Lumea sub semnul intoleranţei extreme

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apar, cu o viteză ameţitoare, semnele imposibil de ignorat că dispare rapid, de parcă nici n-ar fi fost vreodată, stratul ce se dovedeşte a fi fost subţire, poate şi aplicat de mântuială, al „democraţiei generatoare de civilizaţie umanistă, dominată de idealurile unei societăţi care a învăţată să depăşească ceea ce au fost rădăcinile urii, intoleranţei şi războaielor trecute“.

Vorbe frumoase care se predau la cursurile de educaţie civică sau cu care sunt îndoctrinaţi studenţii de la facultăţile de ştiinţe politice, vorbe apoi repetate conştiincios că doar aşa se trec examenele.

Realitatea este însă cu totul şi cu totul alta.

Din momentul în care vechile motivaţii ideologice au dispărut aproape fără urmă, când partidele politice nu au mai avut de oferit altceva decât o gargară demagogică într-atât de ieftină, încât a devenit ridicolă, odată cu demonetizarea ofertei întregii clase politice, se revine la climatul şi raţionamentele de forţă pe care, istoric, le regăsim în perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial. Argumentele disputei devin din ce în ce mai primare, totul reducându-se la apartenenţa de grup, fie de simpatizanţi politici, fie la o etnie sau un popor care se proclamă superior tuturor celorlalte.

Şi, de fapt, pe măsură ce atmosfera se tensionează, vedem cum se reduce numărul şi calitatea ideilor, a argumentelor odinioară bazate pe principiile „liberale“ ale disputei, contradicţiei inteligente bazate pe opoziţia de teze contrare generatoare de soluţii urmând logica celei mai bune soluţii. În schimb, cu cât atmosfera este mai incendiară, raţionamentele grupurilor contrare preiau un pachet prefabricat de teme, atent ordonate în funcţie de potenţialul lor de a unifica un grup protestatar. Se apelează din ce în ce mai des la sentimentul patriotic invocat în tuşe din ce în ce mai groase şi a cărui flamură este cu atât mai uşor de ridicat cu cât „celălalt“ este descris ca duşman, simpatizant al duşmanului sau chiar plătit de duşman pentru a destabiliza ţara, pregătit fiind ca, la momentul oportun, să vină să sugă sângele poporului.

Tensiunea este atât de vizibilă încât nu trebuie decât un foarte mic pretext pentru ca lucrurile să degenereze. Uitaţi două exemple deosebit de interesante şi, după părerea mea, profund semnificative pentru ceea ce se pregăteşte în subteran.

În SUA, Sarah Sanders, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a vrut să ia cina într-un restaurant din Lexington (Virginia), iar patronul localului The Red Hen i-a cerut să plece pe motiv că „face parte din echipa lui Trump“.

Imagine indisponibilă

Asta după ce, cu câteva zile înainte, pe fondul crizei majore generate de politica faţă de migranţi, în timp ce lua masa într-un restaurant mexican din Washington, Kristjen Nielsen, ministrul american responsabil cu problemele securităţii interne, a fost interpelată foarte acid de militanţii anti-Trump.

Experţii în analiza comportamentului conflictual avertizează că unul dintre semnele cele mai clare ale dezvoltării unei situaţii cu potenţial de evoluţii haotice este folosirea dezbaterii politice ca motivaţie pentru antagonizarea relaţiilor inter-personale şi, mai apoi, ducerea conflictului în stradă. Din momentul în care nu mai există decât „grupul nostru“ şi cel al „duşmanilor“, totul este permis şi va fi considerat ca atare, fără limitele şi opreliştile impuse până atunci de convenţiile sociale. Sarah Sanders nu a fost dată afară din restaurant ca persoană, ci ca exponent al grupului „duşmanilor“.

Al doilea eveniment este la fel de semnificativ. Imediat după încheierea meciului Elveţia-Serbia din cadrul Cupei Mondiale la fotbal, a izbucnit un scandal enorm şi care a depăşit imediat lumea sportului. Golurile care au adus victoria Elveţiei au fost marcate de Granit Xhaka (născut în Elveţia într-o familie originară din Kosovo) şi de Xerdan Shaqiri (născut în Kosovo). Cei doi jucători, după marcarea golurilor, au mers în faţa zonei unde erau masaţi propriii suporteri, apoi au fugit înspre zona unde erau camerele TV şi au mimat cu mâna simbolul „Vulturului Negru“, însemnul „Marii Albanii“.

Replica selecţionerul sârb Mladen Krstajic a fost instantanee şi răspunsul este în acelaşi registru al intoleranţelor istorice: „Am fost furaţi. Eu nu aş da arbitrului german Felix Brych un carton galben sau unul roşu, eu l-aş trimite la Haga. Acolo, el ar putea să fie judecat, aşa cum au făcut-o cu noi“. Apoi a pus pe Instagram o serie de fotografii din timpul meciului cu următorul comentariu: „Din nefericire, se pare că doar sârbii sunt condamnaţi să aibă parte de o justiţie selectivă, înainte la Haga şi azi în fotbal, cu ajutorul asistenţei video pentru arbitraj“.

Imagine indisponibilă

Sigur că FIFA a anunţat deschiderea unei anchete preliminare, dar, de fapt, simbolistica acestei situaţii este legată tocmai de menţinerea unui nivel exploziv al intoleranţelor în regiunea vecină nouă. Şi care, ca atare, le va exporta în UE şi NATO.

Că e vorba acum, din nou, de Balcani sau de SUA, este mai puţin important, tocmai pentru că asemenea situaţii se pot produce oriunde, iar societăţile se află pe acest drum al extremei polarizări. Orice scânteie e bună şi poate fi folosită.

Suntem perfect la adăpost în cochilia noastră dâmboviţeană, cea construită de secole pe principiul de supravieţuire minimală tip „lasă-mă să te las“? N-aş zice să fim foarte siguri, mai ales dacă am lua în serios mesajele din ce în ce mai pline de chemări la violenţă directă care circulă pe reţelele sociale. Se poate să fie, cum s-a mai întâmplat atât de des, o simplă defulare a unor nemulţumiri, ridicând astfel puţin capacul de pe oala care fierbe, după o tehnică îndelung exersată.

Dar există şi semne că situaţia poate oricând degenera în ceva cu mult mai serios. Tensiunea şi intoleranţele au coborât la nivelul individual, se recompun acum la nivel de grup, tind să devină numitor comun al unei noi stări de spirit. Aici nu-au dus jocurile inconştiente făcute de nişte politicieni proşti, corupţi de propria putere pe care n-au ştiut s-o folosească decât pentru a obţine bani şi apoi a-şi apăra privilegiile sau, pur şi simplu, de ignorarea realităţii care-şi construieşte propriile metereze protejate de tranşee mai mult sau mai puţin vizibile.

Lumea a intrat deja sub semnul intoleranţelor extreme. Şi noi odată cu ea? Poate, dar mai cătinel că doară nu au dat turcii. Măcar asta e cert, stau azi acasă să voteze.

Dar mâine? Să trăim noi până atunci, zice înţelepciunea populară. Şi, evident, are dreptate. Dacă nu, domnul vice-prim ministru Paul Stănescu a luat deja măsuri şi a trimis un mesaj deloc ambiguu tinerilor membri ai organizaţiilor active ale social-democraţiei româneşti: „Să fiţi pregătiţi, sunteţi tineri, cu arma la picior, când preşedintele va fluiera, cu toţii să fiţi la Bucureşti“.

Afirmaţia belicoasă „cu arma la picior“ sper să rămână la accepţia sa figurativă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite