodul gordian actual nu poate fi tăiat. Condiţiile actuale nu o permit, iar încrâncenarea şi scrâşnetul de dinţi al taberelor implicate în încleştarea politică internă din Marea Britanie e puţin probabil să lase soluţii viabile, constructive sau generoase. Nimeni nu vrea să cedeze, cu toţii aşteaptă momentul rupturii ca pe o oportunitate pentru o victorie individuală la nivel politic pe care vrea să o valorifice, indiferent cât pierde Regatul. Totul pentru că, fireşte, blamul şi costurile politice ale momentului vor fi fost deja asumate şi puse pe contul celui care a asumat Brexitul, astfel că noul venit va putea construi, negocia şi obţine beneficiile unei îndulciri a notei de plată pentru cetăţeanul britanic şi cel european, deci gloria postumă. Însă până atunci, cineva trebuie să asume ieşirea Marii Britanii din UE. Iar Nigel Farange e în Parlamentul European, cu partidul practic desfiinţat, în timp ce David Cameron îşi scrie memoriile pentru a explica sieşi şi lumii întregi cum e să joci la risc maxim, pariind pe o carte şi pierzând dramatic un pariu pe care, practic, trebuia să-l câştigi fluierând, fără mari eforturi.


FOTO sobaka.ru

Justiţia finlandeză a condamnat trolii ce au asasinat-o virtual pe jurnalista Jessika Aro, cea care a descoperit fabrica de troli din Sankt Petersburg

Am cunoscut-o pe Jessika Aro la Varşovia, în marja summitului NATO, la o conferinţă de noapte despre renunţarea şi abandonarea în războiul informaţional. Tânăra finlandeză venea cu o poveste de necrezut, cea a asasinării sale virtuale, respectiv a fost protagonista primului atac de a patra generaţie de război informaţional prin arma numită character assassination, asasinarea persoanei ca entitate morală şi de credibilitate la nivel global, pentru vina de a fi descoperit şi expus fabrica de troli de la Sankt Petersburg. Delicată şi firavă, dar profund susţinută de cei din jur, fata ajunsese cu greu la Varşovia deoarece numele său se regăsea în mod fals prin mai toate bazele de date, fiind dată în căutare şi acuzată pe vreo trei direcţii de către troli, hackeri şi defăimători de tot genul.

Ed Lucas şi Tacam Ildem, fostul asistent al Secretarului General al NATO, o aduseseră la Varşovia pentru a prezenta povestea ei. Pentru a expune nu numai modul în care funcţiona fabrica de troli, dar şi pentru a expune propria sa poveste, când identitatea îi fusese furată şi dublată, cu poze false şi istorii retuşate, fiind expusă drept traficantă de droguri, prostituată şi ofiţer acoperit al CIA, respectiv spion. Această realitate i-a creat imposibilitatea utilizării propriei identităţi, iar autorităţile finlandeze ajunseseră să-i dea un alt număr de identitate şi o altă identitate în sine, dar care tăcea asupra întregului său trecut pentru că referirea la acesta o readucea în situaţia deţinerii a patru dosare diferite, în state diferite, inventate de hacker şi troli.

În 2016, după ce ne-am întâlnit în iulie la Varşovia, Jessica Aro i-a dat în judecată pe cei identificaţi de către poliţia cibernetică finlandeză ca fiind autorii falsurilor şi a defăimării. Joi s-a încheiat acest proces, după trei ani, cu cele mai dure pedepse pe care le puteai aştepta de la justiţia finlandeză pentru trei dintre ei. Că au acuzat-o de rusofobie e una, dar asasinarea virtuală e alta şi costurile pe măsură. Trei oameni au fost acuzaţi, doi pentru defăimare şi o femeie pentru trolling pe bani, unii primiţi ca atare de la unul dintre defăimători, alţii, în bitcoini, de la „un donator privat anonim“. Pentru că aşa se plătesc aceste servicii virtuale. Cei trei au declarat apel.

Atacurile la adresa jurnalistei au fost „evident şi demonstrate drept false“, dar şi „sistematice şi continue pentru o perioadă excepţional de lungă de timp“.

Ilja Janitskin, un finlandez cu origini ruse, de la un website vituperant la adresa oricui atacă Rusia, a imigranţilor, evreilor şi a UE, a primit 22 luni cu executare pentru 16 capete de acuzare împotriva fetei, în timp ce Johan Backman, autointitulat „apărător al drepturilor omului“ – care stă mai mult în Rusia şi e apărător strident al lui Vladimir Putin, fiind şi reprezentantul pentru Europa de Nord al Institutului rus de Studii Strategice, un apendice al SVR, serviciul rus de informaţii externe, dar şi pseudo-reprezentantul statelor nordice în Republica Populară Donetsk, în zona ocupată din Estul Ucrainei - a primit un an cu suspendare pentru defăimare în formă agravantă. Femeia, cu nume nepublic, angajata lui Janitskin a primit o pedeapsă cu suspendare. Toţi trei au de plătit Jessikăi Aro 155.000 de dolari plus cheltuielile de judecată.

Rossiya 24, postul de propagandă al Kremlinului, a susţinut vineri că e vorba despre un proces politic împotriva unor dizidenţi finlandezi care se opun „demonizării Rusiei“. Întreaga persecuţie asupra jurnalistei din televiziunea publică finlandeză a fost orchestrată de către Backman. Pe site-ul MV-Lehti, Janitskin a photoshopat poze pornografice cu figura lui Jessika, în timp ce un raport al poliţiei din studenţie când a fost prinsă consumând droguri – fără urmări legale – a fost transformat în probă pentru „traficanta de droguri“ din poveştile şi dosarele false vehiculate de armata de hackeri şi troli ruşi.

În cele 176 pagini ale verdictului, Curtea din Helsinki a stabilit că Janitskin şi Backman au lucrat pentru a o linşa mediatic pe Jessika Aro şi au comis „o serie de crime cu grad excepţional de mare de agravante“, pentru că principalul motiv a fost subminarea muncii sale de ziarist care a investigat ameninţările informaţionale ruse şi pentru că ţinta premeditată a fost atacarea „credibilităţii profesionale şi a reputaţiei de jurnalist specializat în afaceri ruse“. Cei doi acuzaţi au făcut referire în apărare exclusiv la libertatea de opinie şi la libertatea presei, deşi eram în faţa unor falsuri evidente, fără să aibă nici o probă directă pentru cele distribuite.

Mai mult, atacurile la adresa jurnalistei au fost „evident şi demonstrate drept false“, dar şi „sistematice şi continue pentru o perioadă excepţional de lungă de timp“, potrivit instanţei. Poliţia cibernetică finlandeză a descoperit că a treia persoană, angajata de la site, posta pe bani sub pseudonimul T2 şi primea sume de zeci de mii de dolari de la site şi sume enorme în bitcoin de la un sponsor neidentificat numit de acuzaţi „un filantrop privat“.

Jessika Aro nu a putut primi satisfacţie pe deplin, ci instanţa s-a pronunţat doar faţă de cei ce trăiesc în Finalnda şi sunt cetăţeni finlandezi, acţionând pe site-uri şi cu producţii înregistrate în Finlanda. În ceea ce-i priveşte pe trolii ruşi şi pe hackerii care i-au distrus viaţa şi i-au furat identitatea, aici nu există încă nici o condamnare. Jessika Aro a expus din 2015 fabrica de troli Agenţia de Cercetare a Internetului din Sankt Petersburg precum şi personajele implicate, inclusiv cei 13 ruşi prinşi în raportul său de către investigatorul special Robert Muller III în cazul de ingerinţă rusă în alegerile americane, inclusiv pe cel numit bucătarul lui Putin, miliardarul Yevgeny V. Prigozhin, patronul fabricii de troli şi implicat şi în companiile militare private ruse.


FOTO EPA-EFE

Crimă oribilă, petrol şi război în familia regală saudită: Cazul Khashoggi

A făcut toate titlurile crima oribilă săvârşită în Consulatul Arabiei Saudite din Istanbul împotriva jurnalistului saudit, critic al Regelui şi a prinţului succesor Mohammed bin Salman. Crimă pentru care 15 ofiţeri ai serviciilor de informaţii saudite, inclusiv şeful medicilor legişti saudiţi, s-ar fi deplasat la Istanbul, crimă intervenită după torturarea victimei, tăierea degetelor şi a capului, el fiind ciopârţit pe când era încă în viaţă, susţin surse turce care ar avea înregistrarea cu uciderea jurnalistului. O acţiune oribilă care a obligat intervenţia Regelui Salman al Arabiei Saudite, care a preluat controlul şi investigaţia şi a luat cele mai drastice măsuri.

Dacă crima abominabilă este complet inacceptabilă, mai ales că s-a consumat în Consulat - pe teritoriu saudit, deci - dar în Istanbul, merită să ne aplecăm mai mult asupra mecanismelor şi a resorturilor politice ale unei asemenea întâmplări. Şi să vedem dacă arestarea celor în cauză şi demiterea celor vinovaţi, de la directorul adjunct al serviciului de informaţii saudit la consilierul prinţului bin Salman, este de ajuns. Alături de investigaţia comună turco-saudită şi percheziţia la Consulat şi la domiciliul consulului general saudit. Pentru că este evident impactul împotriva Casei Regale şi nevoia de a clarifica implicarea în afacere a prinţului succesor. Care şi-a păstrat mare parte a privilegiilor guvernării de facto, la cei 33 de ani ai săi, dar a pierdut controlul asupra acestei afaceri tenebroase şi sordide, care trebuie clarificată.

Arabia Saudită e cel mai mare producător de petrol al lumii, deşi concurat substanţial de petrolul şi gazul de şist produse în Statele Unite. În plus, este unul dintre cei mai importanţi parteneri ai SUA în războiul cu Iranul, prin rivalitatea sunniţi-şiiţi şi prin interesele divergente ale celor două puteri regionale în Orientul Mijlociu. Cum Iranul se face vinovat de aspiraţia de a accede la arma nucleară, Arabia Saudită este aliat natural al SUA şi al Occidentului, Totuşi, crima oribilă a făcut ca să se anuleze vizite de rang înalt şi participări diverse pe linie financiară şi de afaceri la Ryad.

Pe de o parte, prinţul bin Sultan pare a fi cel mai probabil cel care va deconta întregul scandal. E adevărat că lucrurile nu sunt încă clarificate, corpul jurnalistului nu a fost predat sau găsit, iar saudiţii afirmă că nu ştiu unde este pentru că a fost predat unui colaborator local neprecizat şi necomunicat anchetei. Important este că nici serviciile turce MIT - care au datele despre crimă şi au realizat supervizarea completă, cel mai probabil, a echipei venite de la Ryad - nu au găsit resturile pământeşti ale lui Jamal. E o piesă importantă care, descoperită, ar putea da indicaţii despre situaţia reală a morţii jurnalistului, în timp ce cooperarea autorilor saudiţi, arestaţi între timp, cu anchetatorii ar putea releva buna credinţă a actualei investigaţii saudite.

De ce să strici relaţiile saudito-americane sau cu statele membre UE - extrem de sensibile la componenta drepturilor omului, problematică în Regat - când abia începuseşi nişte liberalizări incredibile şi care te aduceau, din contra, în graţiile şi susţinerea occidentalilor?

Pe de altă parte, rămâne o întrebare ciudată: de ce s-ar apuca un prinţ succesor la coroană, deţinător al puterii de facto în Regatul Saudit, să ordone o crimă atât de vizibilă şi crudă – apropiaţii săi susţin că nu a fost un asemenea ordin niciodată, nici de executare, nici de răpire şi aducere în ţară – când avea deja suficienţi duşmani? Bin Salman a făcut reforme de negândit în regat, precum dreptul de a conduce pentru femei sau redeschiderea cinematografelor, iar drumul de combatere a corupţiei împotriva membrilor familiei regale – chiar dacă puşi în arest la domiciliu în hoteluri de 5 stele – îl recomanda mai degrabă drept un justiţiar care combătea corupţia profundă. Însă poate scuturarea aceloraşi arestaţi din familia regală de miliarde de dolari, pe care i-au plătit cauţiune sau i-au dat înapoi statului saudit pentru libertate şi iertare, ar putea fi o explicaţie.

Nu am detaliile, nu particip la investigaţie, dar analiza nu poate exclude şi scenariul, ipoteza unei mârşăvii şi înscenări făcute împotriva lui bin Salman de către mulţii nemulţumiţi şi un număr mare de rivali care au trebuit să lase sume enorme la visteria Regatului pentru a fi liberi. Nu vreau să spun aici că prinţul moştenitor e o fată mare sau un ingenuu în marile politici şi rivalităţi din Orientul Mijlociu şi din Arabia Saudită cu precădere, acolo unde instrumentarul e vast şi luptele dure şi crude. Dar că nu ar trebui să ignorăm nici această ipoteză de lucru.

Oricum, cercetarea completă şi datele finale vor valida sau nu una din cele două ipoteze, iar surse britanice vorbesc deja despre existenţa unor date că prinţul ar fi ordonat uciderea ziaristului critic la adresa monarhiei saudite şi că deja Arabia Saudită, Regele Salman şi parteneri implicaţi, inclusiv americani, ar analiza schimbarea succesiunii. Oricum faptele vor da susţinerea prin probe unei ipoteze sau alteia.

Mi se pare însă prea pusă cu mâna această crimă oribilă ca să nu fie mâna unor forţe mai importante şi cu mize mai mari decât execuţia cu cruzime a unui ziarist incomod de către un lider de monarhie absolutist. Faptul că o asemenea crimă urma să antreneze semne de întrebare, rezerve şi strigăte de protest, dacă nu chiar sancţiuni, putea fi o certitudine. De ce să strici relaţiile saudito-americane sau cu statele membre UE - extrem de sensibile la componenta drepturilor omului, problematică în Regat - când abia începuseşi nişte liberalizări incredibile şi care te aduceau, din contra, în graţiile şi susţinerea occidentalilor? De ce să distrugi relaţiile şi buna aşezare a statului tău, pe considerente geopolitice, dintr-o prostie de această factură? Nu e mai probabil ca tocmai sancţiunile date unor puternici ai familiei regale şi declanşarea reformelor să fie cele care au antrenat expunerea publică şi sancţiunile aferente? Că ai fost lucrat de cei ce nu-şi doresc aceste reforme?

Viitorul ne va da un raspuns concludent prin fapte şi dovezi certe, dacă ele vor apărea.