Instrumentele folosite în războiul nevăzut dintre Londra şi Moscova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP
FOTO AFP

Otrăvirea agentului dublu Serghei Skripal, din 2018, a stârnit o bătătălie a informaţiilor şi a relaţiilor publice între Marea Britanie şi Rusia. Care au fost instrumentele folosite şi cum au manipulat ele firul narativ al poveştii?

Ascuns într-o zonă industrială mohorâtă de la periferia oraşului elveţial Spiez se află un bloc de birouri flancat de o parcare şi un teren de fotbal. O poartă modestă cu o plăcuţă mică este tot ceea ce întâmpină vizitatorii. Un râu trece prin spatele clădirii, alimentat de de vârfurile masivului Bluemlisalp din apropiere. Aceasta este Berna Superioară, colţul din Elveţia unde James Bond l-a întâlnit pe Blofeld şi unde Sherlock Holmes a murit.

Clădirea în discuţie, un sediu al Biroului Federal Elveţian pentru Protecţie Civilă, poate fi modestă – gază a doar 98 de oameni de ştiinţă, ingineri, ucenici şi tehnicieni – însă Laboratorul Spiez de aici este de renume mondial. Laboratorul de elită se concentrează pe ameninţări globale nucleare, chimice şi biologice şi este unul dintre puţinele locuri desemnate de către Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW) pentru efectuarea de cercetări şi analize. În siguranţă sub mantia protectivă a neutralităţii diplomatice a ţării, Laboratorul Spiez îşi desfăşoară activitatea fără zgomot sau controverse.

Însă, de-a lungul a câteva luni în 2018, această existenţă discretă a fost răsturnată, laboratorul fiind prins într-un război rece dintre Rusia, pe de o parte, şi Marea Britanie şi Occidentul, pe de altă parte, dus atât în public, cât şi în umbră, online şi în persoană. De la tentativa de asasinare a unui agent secret dublu, dintr-un oraş englezesc liniştit la expulzarea a zeci de diplomaţi ruşi din capitalele occidentale, această luptă a tot crescut şi s-a schimbat, transformându-se într-un atac cu arme chimice în Siria şi scandaluri legate de dopaj în cazul atleţilor ruşi.

Prin toate aceste lucruri, Rusia şi Marea Britanie au fost faţă în faţă într-o bătălie internaţională de informaţii şi PR, în care fiecare a dat câte o lovitură celeilalte părţi, expunând fisuri în sistemele şi societăţile inamicului. Însă, în timp ce liderii NATO se adunau la Londra în această săptămână pentru a discuta despre viitorul alianţei militare, la 70 de ani după înfiinţarea sa, au apărut alte lecţii de învăţat , cu implicaţii pentru o confruntare mai amplă între Rusia şi Occident, care luptă pentru influenţă, respect, securitate şi putere geopolitică pură.

În timp ce NATO a fost înfiinţată pentru a uni lumea occidentală împotriva ameninţării agresiunii militare convenţionate venite din partea Uniunii Sovietice, contribuind în cele din urmă la prăbuşirea blocului comunist, alianţa se confruntă astăzi cu o Rusie recalcitrantă care încearcă să folosească propaganda şi dezinformarea pentru a sădi confuzieşi nemulţumire şi care arată o disponibilitate de a folosi forţa sa militară tradiţională şi agenţiile de informaţii pentru a-şi extinde influenţa. Aceasta este o Moscovă care este capabilă să proiecteze o putere disproporţionată – în ciuda faptului că e un pitic ca mărime economică – mulţumită unei reţele de influenţă internaţională, agresiune, pricepere tactică şi criminalitate.

În acelaşi timp, NATO şi membrii săi sunt divizaţi, neatenţi şi nu au o strategie foarte clară referitoare la eforturile Rusiei. Superputerea alianţei, Statele Unite, este condusă de către un preşedinte al cărui angajament faţă de principiul de bază al organizaţiei militare, apărarea colectivă, este nesigur; ceilalţi membri semnificativi ai alianţei au probleme interne (Marea Britanie), pun la îndoială viitorul strategic al NATO (Franţa) sau le lipseşte puterea militară şi voinţa politică de a umple golurile (Germania).

În ciuda faptului că Rusia a folosit o armă chimică pe străzile unui membru NATO (Marea Britanie), sancţiunile internaţionale asupra Moscovei deja se dezgheaţă, economia ţării creşte şi leadership-ul ei rămâne în siguranţă. Şi-a extins, cu succes, influenţa în Orientul Mijlociu şi şi-a securizat confiscarea ilegală de pământ din Crimeea.

Perioada dintre tentativa de asasinat asupra fostului spion rus Serghei Skripal, din martie 2018, şi o reacţie majoră a Occidentului, care a expus comportamentul Moscovei, în octombrie 2018, oferă o fereastră de analiză nu numai a acestor provocări, ci şi a altora, care abia apar, odată cu noile progrese tehnologice, care schimbă însăşi natura războiului informaţional. „The Atlantic” a intervievat mai mulţi consilieri, oficiali, experţi şi membri ai serviciilor de informaţii, sub condiţia anonimatului, pentru a afla cum s-a desfăşurat această bătălie. Războiul informaţional de câteva luni dintre Rusia şi Marea Britanie a fost unul în care greşelile erau greu de judecat şi succesul greu de cuantificat imediat.

Detaliile otrăvirii lui Serghei Skripal sunt bine cunoscute: în noapte zilei de 4 martie, 2018, fostul spion rus, care trăia în exil, în Marea Britanie, a fost găsit, alături de fiica sa, care-l vizitase din Rusia, inconştient şi cu spune la gură, pe banca unui parc din Salisbury, la vreo 140 de kilometri sud-vest de Londra.

Opt zile mai târziu, premierul britanic de atunci, Theresa May, a acuzat oficial Rusia pentru desfăşurarea atacului. Centrul britanic de cercetare militară Porton Down – care, alături de Laboratorul Spiez, este unul dintre centrele de expertiză acreditate de către OPCW – determinase că Skripal şi fiica sa fuseseră otrăviţi cu o neurotoxină numită noviciok. Arma chimică, a spus May în Parlament, fusese introdusă în ţară de către doi asasini care lucrau la agenţia de informaţii militare a Rusiei, GRU. Drept răspuns, Marea Britanie şi aliaţii săi din 28 de state au expulzat peste 150 de ruşi, suspectaţi de spionaj. Rusia a protestat, susţinându-şi nevinovăţia şi a denunţat răspunsul Occidentului. Skripal şi fiica sa au supravieţuit, dar o altă femeie care a utilizat sticluţa de parfum, folosită pentru a livra noviciokul, a murit, iar un ofiţer de poliţie a fost şi el spitalizat, în timp ce investiga  otrăvirea celor doi Skripali).

Până ca May să-şi prezinte acuzaţiile în Parlament, era deja în plină desfăşurare o campanie rusă de discreditare. În prima săptămână de după tentativa de asasinat, au declarat cinci oficiali britanici pentru publicaţia The Atlantic, Guvernul Regatului Unit a descoperit 11 teorii alternative despre otrăvirea lui Skripal,  toate avându-şi originile în Rusia. Un raport din martie 2019 al King‘s College din Londra a arătat că doar canalele mass-media finanţate de Guvernul rus RT şi Sputnik au fost responsabile pentru 138 de fire narative separate şi deseori în contradicţie, legate de cazul Skripal, în cele patru săptămâni care  au urmat incidentului. Printre acestea s-a numărat şi ideea că Skripal nu a fost, de fapot, niciodată otrăvit sau că incidentul avea scopul de a distrage atenţia de la Brexit. Presa rusă a speculat foarte mult şi pe ideea că tentativa de asasinat ar fi fost un complot american sau ucrainean de a înscena Rusia. May le-a spus parlamentarilor britanici că ea personal fusese acuzată de faptul că ar fi inventat noviciok.

Dezinformarea a avut loc în special prin intermediul canalelor de social media.

Scopul Moscovei, potrivit oficialilor britanici care se ocupă de monitorizarea şi contracararea războiului propagandei ruse, a fost pur şi simplu de a inunda reţelele sociale cu fire narative false şi informaţii care ar fi stârnit îndoieli în ceea ce priveşte poziţia britanicilor şi a occidentalilor, nu cu scopul de a oferi neapărat o explicaţie alternativă, ci pur şi simplu de a face totul suficient de neclar ca oamenii să înceapă să pună la îndoială intenţiile propriului guvern. Rusia neagă şi acuză chiar Guvernul Regatului Unit că manipulează presa prin cenzură şi informaţii scurse intenţionat.

Şi strategia Rusiei a  avut un oarecare efect. Sondaje interne comandate de Guvernul britanic, la începutul verii 2018, au arătat că un număr semnificativ dintre britanici nu credeau afirmaţia Guvernului britanic că Rusia s-ar afla în spatele atacului cu noviciok, potrivit unui oficial, şi cei mai sceptici erau cei cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani.

Numeroase poveşti au fost învârtite de RT şi Sputnik, promovând teorii contrare referitoare la cine ar fi pus la cale atacul asupra lui Skripal, dar atunci când vine v orba despre însămânţarea profundă a confuziei, o poveste se distinge clar de altele, şi Spiez era chiar în centrul ei.

Pe 14 aprilie 2018, RT a publicat un articol care avea să devină cea mai virală ştire din 2018 legată de incident, măsurată după interacţiunile online, arată NewsWhip. Potrivit RT, ministrul rus de Externe,. Serghei Lavrov, a spus că „un laborator elveţial” a descoperit că o toxină diferită fusese utilizată în otrăvirea Skripalilor – nu noviciok, ci BZ, care era „în serviciu”, după cum transmitea RT, în Statele Unite, Marea Britanie şi alte ţări ale NATO.

Informaţia avea să fie distribuită pe canalele de social media de către RT, precum şi de către alte conturi precum WikiLeaks Task Force, care se descrie a fi „contul oficial de susţinere a @WikiLeaks). Şi totuşi, articolul era complet înşelător. Spiez s-a numărat într-adevăr, printre puţinele centre alese de OPCW pentru a confirma concluziile la care a ajuns Porton Down şi a descoperit o toxină diferită de noviciok. Dar acest lucru era parte din proces: după ce a primit mostre   de la otrăvirea lui Skripal, din Marea Britanie, OPCW, respectând protocopul, a adăugat o nouă mostră în lot, pentru controlul calităţii – un test menit să asigure că rezultatele de la Spiez sau alte laboratoare erau corecte. Dacă nu descopereau elementul adăugat în plus, atunci orice altceva ar fi descoperit, nu putea fi luat în serios. Toxina adăugată de către OPCW era un derivat din BZ.

Ar fi foarte greu de crezut că Lavrov nu era conştient de aceste lucruri. Pe 11 aprilie, OPCW, din care face parte şi Rusia, a confirmat descoperirile britanicilor într-un raport care a menţionat substanţa. 

Perioada care a urmat otrăvirii lui Skripal a ilustrat nu numai ofensiva de PR dusă de entităţile de presă favorabile Moscovei, ci şi amploarea capacităţilor statului rus de a include corpul său diplomatic şi agenţiile de informaţii în aceste eforturi.

În timp ce spectacolul media era în plină desfăşurare, Ambasada rusă de la Londra trimitea scrisoare după scrisoare Ministerului britanic de Externe, cu zeci de întrebări detaliate, despre care oficialii britanici au bănuit că au scopul de a le distrage atenţia şi pierde timpul. De pe 6 martie – la două zile după tentativa de asasinat – pe 18 februarie 2019, ambasada a trimis zeci de note verbale sau corespondenţe diplomatice oficiale, cu 41 de cereri şi 57 de întrebări.

Pe 5 septembrie 2018, Marea Britanie a făcut, în sfârşit, mutarea sa. May le-a spus celor din Camera Comunelor că cei doi spioni ruşi GRU responsabili pentru otrăvirea lui Skripal au fost identificaţi. Ea a subliniat cu ce zbor cei doi au ajuns în ţară, când şi cum au vizitat Salisbury, când au ajuns la casa lui Skripal şi ce zbor au luat pentru a se întoarce în Rusia. Imagini de la camere de luat vederi au fost publicate cu cei doi, în diferite stadii ale călătoriei lor. Urme de noviciok au fost descoperite şi în camera lor de hotel, a spus May. Ambasada Rusiei susţine că filmările cu cei doi ruşi „doar confirmă vizita lor la Salisbury şi nu arată că ar fi făcut ceva rău”.

Cei doi indivizi au apărut la televiziunea rusă de stat spunând că au fost în Salisbury într-o excursie, pentru a vedea locurile. Presa internaţională a preluat declaraţiile ruşilor, prezentându-le într-o notă comică.

În această bătălie dintre Marea Britanie şi Rusia, în urma căreia Londra pare să fi câştigat în cele din urmă, victoria a fost una tactică, nu strategică. Oficialii spun că problema statelor occidentale este aceea că deşi Rusia reprezintă o plevuşcă din punct de vedere economic, ţara a continuat să-şi finanţeze securitatea naţională până la nivelul unei superputeri, în timp ce NATO s-a bazat din ce în ce mai mult pe SUA pentru apărarea sa, de la sfârşitul Războiului Rece încoace. Rusia e ajutată şi de disponibilitatea de a ignora legile, normele sau convenţiile internaţionale – şi de refuzul aparent al Occidentului de a face acelaşi lucru în schimb.

Mai mult, în absenţa oricărei strategii coordonate occidentale care să răspundă în forţă unei crize stârnite de o formă de agresiune venită din partea Rusiei, Moscova a reuşit să-şi extindă semnificativ influenţa.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite