Butoiul cu pulbere din Orientul Mijlociu. Reuniune de urgenţă NATO. Trump ameninţă Iranul cu represalii majore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a convocat pentru luni o reuniune de urgenţă a Consiliului Nord-Atlantic, ca urmare a tensiunilor din Orientul Mijlociu.

Reuniunea la nivel de ambasadori a principalului for de decizie al Alianţei, programată pentru ora 14:00 GMT, va evalua situaţia din zonă după uciderea într-un raid american în Irak a generalului iranian Qassem Soleimani, a declarat un purtător de cuvânt al NATO, citat de DPA.

Secretarul american de stat Mike Pompeo a admis anterior că este posibil ca trupele americane staţionate în Orientul Mijlociu să fie ţinta unor represalii ale Iranului pentru moartea generalului Soleimani, al cărui convoi a fost vineri ţinta unei drone americane pe aeroportul din Bagdad.

În plus, parlamentul irakian a adoptat duminică o rezoluţie în care cere trupelor străine să părăsească ţara, ca reacţie la atacul cu dronă de pe 3 ianuarie în care a fost ucis generalul iranian Qassem Soleimani. Indirect, legislativul de la Bagdad îi cere executivului să denunţe acordul cu Statele Unite prin care Washington-ul a trimis trupe în Irak cu peste patru ani în urmă pentru a ajuta forţele irakiene în lupta cu militanţii Statului Islamic. 

Retragerea celor 5200 de militari americani poate compromite această luptă şi îi poate permite grupării extremiste să se refacă. Rezoluţia parlamentului irakian a fost adoptată cu voturile parlamentarilor şiiţi majoritari. Mulţi legislatori sunniţi şi kurzi nu au venit la şedinţă aparent din cauza opoziţiei faţă de rezoluţie.

Anterior acestui vot din parlamentul de la Bagdad, coaliţia internaţională condusă de SUA a anunţat suspendarea activităţilor de sprijin şi instrucţie pentru trupele irakiene, pentru a se concentra astfel pe protejarea bazelor din Irak unde se află personalul acestei coaliţii, baze care au fost frecvent atacate în ultima vreme şi sunt potenţiale ţinte ale unor represalii după uciderea generalului Soleimani.

Trump a ameninţat cu sancţiuni severe Irakul  

Preşedintele Donald Trump a ameninţat cu sancţiuni severe împotriva Irakului duminică, după ce parlamentul irakian a cerut trupelor americane să părăsească teritoriul său, adăugând că, dacă trupele vor pleca, Bagdadul va trebui să plătească Washingtonului costul bazei aeriene din Irak, informează AFP şi Reuters.

"Avem o bază aeriană extrem de scumpă, care este acolo. A costat miliarde de dolari pentru a fi construită, cu mult înaintea mandatului meu. Nu plecăm decât dacă ne restituie banii pentru ea", a declarat Trump reporterilor la bordul Air Force One.

Preşedintele SUA a declarat că dacă Irakul solicită forţelor americane să plece şi nu o face într-un mod amical "le vom impune sancţiuni aşa cum nu au mai văzut vreodată". Va face ca sancţiunile impuse Iranului să pară "destul de blânde".

Preşedintele american a ameninţat din nou Teheranul cu "represalii majore" în cazul unui atac iranian asupra instalaţiilor americane din Orientul Mijlociu, ca răspuns la eliminarea de către SUA a generalului Qassem Soleimani.

"Dacă fac ceva, vor fi represalii majore", a spus el, potrivit AFP.

   

Statele Unite vor riposta rapid,"poate într-o manieră disproporţionată", dacă Iranul loveşte orice ţintă sau persoană americană, a anunţat duminică, pe Twitter, preşedintele Donald Trump, informează Reuters.

"Aceste postări media vor servi drept notificare către Congresul Statelor Unite; în cazul în care Iranul va lovi orice persoană sau ţintă aparţinând Statelor Unite, SUA vor răspunde rapid şi complet, poate într-o manieră disproporţionată. O astfel de notificare nu este necesară, dar este totuşi făcută!" a precizat Trump în postarea sa.

Ţelul Iranului, expulzarea SUA din regiune

Răspunsul Iranului la asasinarea generalului Qassem Soleimani "va fi, fără îndoială, militar şi împotriva site-urilor militare", a declarat un consilier al ghidului suprem al Iranului, generalul de brigada Hossein Dehghan, într-un interviu acordat duminică CNN. 

Noul şef al forţelor iraniene Quds, Esmail Qaani, a declarat că ţelul său este expulzarea Statelor Unite din regiune, transmite Reuters.

”Promitem să continuăm calea martirului Soleimani cu aceeaşi putere, iar singura compensaţie pentru noi ar fi scoaterea Americii din regiune”, a spus Qaani înainte de funeraliile lui Soleimani din Teheran.

Greşeală strategică a lui Trump, cred analiştii

Mulţi analişti internaţionali cred că uciderea generalului iranian Qassem Soleimani de către Statele Unite poate catapulta cele două ţări într-un război feroce. Euronews a intervievat pe această temă mai mulţi experţi, citează Rador.

„Americanii au făcut o greşeală tactică ucigându-l pe Soleimani - spune Vladimir Sotnikov, directorul Centrului de Studii şi Analize Strategice Rusia-Est-Vest - consider că asasinarea lui Soleimani a fost o greşeală. Poate că preşedintele Trump nu a fost bine informat de consilierii săi de politică externă. În orice caz, a luat o decizie pur impulsivă, desigur, dacă el a fost cel care a luat-o“.

"Americanii nu au făcut o greşeală strategică, ci o greşeală tactică - continuă analistul - Această crimă a stârnit un nou val de antiamericanism aprig în Iran. Trump, în campania sa electorală, a promis să negocieze cu Iranul“.

"De fapt aici, greşeala sa a fost că momentul a fost ales foarte prost: atât în ceea ce priveşte programul nuclear iranian, cât şi relaţiile SUA cu partenerii lor din Orientul Mijlociu. Consecinţele ar putea fi o tensiune puternică între Statele Unite şi Iran şi o creştere a instabilităţii din Irak şi din statele vecine.

Toate acestea pot fi privite ca o decizie greşită a preşedintelui Trump. Ministerul rus de Externe a numit incidentul 'o tentativă aventuroasă', 

Ministerul rus de Externe a numit incidentul „o tentativă aventuroasă“, specificând că atunci când americanii comit o greşeală, ei oferă un avantaj Rusiei şi statelor care o susţin. Acum, riscul de intra într-un război adevărat este mai mare ca niciodată.

"În acest stadiu, consecinţele asasinării generalului Soleimani sunt incerte, dar ceea ce este cert este că Iranul îşi va lua propriile măsuri de represalii, proporţional sau nu, însă în ambele cazuri, riscul ca situaţia să escaladeze şi să se ajungă la un război adevărat este foarte probabil mai mare acum decât în oricare alt moment din ultimele decenii", spune Ali Vaez, directorul proiectului iranian al grupului ONG Crisis Group şi profesor adjunct la Universitatea Georgetown.

„Parlamentul iranian va cădea acum în mâinile celor mai militante şi dificile elemente ale sistemului iranian - continuă profesorul - Care are şi potenţialul de a schimba complet focalizarea furiei interne împotriva stagnării politice şi economice faţă de problemele de securitate naţională şi de a ajuta Sistemul iranian să adune populaţia în jurul drapelului. Şi în acelaşi mod în care războiul dintre Iran şi Irak a contribuit substanţial la consolidarea Republicii Islamice, cred că această măsură poate ajuta Iranul să schimbe argumentul la nivel naţional şi să militarizeze sfera internă în jurul ameninţării pe care SUA o reprezintă faţă de securitatea naţională".

Departamentul de Stat cere Irakului să revină asupra intenţiei de a cere retragerea trupelor străine 

Statele Unite sunt dezamăgite de decizia parlamentului de la Bagdad de duminică, ce recomandă retragerea tuturor trupelor străine de pe teritoriul său, după uciderea vineri a comandantului militar iranian Qassem Soleimani şi a unui lider aparţinând unei miliţii irakiene, informează Reuters citând Departamentul de Stat.

"În timp ce aşteptăm clarificări suplimentare cu privire la natura juridică şi la impactul rezoluţiei de astăzi, îndemnăm cu tărie liderii irakieni să reconsidere importanţa relaţiei economice şi de securitate existentă între cele două ţări şi prezenţa în continuare a Coaliţiei globale pentru înfrângerea ISIS" a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american Morgan Ortagus.

UE: arbitru între Iran şi SUA? 

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, l-a invitat la Bruxelles pe ministrul iranian al afacerilor externe, Mohammad Javad Zarif, potrivit unui comunicat de presă al UE, care cere din nou o "dezescaladare" a tensiunilor în Orientul Mijlociu.

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă a informat despre această invitaţie, fără a preciza data, într-o depeşă care detaliază convorbirea telefonică pe care a avut-o în acest weekend cu Zarif şi despre care menţionase deja sâmbătă seara într-un mesaj pe Twitter.

Invitaţia şefului diplomaţiei de la Bruxelles vine după ce secretarul de stat american Mike Pompeo le-a reproşat europenilor că nu au fost "atât de utili" pe cât ar fi trebuit să fie în cazul generalului iranian Qassem Soleimani ucis într-un raid în Irak. Într-un interviu acordat postului de televiziune Fox News, Pompeo a explicat că a fost în contact telefonic cu lideri din întreaga lume pentru a discuta cu ei despre acest atac care a provocat furia iranienilor: „am vorbit cu partenerii noştri din regiune pentru a le explica ce facem, şi de ce, şi pentru a le cere asistenţa”.

Şeful diplomaţiei americane a explicat, însă că liderii UE nu au fost foarte cooperanţi: „discuţiile cu partenerii noştri din alte locuri nu au fost atât de bune. Sincer, europenii nu au fost atât de utili pe cât am sperat că vor fi"

Potrivit lui Pompeo, "britanicii, francezii, germanii, toţi trebuie să înţeleagă că ceea ce noi am făcut, ceea ce americanii au făcut, a permis de asemenea salvarea de vieţi în Europa". Eliminarea generalului iranian Qassem Soleimani

„a fost un lucru bun pentru întreaga lume” a declarat secretarul de stat american.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite