Fenomenului numit ISIS i-au fost dedicate  în Occident multe cărţi şi mult mai multe articole. Una dintre cărţi e semnată de Loretta Napoleoni sub titlul, „The Islamist Phoenix: The Islamic State and the Redrawing of the Middle Est”, apărută în 2014, la Seven Stories Press, New York, şi tradusă  la noi de Corint în 2015 sub un titlu occidentalizat, „ISIS. Califatul terorii”.

Potrivit autoarei o  explicaţie a succesului repurtat de Califatul islamic faţă de alte organizaţii teroriste trimite la deosebirea de atitudine faţă de mijloacele moderne de comunicare. Al-Qaida a fost suspicioasă faţă de televiziuni, faţă de reţelele sociale de comunicare. Potrivit autoarei, Statul islamic a exploatat şi exploatează din plin mijloacele moderne de comunicare:

„Statul Islamic stăpâneşte, în aceeaşi măsură, politica modernă şi tehnologia de ultimă generaţie pentru a face prozeliţi, a recruta şi a atrage bani, iar acesta este un semn indiscutabil de modernitate. Succesele sale în construcţia naţională înregistrate cu ajutorul campaniei digitale reprezintă un exemplu de manual al puterii comunicării”.

Campaniile digitale ale Statului Islamic au menirea de a înfăţişa o forţă infinit mai puternică decât în realitate şi a atrage  militanţi  din Vest printr-o  cultivare exacerbată a violenţei: „Deşi parte integrantă a remodelării trecutului, violenţa este doar un mijloc pentru împlinirea unui obiectiv. Este o metodă care-şi propune să terorizeze, să strecoare frica în inamic pentru a compensa asimetria unui război purtat împotriva unor armate bine echipate, ca de pildă armata persană, în 1978, sau armata britanică în Palestina anilor 1940. Contrar celor relatate de jurnaliştii occidentali, Califatul nu este mai violent sau mai barbar decât alte organizaţii armate din vremuri recente. În provincia Kosovo a anilor 1990 au fost comise atrocităţi asemănătoare, inclusiv decapitarea copiilor pentru a se juca fotbal cu capetele lor în faţa părinţilor acestora. Ce distinge Statul Islamic este utilizarea tehnologică a acestor barbarii pentru a-şi promova cauza, legîndu-le de fluxul informaţional mondial. În ajunul Campionatului Mondial din 2014, de pildă, Statul Islamic a transmis informaţii şi fotografii pe Twitter de la un meci în care membrii săi jucau fotbal cu capetele tăiate ale adversarilor.”

Indiscutabil, violenţa produce în chip automat rating şi tiraj. Numai că mijloacele tradiţionale de comunicare – televiziunile, mai ales, nu sunt lăsate de legi naţionale sau de reguli interne proprii să cultive violenţa la orice scară. Internetul nu se supune însă nici unei reguli din acest punct de vedere. În plus, faţă de televizor, Internetul dă posibilitatea, dacă nu chiar impune, consumul de imagini şi de informaţii de unul singur.

Orice studiu de consum dezvăluie imediat deosebirea de esenţă dintre telespectator şi internaut. În mod obişnuit, statul la televizor are din debut o notă ca, să-i zic aşa, socială. Multe emisiuni sunt urmărite de toţi membrii familiei sau măcar de câţiva dintre aceştia. Vizionarea TV e o formă deja clasică de reunire a familiei, de păstrare şi întărire a unei celule tot mai mult în pericol de destrămare.

Internetul nu numai presupune dar şi reclamă consumul de unul singur. E greu de imaginat un site sau un film pe youtoube urmărit de toţi membrii familiei. Din acest punct de vedere consumul de Internet are şi o notă de neoficial, dacă nu chiar de ilegal. Loretta Napoleoni semnalează drept armă capitală a terorismului islamic folosirea violenţei pe Internet:

„Tehnologia le oferă grupărilor armate de azi posibilitatea de a duce propaganda violenţei pe noi şi tot mai înalte culmi. De exemplu, în vreme ce sârbii nu au putut disemina pe scară largă dovezi ale atrocităţilor comise de ei, clipul video al decapitării lui James Foley a devenit viral pe internet în doar câteva ore. Mesajul terorii are o audienţă globală, nu se mai limitează la cea locală. Faptul că nu existau medii de socializare, şi preferinţa presei sau a publicităţii pentru războaiele nesângeroase şi aseptice ne-au ferit de oribilele operaţiuni şi crime care aveau loc în Kosovo. Astăzi, atrocităţile Statului Islamic ajung la noi în timp real pe paginile de socializare şi sunt retransmise de ziare importante, aflate într-o întrecere permanentă cu Facebook, YouTube şi alte pagini de internet. Chiar dacă se încearcă cenzurarea imaginilor, cum a fost în cazul decapitării lui Foley, paginile de socializare găsesc întotdeauna fără probleme mijloacele de a o evita”.

Autoarea pune degetul pe rană într-o chestiune trecută cu vederea de cei care scriu despre lumea de azi. Unii din absenţa abilităţilor de talent. Alţii din spaima că s-ar naşte o nouă cenzură.  Internetul, prin maxima sa libertate, răspunde nu numai de libera circulaţie a adevărurilor, dar şi de libera circulaţie a monstruozităţilor. Violenţa e aducătoare de rating.

Pe Internet s-a declanşat o veritabilă întrecere în chestiunea: Cine şochează mai tare. ISIS a sesizat asta şi, prin urmare, foloseşte Internetul pentru a stârni spaima ivită din teroare.