Pandemia de gripă din 1968-1969 care a provocat peste un milion de morţi şi nu a stârnit panică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Un virus respirator a trecut graniţa Chinei şi a cauzat o pandemie în 1968-1969, provocând zeci de mii de decese în Franţa doar într-o singură lună.

Prima pandemie din era contemporană a pornit din Hong, la jumătatea anului 1968. Este vorba de virusul A (H3N2), care a făcut înconjurul Planetei Albastre într-un an şi jumătate şi a provocat în total moartea a un milion de persoane, din care 50.000 în Statele Unite, 31.000 în Franţa şi 10.000 în Belgia, relatează AFP, preluat de „La Libre Belgique”.

Oamenii erau aduşi pe targă într-o stare catastrofală. Mureau de hemoragie pulmonară, cu buzele învineţite, chiar complet gri. Erau de toate vârstele, de 20, de 30, de 40 de ani şi mai mult", îşi aminteşte medicul specialist în boli infecţioase Pierre Dellamonica într-un articol publicat în 2005 în cotidianul Liberation”.

Cadavrele erau depozitate „în camerele din spatele spitalelor şi la morgi” în perioada de vârf a pandemiei în Franţa, înregistrată în decembrie 1969, dezvăluie pentru AFP istoricul specializat în subiecte de sănătate Patrice Bourdelais.

Ziarele din epocă nu au dat titluri cu majuscule, iar guvernele nu au luat măsuri împotriva virusului. Nici măcar o alertă medicală! „Indiferenţa şi cuvintele frumoase au avut câştig de cauză în faţa unei posibile mobilizări”, explică Patrice Bourdelais, profesor la catedra de „Populaţie, epidemie şi sănătate” de la Şcoala de Înalte Studii în Ştiinţe Sociale (EHESS) din Franţa.

În vârful pandemiei în Franţa, înregistrat la 18 decembrie 1969, ziarele zilei menţionau o epidemie de gripă „staţionară” („Le Figaro”) sau care „pare să regreseze” („Le Monde”).

Cum se explică o astfel de atitudine de dezinteres? La acea vreme, mediul medical, liderii politici, mass-media şi populaţia în general erau aproape orbiţi de progres şi de noile sale arme, vaccinurile şi antibioticele care fac miracole, capabile să distrugă, de exemplu, flagelul tuberculozei, spune Patrice Bourdelais.

În plus, sensibilitatea oamenilor faţă de moarte era mai mică decât în zilele noastre. „Cele 31.000 de victime ale gripei Hong Kong nu au creat scandaluri, au trecut chiar mai multe decenii neobservate”, comentează istoricul. Gripa Hong Kong a ajuns în atenţia francezilor abia după mai bine de trei decenii, în 2003, când epidemiologul Antoine Flahault a publicat un calcul al deceselor.

Era perioada „Celor 30 de ani glorioşi”, a boom-ului economic de după cel de-al Doilea Război Mondial. „Pe acea curbă a progresului multidimensional", un accident precum o gripă ucigaşă nu era la fel de intolerabil ca în zilele noastre. Tensiunile internaţionale, marcate de războaie încă prezente, precum cel din Vietnam, criza umanitară din Biafra din Africa au permis o relativizare a suferinţelor asociate unei pandemii care a fost mai gravă decât altele. Lucrurile stau cu totul altfel în zilele noastre. Pandemia de covid-19, boala provocată de noul coronavirus, a eliminat orice alt subiect de pe agenda publică şi a provocat o paralizie uriaşă la nivel global, notează AFP.

Sub domnia globalizării

Poate pentru că sănătatea a devenit o preocupare individuală primordială şi oamenii erau inconştient convinşi de faptul că societatea modernă dispune de toate armele pentru a combate epidemiile, afirmă Patrice Bourdelais.

În opinia geografului Michel Lussault, importanţa covârşitoare acordată în prezent pandemiei de covid-19 reflectă pur şi simplu „amploarea bulversărilor legate de globalizare”, cu mobilităţile sale internaţionale extreme de mărfuri, oameni şi informaţii.

Philippe Sansonetti, specialist în boli infecţioase, ilustrează la rândul său propagarea noului coronavirus în emisfera nordică folosind o hartă a zborurilor internaţionale din China spre Europa şi spre America de Nord. Potrivit hărţii, răspândirea noului coronavirus coincide perfect cu densitatea acestor legături aeriene. 

„Aceste boli emergente infecţioase sunt maladii ale Antropocenului (epocă în care incidenţa activităţilor umane asupra Terrei devine preponderentă, n. red.), fiind exclusiv asociate cu cucerirea planetei de către om”, susţine el.

Pandemia de covid-19 ne spune o poveste în trei episoade: un „salt între specii”, cu trecerea unui coronavirus de la liliac la om, apoi „o revărsare”, cu o contagiere de la un om către alţi oameni, şi, în cele din urmă, „o a treia etapă, care reprezintă propagarea explozivă, cauzată de om pe planeta noastră prin intermediul transporturilor intercontinentale”, subliniază Sansonetti.

În 1968 - 1969, virusul gripei A (H3N2) a avut nevoie de mai multe luni pentru a ajunge din Asia în SUA şi în Europa. De această dată, doar câteva săptămâni au fost suficiente, potrivit AFP.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite