Colapsul ecologic

O vară cu ploi torenţiale, cu secetă sau cu inundaţii teribile. În Italia, căldura a fost sufocantă în cea mai mare parte din iunie şi din iulie. Dar vara aceasta a fost toridă în toată Europa, în Statele Unite, în China, în Rusia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Incendiile de vegetaţie care au ajuns la porţile Moscovei nu au niciun precedent. În alte părţi, am avut potop şi inundaţii devastatoare, ca pentru sfârşitul lumii. Cea mai afectată ţară rămâne Pakistan, unde urgenţa umanitară îşi spune cuvântul.

Atunci, chiar este adevărat că se schimbă clima? Eu cred că da. Dar marile călduri, ca şi perioadele de ger nu constituie o dovadă suficientă pentru absolut nimic, chiar dacă o anumită frecvenţă crescătoare a oscilaţiilor climatice ne înmulţeşte suspiciunile.

În ciuda evidenţei, multe guverne, cu cel italian în frunte, nu fac nimic pentru a crea o opinie „verde" şi nici pentru a înfrunta în mod serios problema colapsului ecologic. Criza economică este şi rămâne gravă, dar faptul că pe planeta noastră viaţa devine din ce în ce mai „de netrăit" este mult mai grav. La noi, în Italia, a înflorit, o vreme, industria eoliană, dar numai pentru că a reprezentat o sursă de înşelăciune şi de corupţie. Peninsula noastră nu dispune de suficienţi curenţi pentru a justifica această industrie la scară largă.

Acum mulţi ani, purtătorul de cuvânt al intereselor petrolifere a fost danezul Bjorn Lomborg care, cu lucrarea sa „Ambientalistul sceptic", nega existenţa problemei ecologice. Astăzi, însă, Lomborg declară că „încălzirea globală există, este provocată de om, şi omul trebuie să facă ceva pentru a-i găsi un remediu".

El adaugă totuşi că inducerea temerilor şi a angoasei apocaliptice nu reprezintă o soluţie. Bine. Atunci care e soluţia? Oamenii de ştiinţă care studiază astăzi clima şi, în ultimă instanţă, problema supravieţuirii noastre, sunt cu miile. Deja dispunem de o bază de date enormă, pe care însă o ignorăm. Dar fiinţele umane se „activează" doar „la cald", doar dacă le este teamă sau sub impulsul pasiunilor.

Pentru a se face ascultată şi pentru a ne „încălzi", ştiinţa recurge la date de scadenţă în viitorul cât se poate de apropiat. De ce nu o ascultăm? Nu ştiu. Ştiu doar că politica struţului a guvernanţilor noştri care, din nisip, nu vor să vadă şi să audă nimic, este, la ora actuală, cea mai proastă politică. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările